A reușit cu sprijinul fraților săi, să urmeze Liceul „Titu Maiorescu” din Aiud și apoi Facultatea de Drept din Cluj unde în 1933 a devenit doctor în drept. A lucrat ca grefier la Aiud și a fost redactor la publicațiile Dreptatea Satelor și Dreptatea Țăranilor și ulterior, în perioada 1942 - 1944, director al publicației Ardealul.[2] A fost secretar general la Comisariatul General al Refugiaților și Evacuaților din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în perioada guvernelor Sănătescu și Rădescu.[1][3]
În 1955 Constantin Hagea a fost judecat, împreună cu Corneliu Coposu și Ion Domocoș, pentru acuzațiile de „crimă de uneltire contra ordinii sociale” și „crimă împotriva păcii și activitate intensă împotriva clasei muncitoare”, în principal pentru o serie de articole considerate antisovietice, anticomuniste și antidemocratice.[4] A fost condamnat 25 de ani e muncă silnică și 10 ani degradare civilă (sentința nr. 876 din 16 iulie1955 a Tribunalului Militar Teritorial București) și a decedat, în anul 1960, în Penitenciarul de la Râmnicu-Sărat.[5]
Condamnarea a fost anulată de Curtea Supremă de Casație, secția Penală la 10 mai1995, Constantin Hagea fiind repus în drepturi, cu restituirea averilor confiscate.
Cicerone Ionițoiu, Alexandru Ștefǎnescu, Florin Ștefănescu, Domnița Ștefănescu, Elisabeta Rădoi, Victimele terorii comuniste: arestați, torturați, întemnițati, uciși, Volumul 1, Editura Mașina de scris, 2003, ISBN 9789739999427
Octavian Roske, Mecanisme represive în România: 1945-1989 : dicționar biografic, Volumul 3, Editor Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2004
Tudor Cǎlin Zarojanu, Viața lui Corneliu Coposu, Editura Mașina de scris, 1996, ISBN 9789739712675, 222 pagini
