Principalul curs de apă care traversează așezarea, de la est la vest, pe o lungime de 9,2 km este râul Crișul Alb.
Așezare
Localitatea Baia de Criș este situată în nord-vestul județului, pe cursul superior al Crișului Alb, la poalele Munților Metaliferi și al Munților Bihorului, la o altitudine cuprinsă între 250 și 500 m, pe DN76, Hălmagiu - Brad și pe drumul județean Baia de Criș - Baldovin.
Scurt istoric
Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul localității atestă prezența omului aici încă din evul mediu, astfel în locul numit "Gura Voinii", s-a descoperit un tezaur monetar format din drahme emise în Dyrrhachium și Apollonia, denari romani republicani, doi cercei și o brățară de argint de factură dacică. În hotarul satului, la "Fântîna Borchii", pe "Vârful Feredeului" se află urmele unor exploatări miniere de aur, preromane, romane și medievale. Pe teritoriul satului s-a mai descoperit și un bogat material arheologic aparținând culturii Coțofeni.
Un menhir din epoca fierului descoperit aici, este expus la muzeul județean din Deva.
La Baia de Criș a încetat din viață în anul 1872Avram Iancu. Pe frontispiciul casei în fața căreia a fost găsit trupul neînsuflețit al lui Avram Iancu a fost așezată o piatră memorială, operă a sculptorului Cornel Medrea.
Economie
Activitatea specifică zonei este agricultura prin cultivarea terenurilor , creșterea animalelor și meșteșugăritul. Un aport substanțial la economia locală îl are și industria de exploatare și prelucrare primară a lemnului, industria confecțiilor de încălțăminte, industria alimentară prin prelucrarea laptelui, comerțul și turismul.
Monumente
Casa-muzeu Avram Iancu. În această casă a murit Avram Iancu.
Biserica Franciscană (sec. XV-XVI, reconstruită în sec. al XVIII-lea). Biserica gotică din sec. XV-XVI, care a deservit parohia de aici, a rămas în paragină în sec. al XVI-lea, posibil din cauza unui incendiu.[3] La începutul secolului al XVIII-lea minoriții au preluat parohia și au oficiat mai întâi în partea de sud a vechii biserici, pe care au restaurat-o treptat. Inventarul mobil, inclusiv arhiva, a suferit distrugeri în cursul revoluției de la 1848.[4] Conventul mănăstiresc a continuat să funcționeze până după cel de-al doilea război mondial, când a fost desființat de autoritățile comuniste. Serviciile religioase au fost reluate după 1990. Edificiul este în prezent filie a Mănăstirii Franciscane din Deva.[4]
.JPG)
