Bijuteriile sunt fixate de ureche printr-o sârmă sau o tijă, petrecută printr-o perforație, cel mai adesea efectuată în lobul urechii. Unii cercei pot totuși să fie fixați fără perforație, cu ajutorul unui mecanism de cleme sau șurub.
Cerceii pot fi de mărimi și stiluri foarte diferite, pe măsura voinței și fanteziei bijutierului. Singura limită rezidă în rezistența mecanică a lobului, care ar putea să se spintece, în caz de greutate prea importantă; persoanele care poartă cercei grei pot, de altfel, să constate o alungire a lobilor urechilor lor, precum și o lărgire a perforațiilor.
În momentul de față, dintre toate bijuteriile, cerceii sunt cei mai purtați de femei[1].
Cercei sub formă de inele, denumiți creole; sunt cerceii cei mai apropiați, ca formă, de sensul etimologic.
Cercei care se agață prin niște cârlige, denumite și tortițe, trecute prin perforațiile din lobii urechilor.
Cercel care pare că plutește pe ureche: este fixat printr-o tijă petrecută prin perforația efectuată în lobul urechii și cu ajutorul unui «fluturaș» metalic sau din alt material, prevăzut cu arc sau filet, aflat în spatele lobului. Acești cercei au particularitatea că sunt din perle.
Fată purtând mici creole semicirculare.
Cercel sub forma unui lănțișor; inel sub formă umană.
^Paul Robert, Le Petit Robert 1, par... , Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française
^Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par...
Bibliografie
G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, (1326 de pagini, format 24 cm x 17 cm). Ediția a doua: Editura Humanitas, București. ISBN 9732809337
Ioan Oprea, Carmen Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Litera Internațional, București - Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
Paul Robert, Le Petit Robert 1, par... , Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, rédaction dirigée par A Rey et J. Rey-Debove, Le Robert, Paris, 1992 ISBN 2-85036-186-0.