Calocera cornea din încrengătura Basidiomycota, în familia Dacrymycetaceae și de genul Calocera[1][2] este o specie saprofită și frecventă de ciuperci necomestibile care cauzează mucegaiul brun în lemn mort prin descompunerea de celuloză. O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri compacte de multe exemplare care nu fuzionează, crescând asemănător gazonului, în păduri de foioase și mixte pe cioturi, rădăcini sau ramuri de lemn căzut de fag, stejar sau alte specii de foioase, fiind destul de des întâlnită. Apare de la câmpie la munte, din aprilie până în noiembrie (decembrie).[3][4]
Taxonomie
August Batsch
Deja în 1777, naturalistul danez Otto Friedrich Müller (1730-1784) a descris probabil specia drept Clavaria major în volumul 3 al jurnalului științific Schriften der Gesellschaft Naturforschender Freunde zu Berlin, dar expunerea lui a fost insuficientă sau neclară. Astfel numele binomial acceptat este cel determinat de botanistul german August Batsch, anume Clavaria cornea, de verificat în volumul 1 al trilogiei sale sale Elenchus Fungorum latine et germanice din 1783.[5]
Apoi, în 1827, renumitul savant suedezElias Magnus Fries care înființase genul Calocera în 1821, a transferat specia la acest gen sub păstrarea epitetului, de verificat în continuarea a 5-a a lucrării sale Stirpes agri Femsionensis,[6] care a rămas numele său științific acceptat până în prezent (2021).
Au fost create mai multe sinonime, dar singurul obligatoriu este Corynoides corneaGray, descris de micologul englez Samuel Frederick Gray în volumul 1 al operei sale A natural arrangement of British plants din 1821.[7]
Epitetul specific este derivat din cuvântul latin(latinăcorneus=asemănător cornului, din corn).[8]
Corpul fructifer: cu o înălțime de 0,5-1,5 (3) cm și un diametru de 0,1-0,2 (0,3) cm este flexibil, cauciucat, pe exteriorul fertil gelatinos, cu suprafața netedă sau ușor încrețită longitudinal, având coarne adesea curbate, contondente sau ascuțite, care sunt uneori bifurcate la vârfurile gumoase. Coloritul este galben până galben-ocru care devine pe vreme uscată mai portocaliu.
Piciorul: este indistinct cu trecerea spre corpul fructifer curgătoare, de culoarea părții fertile, dar se deosebește de el, fiind steril. Partea bazală este albă. Se înrădăcinează aproape mereu adânc în substrat.
Carnea: de colorit galben portocaliu este gumoasă, tenace, cu părți gelatinoase, fără cartilagii în centru, mirosul fiind nedistinctiv și gustul blând.[3][4]
Caracteristici microscopice: cu o dimensiune de 7-10 (11) × 3 x 4,5 microni are spori netezi, alungit elipsoidali, puțin cocârjați (alantoizi), cu baza apiculată, hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), cu picături uleioase în interior, dezvoltând un singur perete transversal. Pulberea lor alb-gălbuie apare în mase. Basidiile septate, sub-cilindrice lungi cu vârfuri distinctiv bifurcate în formă de diapazon au două sterigme fiecare. Nu are cistide (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) și hifele nu prezintă cleme.[9]
^ abcBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461 - 1, ISBN 3-405-12124-8
^ abcHans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 592-593, ISBN 978-3-440-14530-2
^August Batsch: „Elenchus Fungorum latine et germanice”, vol. 1, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1783, p. 139
^Elias Fries et al.: „Stirpes agri Femsionensis”, Editura Berling , Londini Gothorum 1827, p. 67,
^Samuel Frederick Gray: „A natural arrangement of British plants”, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821 p. 654 Ediție digitală, vol. 1
^Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 279
^Walter Jülich în Helmut Gams: „Die Nichtblätterpilze, Gallertpilze und Bauchpilze: (Aphyllophorales, Heterobasidiomycetes, Gastromycetes)”, vol. IIb/1, Editura Fischer Verlag, Stuttgart 1984, p. 433, ISBN: 3-437-20282-0
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 592-593, ISBN 978-3-440-14530-2
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 518-519, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 622-623, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 560-561 - 1, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 456-457 - 2, ISBN 3-405-12124-8
^Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 578, ISBN 978-3-8354-1839-4
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 506-507, ISBN 88-85013-46-5
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 578-579, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 638, ISBN 3-405-12116-7
Bibliografie
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3528-8
Hans E. Laux, Walter Pätzold: „1 x 1 des Pilzesammelns”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-Gmbh & Co. KG, Halberstadt 2009, p. 592-593, ISBN: 978-3-440-12336-2
Johannes Leunis, Ferdinand Senft: „Synopsis der Pflanzenkunde: Ein Handbuch für höhere Lehranstalten”, vol. 2, Editura Hahn, Hanovra 1877
Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985
Helmuth Schmid-Heckel: „Zur Kenntnis der Pilze in den Nördlichen Kalkalpen: Mykologische Untersuchungen im Nationalpark Berchtesgaden”, Editura Berchtesgadener Anzeiger, Berchtesgaden 1985, p. 76, ISBN: 978-3-922-32507-9
_Fr_181928.jpg)
.jpg)
_Fries_402655.jpg)
_Fr_115451.jpg)
.jpg)
.jpg)
