Borat! - Învățături din America pentru ca toată nația Kazahstanului să profite (titlu original: Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan) este un film de comedie și documentar fictiv din 2006. Filmul a fost scris și produs de actorul de comedie britanic Sacha Baron Cohen, care joacă rolul personajului principal, Borat Sagdiiev, un jurnalist fictiv kazah care călătorește prin Statele Unite și înregistrează întâmplări neregizate cu americani. Filmul a fost regizat de Larry Charles și distribuit de 20th Century Fox. Personajul creat de Baron Cohen provine din serialul Da Ali G Show (2000-2004). Filmul este produs de compania de producție a lui Baron Cohen, Four by Two (termen peiorativ pentru „evreu” în engleză).[9]