Conferința de la Londra (1832)

Evoluția teritorială a Greciei din 1832 (fondarea Regatului Greciei, cu albastru închis) până în zilele noastre

Conferința de la Londra, ale cărei documente finale au fost semnate pe 7 mai 1832 de ambasadorii plenipotențiari ai Regatului Unit, Regatului Franței și Imperiului Rus, a stabilit condițiile pentru acordarea independenței Greciei, încetarea stării de conflict dintre Grecia și Imperiul Otoman și acceptarea pe tronul noului stat independent a principelui bavarez Otto von Wittelsbach. Prevederile acestei conferințe au fost consfințite în Tratatul de la Constantinopol, care a urmat semnării Convenției de la Akkerman, prin care sultanul acceptase importante modificări politice și teritoriale în Balcani, (retragerea armatelor otomane din Principatele Dunărene, cedarea controlului asupra orașelor Giurgiu, Brăila și Turnu și autonomia Serbiei)[1].

Conflictul militar

Eliberarea Greciei

Ioannis Kapodistrias (1776-1831), unul dintre liderii mișcării de eliberare a Greciei

În anul 1821 a izbucnit Războiul de Independență al Greciei. După ce taberele implicate în conflict au înregistrat o serie de victorii și înfrângeri, războiul a consemnat un punct de cotitură odată cu distrugerea flotei turco-egiptene în Bătălia de la Navarino de pe 20 octombrie 1827. A urmat intervenția terestră a trupelor franceze din Moreea în 1828, care a obligat forța expediționară egipteană condusă de Ibrahim Pașa, vasalul și aliatul sultanului, să se retragă din Grecia.

În timpul intervenției forței expediționare, trupele terestre franceze, sprijinite de flota anglo-franceză, au cucerit fortărețele care mai erau încă sub controlul garnizoanelor otomane. Insurgenții eleni au reușit în acest condiții să elibereze Grecia centrală și Atena. Aceste succese au fost posibile și datorită faptului că efortul militar otoman era concentrat aproape exclusiv pentru respingerea invaziei trupelor Imperiului Rus din Bulgaria.

Primele negocieri

Între timp, reprezentanții guvernelor europene britanic (Canning), francez (Guilleminot) și rus (Ribeaupierre) au semnat un raport comun prin care susțineau necesitatea creării unui stat grec, care să fie obligat să plătească tribut Imperiului Otoman, în frunte cu un principe ereditar, numit însă formal de sultan. Înalta Poartă a refuzat însă să participe la discuții și nu a trimis niciun delegat oficial. Raportul celor trei a fost baza pe care cele trei mari puteri au semnat o convenție pe 22 martie 1929.

Tratatul de la Adrianopol

Războiul ruso-turc din 1828 – 1829 s-a încheiat pe 14 septembrie 1829 prin semnarea Păcii de la Adrianopol. Tratatul asigura o creștere importantă a influenței ruse în Balcani. Articolul X al tratatului prevedea în mod expres acceptarea de către Poartă a convenției anglo-franco-ruse de pe 22 martie.

Grecia urma să fie organizată asemănător cu Principatele Dunărene, având în frunte un principe ortodox, devenind un teritoriu autonom, dar nu independent.

Situația politică din Grecia

Rezistența lui Kapodistrias

Situația politică din Grecia era mai complicată decât o doreau marile puteri: teritoriul semi-independent al principatului fusese curățat de trupele otomane. În luna mai 1827, grecii adoptaseră o constituție republicană, iar Ioannis Kapodistrias, fostul ministru de externe al împăratului Alexandru I al Rusiei până în 1822, fusese ales ca președinte.

Leopold de Saxa-Cobourg și Gotha, candidat la tronul elen

În 1830, candidatul pe care cele trei puteri europene în numiseră pentru ocuparea tronului Greciei, Leopold de Saxa-Cobourg și Gotha a renunțat la această onoare pentru ca să devină primul rege al Belgiei.

Leopold era o figură marcantă a nobilimii europene. El a refuzat tronul, motivând că este nemulțumit de noua linie de frontieră a statului elen: Aspropotamos-Zitouni, aflată mai la sud de granița convenită mai înainte Golful Amvrakikos – Golful Volo. Un rol important în refuzul lui Leopold l-a jucat și Kapodistrias, care i-a trimis principelui un raport în care se sublinia opoziția cetățenilor față de venirea pe tronul țării a unui domnitor străin. Kapodistrias a profitat în plus de îngrijorarea marilor puteri față de evenimentele din timpul Revoluției Belgine, care avea să ducă la apariția unui nou stat independent în vestul Europei. Toate aceste manevre nu i-au asigurat succesul lui Kapodistrias – acesta a fost asasinat, ceea ce a dus la izbucnirea unui război civil.

