Conexiuni între limba română și limba bulgară

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Conexiunile între limba română și limba bulgară sunt punctele comune ale celor două limbi, prima neolatină, a doua slavă, în domeniul gramatical, sintaxic și lexical.

Substrat și superstrat

Tradiția de studii tracice a lingviștilor bulgari[1], distinge printre etimologiile limbii bulgare un prim substrat lingvistic, comun cu limba albaneză și cu limba română, presupus traco-dacic[2]. Această legătură se poate explica prin influența iliro-traco-dacă la diferitele popoare balcanice, limba albaneză fiind derivată din limba dacică târzie a Carpilor, cu influențe ilirice, latine și slave, limba română având influențe preponderent dacice, iar limba bulgară mai ales tracice.[3] Lingviștii Ivan Duridanov și Vasil Karlukovski au încercat să reconstruiască limba tracă precum și limba bulgară veche, dinaintea sosirii Slavilor, dar gradul de incertitudini rămâne foarte ridicat.[4]

Un al doilea strat care a putut genera anumite conexiuni este cel medieval. Re-lexificată din bulgara veche (o limbă turcică, azi dispărută aproape fără urme) în slavonă, bulgara modernă este tributară mai mult substratului daco-traco-roman decât celui tracic[5]. O bună parte dintre conexiuni provin din substratul slav timpuriu, la care se adaugă cel alanic.[6]

Dar cel mai bine documentat este al treilea substrat: uniunea lingvistică balcanică, cu exemple bine-cunoscute precum articolul hotărât, un sufix adăugat la sfârșitul cuvintelor în locul particulei independente din majoritatea limbilor indo-europene. O îndelungă vecinătate istorică, de mai bine de un mileniu, într-un spațiu, inițial poliglot, în care conlocuiau vorbitori ai limbilor slave de sud, romanice orientale, albaneze și elenice[7], anume Peninsula balcanică și bazinul Dunării de jos, la nord de linia Jireček, explică existența acestor conexiuni.[8]

La aceste substrate se adaugă superstratul modern comun ambelor limbi, provenind, odată cu stăpânirea otomană, din limbile turcă și neogreacă, apoi, îndeosebi după 1878, din franceză, germană și engleză.

Note

  1. ^ Exemple Център по тракология "Проф. Александър Фол"/Centăr po trakologija "prof. Aleksandăr Fol", [1], [2] Arhivat în , la Wayback Machine., [3] Arhivat în , la Wayback Machine.
  2. ^ Vladimir Georgiev, The genesis of the Balkan Peoples, in : « The Slavonic and East European Review » nr. 103, p. 285-297, 1960, [4].
  3. ^ Zdravko Batzarov, Balkan Linguistic Union in: [5] (« Encyclopædia Orbis Latini »), și Olga Mišeska Tomić, The Balkan Sprachbund properties: an introduction to topics in Balkan syntax and semantics in: [6] Arhivat în , la Wayback Machine. (2003).
  4. ^ Ivan Duridanov, [7].
  5. ^ Ioana Meszaros, Limba Bulgară și Limba Română, [8] 27 noe. 2017.
  6. ^ Jernej Kopitar, Albanische, walachische und bulgarische Sprache, in : « Jahrbücher der Literatur » nr. 46, p. 59-106, Viena 1829 și Zbigniew Gołąb, Slavic Languages & Literatures.
  7. ^ Zbigniew Gołąb, Slavic Languages & Literatures.
  8. ^ Kristian Sandfeld-Jensen, Linguistique balkanique : problèmes et résultats, ed. Klincksieck Champion, colecția lingvistică de la „Société linguistique de Paris”, Paris 1930.