S-a născut în familia lui Gheorghe Avram și Elena (Aneta) Dospinescu (născută Vârlan, originară din satul Leontinești, comuna Ardeoani), țărani din satul Stănești, comuna Măgirești, județul Bacău[1]. Bunicul fusese perceptor în satul natal, iar un străbunic, Gavrilă Dospinescu, este menționat ca preot[2], cu seminar gradul I, în satul Prăjești, la anii 1890. După școala primară, urmează Școala medie tehnică de cărbune la Câmpulung Muscel[1], Argeș, unde absolvă la 2 iunie 1954, calificat tehnician în exploatarea zăcămintelor de cărbuni[3]. Lucrează la exploatările miniere din Anina și Comănești[1]. Intră în rândurile P.C.R și lucrează la Roman și Piatra Neamț ca activist cu probleme de tineret și de partid[1]. În anul 1962 participă într-o delegație la Festivalul internațional al tineretului la Helsinki. Studii la Academia de Științe Economice București, licențiat în economie industrială[1][4]. În perioada 1980-1986 este ales primar și prim-secretar al Comitetului Municipal Piatra Neamț al P.C.R.[1]; mai deține funcțiile de Președinte UJCAP și CUASC Dobreni-Neamț, Director TAPL Neamț[1]. Este înmormântat la Cimitirul Pietricica din Piatra Neamț[5].