Reînceperea tratativelor de pace

Conferința de la Londra

Ministrul de externe britanic, vicontele Palmerston

În condițiile în care guvernul elen era puternic slăbit, Marile Puteri au considerat momentul oportun pentru impunerea soluției vizate de acestea. Ministrul de externe britanic Palmerston a convocat ambasadorii Franței, Imperiului Rus și Bavariei. Diplomații au căzut de acord asupra proclamării independenței Greciei, instaurarea monarhiei constituționale și înscăunarea unui principe german de 17 ani, Otto Friedrich Ludwig von Wittelsbach. Succesiunea la tronul Greciei urma să fie ereditară. Linia de demarcație avea să fie pe linia Arta – Volo. Propunerile bavareze pentru un acord secret cu privire la Creta au fost respinse.

Tratatul de la Constantinopol

Portretul sultanului Mahmud al II-lea, mai înainte de reforma vestimentară
Intarea Lui Otto I al Greciei în capitală

Pentru consfințirea independenței Greciei, mai trebuia obținut acceptul Sublimei Porți. Principalele puteri europene și-au trimis ambasadorii la Constantinopol. Ambasadorii aveau o misiune dificilă, de vreme ce sultanul Mahmud al II-lea era obligat în acel moment să respecte doar prevederile Tratatului de la Adrianopol. Pe de altă parte, situația sultanului era una foarte dificilă datorită invaziei din Siria și Anatolia a trupelor viceregelui egiptean Muhammad Ali. Sultanul se afla în situația ingrată de a cere protecția puterilor occidentale ca să poată păstra cel puțin controlul asupra Anatoliei. Reprezentantul britanic Canning i-a oferit sultanului unele promisiuni neoficiale în această privință, iar Înalta Poartă a acceptat să semneze în cele din urmă convenția. Tratatul de la Constantinopol (1832) a fost semnat pe 21 iulie 1832. Odată cu semnarea acestui tratat s-a simțit nevoia convocării unei noi conferințe la Londra pe 3 februarie 1833, în cadrul căreia s-au fixat definitiv linia de demarcație pe aliniamentul Arta – Volo, punând capăt astfel în mod oficial conflictului dintre greci și otomani. În același timp, noul suveran Otto I și-a făcut intrarea în capitala Greciei, Nauplion, în fruntea a 5.000 de soldați bavarezi.

Note

  1. ^ Vitev, Plamen. Empires and Peninsulas: Southeastern Europe between Karlowitz and the Peace of Adrianople, 1699-1829. ISBN 978-3-643-10611-7.  Parametru necunoscut |coautori= ignorat (posibil, |author=?) (ajutor)

Bibliografie

  • M. S. Anderson, The eastern question 1774-1923 - A Study in International Relations, Londra, 1966.

Resurse internet

Read other articles:

Nakano 中野市Kota BenderaLambangLocation of Nakano in Nagano PrefectureNegara JepangWilayahChūbuPrefekturNaganoPemerintahan • WalikotaShigeru IkedaLuas • Total112,18 km2 (4,331 sq mi)Populasi (Oktober 1, 2019) • Total42.390 • Kepadatan378/km2 (980/sq mi)Zona waktuUTC+9 (Japan Standard Time)Simbol kota • PohonMalus domestica• BungaPaeonia lactiflora Rosa• BurungFalco tinnunculusNomor telepon0269-2...

 

التحكم في أصل تسمية المنشأمعلومات عامةصنف فرعي من controlled designation of origin (en) جانب من جوانب مؤشر جغرافي الاسم الأصل appellation d'origine contrôlée (بالفرنسية) الاسم المختصر AOC (بالفرنسية) البلد فرنساسويسرابلجيكا تمنحها المعهد الوطني للمنشأ والجودة موقع الويب inao.gouv.fr تعديل - تعديل مصدري - تعدي�...

