PROFILPELAJAR.COM

Cartea Morților este numele comun în Egiptul antic al textelor funerare cunoscute și ca Vrăji de Chemare.

Cartea Morților este o descriere a concepției egiptene despre viața de apoi, precum și o colecție de imnuri, vrăji și instrucțiuni pentru a permite celui decedat să treacă prin diferitele obstacole spre viața de apoi.

Cartea Morților a fost cel mai frecvent scrisă pe papirusuri defilate și plasate în sicriul din camera mortuară a decedatului.^[2]

Etimologie

Cartea Morților
în hieroglife

Numele de Cartea Morților a fost inventat de egiptologul german Karl Richard Lepsius, care a publicat o selecție a textelor în 1842. Când a fost descoperită prima dată Cartea Morților a fost considerată a fi Biblia egiptenilor antici. Dar, spre deosebire de Biblie, Cartea Morților nu stabileste principiile religioase ce trebuiesc respectate de un credincios. Cartea nici nu a fost considerată de vechii egipteni care fiind produsul unei revelații de natură divină, astfel încât conținutul ei să nu poată fi schimbat în timp.

Numele cărții în limba egipteană este rw nw prt m hrw. Această denumire derivă din titlul unuia dintre cele mai importante vrăji, vraja 17, prt m hrw.^[3]

Rw este pluralul lui r 'hieroglifa gură'. R se poate referi la a spune un lucru, cum ar fi o propoziție sau, în acest caz, un ritual de incantație.

Nw este o variantă a adjectivului genitival a lui n ('de' sau 'la'). Nw este forma masculină la plural.

Prt este o acțiune ne-derivată din verbul prj 'a se ridica'. Ea exprimă actul de ridicare sau de înviere.

M este o prepoziție cu sensul 'în', (în timpul).

Hrw înseamnă 'zi', 'timp de o zi'.

Astfel, o traducere literală ar fi 'enunțurile de ridicare în timpul zilei'. O traducere ușor mai flexibilă ar putea fi 'vrăji pentru trecere în timpul zilei'.

Versiuni

Cu toate că în timpul Regatului Nou (1570 î.Hr.–1070 î.Hr.) Cartea Morților nu a fost organizată sau standardizată, versiunile datînd din această perioadă sunt cunoscute sub numele de 'Revizuirea Tebană'. În perioada a treia intermediară egipteană (1070 î.Hr. - 664 î.Hr.) Cartea Morților a devenit tot mai standardizată și mai organizată, cărțile din această perioadă sunt cunoscute sub numele de 'Revizuirea Saite'.

Creația

Cărțile erau adesea prefabricate în ateliere funerare, cu spațiu liber pentru numele celui decedat care urma să fie scris mai târziu. Ele sunt de obicei activitatea mai multor cărturari și artiști a căror operă a fost literalmente lipită împreună. Costul unei cărți standard era echivalent cu salariul pe o jumătate de an a unui muncitor, astfel încât cumpărarea lor era planificată cu mult timp înainte de moartea persoanei. Prețul papirusului utilizat pentru carte depășea de obicei costul creației, astfel încât de cele mai multe ori papirusul era reutilizat pentru a se micșora cheltuielile.^[4]

Imaginile care ilustrau textul au fost considerate obligatorii. Imaginile erau atât de importante că de multe ori textul este trunchiat pentru a se potrivi spațiului disponibil în conformitate cu imaginea. Dacă calitatea miniaturii se făcea de obicei la un nivel ridicat, în schimb calitatea textului era de cele mai multe ori foarte rea. Scribii, de obicei, scriau greșit, nu scriau toate cuvintele sau introduceau text greșit sub imagini.

Acest tablou, din papirusul lui Hunefer, arată inima lui Hunefer cum este cântărită. În scena anterioară, Hunefer este condus la sala de judecată de către Anubis . După cântărire, Hunefer triumfător că a trecut testul, este prezentat de Horus la altarul lui Osiris care are pielea verde, zeul lumii de dincolo și al morții, însoțit de Isis și Nephthys. 14 zei egipteni, stând jos, sunt desenați mai sus, în ordinea judecătorilor.
Cântărire a inimii, scenă de pe Papirusul lui Ani, cca. 1200 î.Hr.

Istoria publicărilor

Din seria Mitologia egipteană

Divinități Isis, Osiris, Atum Ra, Amon, Seth, Horus Listă de zei din mitologia egipteană
Ființe fabuloase Apophis, Sfinx Listă de ființe legendare din mitologia egipteană
Surse Cartea morților; Cartea vacii divine
Temple Abu Simbel, Abydos, Complexul Dendera, Karnak, Luxor, Ramesseum, Templul lui Hatsepsut, Templul lui Kom Ombo
Piramide Piramida lui Keops, Piramida lui Kephren, Piramida lui Mikerinos, Piramida Roșie
Egiptologi Listă de egiptologi vizualizare • discuție • modificare

Cele mai vechi manuscrise au fost publicate în urma expediției egiptene conduse de Napoleon Bonaparte în "Descrierea Egiptului" (1821). Jean Francois Champollion a fost unul dintre primii traducători. În 1842 Karl Richard Lepsius a publicat o versiune datată ca fiind din epoca Ptolomaică și a inventat numele de "Cartea Morților", un titlu necunoscut și neutilizat de vechii egipteni. Karl Richard Lepsius creează și sistemul de numerotare al capitolelor care este încă în uz. Samuel Birch a publicat prima versiune în limba engleză în 1867. Edouard Naville a publicat ceea ce avea să devină prima editie completă, standard, în trei volume (1886). Folosind textele papirusurilor din British Museum E. A. Wallis Budge a publicat în 1890 o ediție ce includea Papirusul lui Ani, care nu apare la Edouard Naville. Ediția în engleză a lui Peter le Page Renouf a fost publicată în mai multe părți începînd cu anul 1892. Ediția hieroglifică a lui Budge a fost publicat în 1898 și este încă utilizată pe scară largă. Traducerea în limba engleză din 1901 a lui Budge încă se mai publică. Mai multe traduceri recente în limba engleză au fost publicate de T. G. Allen (1974) și Raymond O. Faulkner (1972)^[5]

Vezi și

Bibliografie

Kernbach, Victor - Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică București, 1989. ISBN 973-29-0030-X.

Note

^ Egyptian Book of the Dead
^ "Feature story: The Book of Dead" by Caroline Seawright
^ Allen, James P., Middle Egyptian - An Introduction to the Language and Culture of Hieroglyphs, first edition, Cambridge University Press, 2000. ISBN 0-521-77483-7
^ Goelet, Ogden (1998). A Commentary on the Corpus of Literature and Tradition which constitutes the Book of Going Forth By Day. San Francisco: Chronicle Books.
^ "The Ancient Egyptian books of the Afterlife", Erik Hornung, translated by David Lorton, p15-16, Cornell University Press, 1999, ISBN 0-8014-8515-0