Chilia Nouă (în ucraineană Кілія, transliterat: Kilia) este un oraș-port dunărean situat pe malul stâng, nordic al Brațului Chilia, și aflat în prezent în Ucraina, Regiunea Odesa.
Este capitala raionului omonim, ce mai are o populație românească de 16%. O mare parte din aceasta se găsește chiar în oraș (tradițional, românii locuiau în apropierea Dunării și a vechii cetăți).
Istoric
Istoria apartenenței statale
Orașul actual a început să se dezvolte în secolul al XIX-lea, sub stăpânire rusească, în jurul vechiului târg moldovenesc, el însuși apărut în jurul cetății Chilia, fortificație din timpul lui Ștefan cel Mare (același proces de urbanizare-colonizare s-a produs în toată Basarabia). În octombrie 1813 fosta moschee din Chilia transformată în biserică cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, este sfințită și redată sfintei slujbe.
Evoluția istorică a populației
Populația băștinașă a orașului este cea românească, așa cum o arată și documentele și cronicile medievale, până la primele recensăminte din epoca modernă (care indicau o majoritate absolută românească). De exemplu, până în 1806 inclusiv, nu exista în oraș nici o familie de rusofoni, iar românii erau în jur de 92%.[3] La 1808 (epoca războaielor ruso-turce), primul recensământ făcut sub ocupația temporară rusească arăta că în oraș trăiau cca 82% români, 12% ruși (probabil lipoveni) și 6% armeni, evrei și greci.
După ocuparea Basarabiei în 1812, autoritățile țariste au construit, în jurul vechiului târg, un oraș nou, cu străzile întretăindu-se în unghiuri drepte, populat cu ruși și ucraineni veniți din alte părți ale imperiului. Astfel, deja la 1816 românii scăzuseră la 42%, fiind urmați de ruteni colonizați (38%) și lipoveni (14%). Se observă că rușii ori dispăruseră - ceea ce înseamnă că la 1808 ei erau doar trupe temporare de ocupație și nu s-au sedentarizat - ori era vorba de fapt de ruși-lipoveni încă din 1808. De asemenea, comunitatea evreiască devenise insignifiantă.
În concluzie, după recensămintele oficiale rusești, în decurs de un singur deceniu (1806-1816), proporția românilor în oraș a scăzut drastic, cu 50 procente, ei devenind practic o minoritate (raportată la populația totală), chiar dacă încă erau cel mai numeros grup etnic.
Deznaționalizarea a continuat mai lent în perioada 1856-1878 (când Chilia Nouă a făcut parte din România), accentuându-se după 1878 (când orașul a redevenit rusesc). Astfel că la recensământul țarist din 1897, mai puțin de un sfert din populația orașului rămăsese românească (pe locul 1, deși nu majoritari, trecuseră deja ucrainenii).
Demografie
Componența lingvistică a orașului Chilia Nouă
Rusă (55,5%)
Ucraineană (39,56%)
Română (2,93%)
Bulgară (1,17%)
Alte limbi (0,3%)
Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Chilia Nouă era vorbitoare de rusă (55,5%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (39,56%), română (2,93%) și bulgară (1,17%).[4][5]
Galerie de imagini
Referințe
Bibliografie
- Poștarencu, Dinu, O istorie a Basarabiei în date și documente (1812-1940), Cartier istoric, Chișinău, 1998. ISBN 9975949185
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