 

هذه المقالة بحاجة لصندوق معلومات. فضلًا ساعد في تحسين هذه المقالة بإضافة صندوق معلومات مخصص إليها.   هذه المقالة عن الجيش الشريفي في الحرب العالمية الأولى. لمعانٍ أخرى، طالع الجيش الشريفي. الجيش العربي في إحدى الصحاري العربية. كون الجيش العربي في مملكة الحجاز بشبه الج�...

Ini adalah nama Tionghoa; marganya adalah Oey. Clairine ClayClairine dalam acara Waktu Indonesia Bercanda yang ditayangkan di NET.LahirClairine Christabel Oey16 Agustus 1995 (umur 28)Jakarta, IndonesiaNama lainClairine ClayPendidikanSMA Kristen 5 Penabur JakartaPekerjaanAktrispenyanyiselebriti internetpenulisTahun aktif2014—sekarangSuami/istriJoshua Suherman ​(m. 2021)​Orang tuaNovita SariKeluarga Giovanni Vergio (kakak) Natasha Mannuela (ipar) Ta...

 

Kingston Bus TerminalGeneral informationLocation1175 John Counter Blvd.[1]Kingston, OntarioCanadaCoordinates44°15′36″N 76°30′22″W / 44.26000°N 76.50611°W / 44.26000; -76.50611Owned byCoach CanadaPlatforms4 baysBus operators Megabus (Coach Canada)Connections Kingston TransitConstructionAccessibleYesHistoryOpened1992; 32 years ago (1992)Location Kingston Bus Terminal is the inter-city bus station in Kingston, Ontario, Canada.[1&#...

 

Thales OptronicsCompany typeDivisionTraded asFTSE 100 Thales SA (HO.PA)IndustryDefenceHeadquartersParisKey peoplePatrice CaineProductsOptoelectronicsParentThales GroupSubsidiariesThales Optronics LimitedThales Optronique SAThales Optronics B.V. Thales Optronics is a optronics manufacturer and a division of the French defence corporation Thales Group. It is headquartered in Paris. The company has three main subsidiaries: Thales Optronique SA in France, Thales Optronics Limited in the United Ki...

  لمعانٍ أخرى، طالع بارانا (توضيح). بارانا - Paraná   بارانا (ولاية) الموقع الجغرافي سميت باسم نهر بارانا  تاريخ التأسيس 1889  تقسيم إداري البلد البرازيل[1][2] العاصمة كوريتيبا  بارانا خصائص جغرافية إحداثيات 24°40′S 51°37′W / 24.67°S 51.62°W / -24.67; -51.62   &#...

 

Cycling race 2004 Tour de FranceRoute of the 2004 Tour de FranceRace detailsDates3–25 July 2004Stages20 + PrologueDistance3,391 km (2,107 mi)Winning time83h 36' 02Results  Winner Lance Armstrong none[a]   Second  Andreas Klöden (GER) (T-Mobile Team)  Third  Ivan Basso (ITA) (Team CSC) Points  Robbie McEwen (AUS) (Lotto–Domo) Mountains  Richard Virenque (FRA) (Quick-Step–Davitamon) Youth  Vladimir Karpets...

 

American baseball player (born 1976) Baseball player Mike KoploveKoplove pitching for the Las Vegas 51s in 2008Relief pitcherBorn: (1976-08-30) August 30, 1976 (age 47)Philadelphia, Pennsylvania, U.S.Batted: RightThrew: RightMLB debutSeptember 6, 2001, for the Arizona DiamondbacksLast MLB appearanceSeptember 26, 2007, for the Cleveland IndiansMLB statisticsWin–loss record15–7Earned run average3.82Strikeouts175 Teams Arizona Diamondbacks (2001–2006) Cle...

American fashion model Paloma ElsesserPaloma Elsesser in November 2019BornPaloma Kai Shockley Elsesser (1992-04-12) April 12, 1992 (age 32)Camden, London, EnglandNationalityAmerican, British and SwissOccupationModelRelativesSage Elsesser, Ama ElsesserModeling informationHeight5 ft 7.5 in (1.71 m)Hair colorBlackEye colorBrownAgencyIMG Models (New York, Paris, Milan, London, Sydney)[1] Paloma Kai Shockley Elsesser (born April 12, 1992) is an American plus-size model....

