Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Acest articol este parte a seriei despre Creștinism
Chilie (în greacăkellion, în latinăcella, în germanăZelle, în traducere „celulă”) este o mică încăpere aflată de obicei în arealul unei mănăstiri, care servește drept locuință unui călugăr.[1] Prin extensie termenul se poate referi în mod familiar la orice cameră mică de locuit, cu sensul de cămăruță.[1]
Caracteristici
Inițial (monahismul anahoretic) chiliile – simplu construite, săpate în piatră sau amenajate în peșteri, erau cât mai simple și mai izolate, pentru a nu fi distrasă atenția călugărilor de la cele sfinte. În centrele monastice din Egiptul Inferior (Nitria și Kellia - secolul al IV-lea) distanța dintre chilii era măcar aceea care permitea ca rugăciunile și cântările spuse cu voce tare să nu se audă de la una la alta. În lavrele din Palestina (sec. IV), deși – în funcție de specificul deșertului local chiliile puteau fi apropiate una de alta, ele își conservau totuși caracterul individual în ansamblul lavrei respective.[necesită citare]
Apariția monahismului cenobitic, face ca chiliile să fie integrate în obștea mănăstirilor.[necesită citare]
^ abDicționarul explicativ al limbii române – ediția a II-a revăzută și adăugită, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan – Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998