 

Welcoming sign of Pat Sin Leng Country Park Pat Sin Leng Country Park (Chinese: 八仙嶺郊野公園; Jyutping: Baat3 Sin1 Leng5 Gaau1 Je5 Gung1 Jyun2) is a country park in Hong Kong located in the northeastern New Territories. Established on 18 August 1978, the country park covers 3,125 hectares (7,720 acres) of natural terrain. It comprises the Pat Sin Leng mountain range and other spurs, including Wong Leng, Ping Fung Shan, Cloudy Hill and Kwai Tau Leng. Hok Tau Reservoir and...

 

Ця стаття потребує додаткових посилань на джерела для поліпшення її перевірності. Будь ласка, допоможіть удосконалити цю статтю, додавши посилання на надійні (авторитетні) джерела. Зверніться на сторінку обговорення за поясненнями та допоможіть виправити недоліки. Мат...

2020年夏季奥林匹克运动会波兰代表團波兰国旗IOC編碼POLNOC波蘭奧林匹克委員會網站olimpijski.pl(英文)(波兰文)2020年夏季奥林匹克运动会(東京)2021年7月23日至8月8日(受2019冠状病毒病疫情影响推迟,但仍保留原定名称)運動員206參賽項目24个大项旗手开幕式:帕维尔·科热尼奥夫斯基(游泳)和马娅·沃什乔夫斯卡(自行车)[1]闭幕式:卡罗利娜·纳亚(皮划艇)&#...

 

Historic landmark in Bournemouth, England The building in 2007 The Bournemouth Daily Echo building is a historic landmark and Grade II listed building in Bournemouth, England. The office building is located on Richmond Hill next door to the Sacred Heart Church. History The building was built in 1932 by Seal and Hardy as offices for the Bournemouth Echo newspaper.[1] The designs are in the Art Deco architectural style with maritime features in an Egyptian sandstone colour.[2] I...

 

Italian Brits redirects here. For British people in Italy, see British in Italy. British citizens of Italian descent Ethnic group Italian BritsItalo-britannici (Italian)Distribution of Italian citizens in England, Wales & Northern Ireland by local authority.Total population Italian-born residents in the United Kingdom: 292,412 – 0.4% (2021/22 Census)[note 1] England: 272,019– 0.5% (2021)[1] Scotland: 14,486 – 0.3% (2022)[2] Wales: 4,650 �...

James FreudBackground informationBirth nameColin Joseph McGlincheyBorn(1959-06-29)29 June 1959Melbourne, Victoria, AustraliaDied4 November 2010(2010-11-04) (aged 51)Melbourne, Victoria, AustraliaGenresRockInstrument(s)Vocals, bass guitar, guitarYears active1976–2010LabelsMushroomMusical artist James Randall Freud (born Colin Joseph McGlinchey; 29 June 1959 – 4 November 2010) was an Australian rock musician-songwriter. He was a member of Models during the 1980s and wrote their two mo...

 

British television anthology series This article is about the television series. For other uses, see Play for Today (disambiguation). Play for TodayLogo as seen in the opening title sequence from 1976GenreDrama, television plays, anthology, social realism, kitchen-sink dramaCountry of originUnited KingdomOriginal languageEnglishNo. of episodes306 (28 missing, 1 incomplete)ProductionRunning timeVariousOriginal releaseNetworkBBC1Release15 October 1970 (1970-10-15) –28 August 1984...

 

Yesterday Once MorePosterNama lainTionghoa谁的青春不迷茫 SutradaraYoyo YaoPemeranBai Jingting Guo Shutong Li Hongyi Wang Herun Ding Guansen Zhao WenlongPerusahaanproduksiBeijing Enlight Pictures[1]DistributorBeijing Enlight Pictures[1]Tanggal rilis 22 April 2016 (2016-04-22) Durasi108 menit[1]NegaraTiongkokBahasaMandarinPendapatankotorCN¥ 26.3 juta[1] Yesterday Once More (Hanzi: 谁的青春不迷茫) adalah film romansa masa muda Ti...

City in Ontario, Canada City in Ontario, CanadaMarkhamCity (lower-tier)City of MarkhamMarkham Civic Centre FlagCoat of armsLogoNickname: The High-Tech CapitalMotto: Leading While RememberingLocation of Markham within York RegionMarkhamMarkham in relation to southern OntarioCoordinates: 43°52′36″N 79°15′48″W / 43.87667°N 79.26333°W / 43.87667; -79.26333[1]CountryCanadaProvinceOntarioRegional MunicipalityYork RegionSettled1794 (Thornhill and...

 

Marketing label by Nintendo This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these template messages) This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: Nintendo Selects – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (August 2008) (L...