S-a nascut in satul Mehala din judetul Timiș si provenea dintr-o familie de țărani. În ciuda tendințelor sale artistice timpurii, nevoia[6] l-a determinat să studieze o meserie, devenind astfel lăcătuș. În 1907, cu sprijinul financiar al fratelui său, se înscrie la Școala de Arte Aplicate, unde își începe studiile în pictura decorativă. György J. Feichtinger a fost fostul său profesor, de care și-a amintit cu drag din perspectiva unei jumătate de secol. A învățat tehnica frescei de la el, de ale cărui cunoștințe profesionale temeinice, Uitz, a fost mândru de-a lungul vieții. De aici, a început prietenia sa strânsă cu József Nemes-Lampérth, care mai târziu - contrar spiritului academic - a acționat ca o forță eliberatoare pentru Uitz.
Ulterior a câștigat o bursă pentru a studia artele plastice. Din 1908 a urmat Academia de Arte Frumoase, unde a studiat cu Ede Balló și Károly Ferenczy. În departamentul lui Balló îi întâlnește pe Frigyes Frank, [7] Jenő Krón, [8] Péter Szüle, [9] László Csáky și, din 1909, László Tatz [10] . În paralel cu studiile sale în arte plastice, a fost model, pentru a-și câștiga existența în facultate. Anii 1912 - 1913 nu mai era înscris la Academie. A preferat să viziteze Colonia de artă Epreskerti, unde nu doar arta lui, ci și viața sa a luat o nouă direcție. „Aici l-a cunoscut-o pe Teréz Kassák, care lucra ca model, de care s-a îndrăgostit, iar noua relație a devenit un stimulent pentru activitatea sa de creație.“ [11] După 1912, și-a dezvoltat stilul constructiv-expresiv în urmându-l pe József Nemes- Lampérth, care crease o școală. Primul său mare succes a fost în 1914, la expoziția Asociației Tinerilor Artiști, unde statul și Nemes Marcell au cumpărat toate tablourile expuse. De asemenea, a creat și la colonia de artiști Kecskemét. Din 1915 s-a alăturat A Tett, apoi din 1916, cercului Ma. Pe lângă redactorul-șef Lajos Kassák, a participat și la editarea revistei Ma.
Din 1916, Béla Uitz a fost la apogeul puterii sale creatoare. În 1920, o expoziție a lucrărilor sale a fost organizată în incinta Freie Bewegung din Viena, iar în 1923 în Österreichisches Museum. Între 1921 și 1922, a plecat la Moscova. Întors la Viena în 1923, el a creat compoziția sa sugestivă din 14 gravuri, seria General Ludd . Între 1924 și 1926, și-a publicat fotografiie la Paris sub pseudonimul Martel. Partidul Comunist Francez l-a apovizionat cu comenzi. A realizat grafică și afișe. Tot atunci a publicat albumul său Contre la guerre impérialiste cu o prefață de Marcel Cachin. La Paris, a avut două expoziții colective la Salonul Clarté.
Anii în Moscova
În 1926 a călătorit la Moscova, unde în 1928 a fost organizată o expoziție a lucrărilor sale și a fost numit profesor la Academia de Arte Frumoase din Moscova. În 1930 i s-a acordat premiul „artist emerit” de către guvernul sovietic. Din 1931, a fost timp de cinci ani secretarul Biroului Internațional al Pictorilor Revoluționari. Între 1936 și 1938 a lucrat în capitala Kîrgîzstanului, Frunze. Stilul lucrărilor sale pictate în Frunze l-a influențat pe László Mészáros, care a lucrat acolo cu el.
În 1938 i s-a fabricat un proces, a fost arestat și întemnițat, dar a fost eliberat după un an și jumătate, deoarece abilitățile sale de decorare și organizatorice erau necesare. A fost însărcinat să finalizeze decorarea sălii de ședințe din Palatul Sovietelor, împreună cu un colectiv de pictură format din opt membri, însă comisionul pentru această lucrare a fost retras în scurt timp. În 1948, cu ocazia aniversarii a 800 de ani de la atestarea documentară a Moscovei, a creat un panno uriaș (42x8 m) în Piața Kropotkin, pe care a imortalizat orizontul viitoarei Moscove. Curând, la Expoziția realizărilor economiei populare din Uniunea Sovietică, a creat, împreună cu colectivul său, două fresce, dintre care una a decorat fațada pavilionului rus (acum Energie atomică), iar cealaltă a pavilionului bielorus.
Ultimii ani
Uitz a avut multe expoziții internaționale. În 1968, Galeria Națională a Ungariei a organizat o mare expoziție cu lucrările sale. Uitz sa întors definitiv acasă, la Budapesta, în 1970. Lucrările sale pot fi găsite în Galeria Națională a Ungariei, muzeele rurale maghiare, Albertina din Viena, galeria Palatului Pittidin Florența, câteva muzee din Moscova și Ermitajuldin Sankt Petersburg .
^A temesvári gimnázium negyedik osztályából kicsapták azzal, hogy semmiféle középiskolában nem tanulhat tovább. Ezek után Temesvárott dolgozott mint vasesztergályos. Középiskoláit magántanulóként fejezi be.
^Frank Frigyes(d), festő, született: Budapesten 1890. Arckép, táj és figurális képeket fest. A Műcsarnok 1915-iki tárlatán egy női arcképével a Harkányi-díjat nyerte el, 1916. pedig a Halmos-díjat és 1920. kitüntető elismerést kapott. Az Ernst Múzeumban rendezett gyűjteményes kiállítást. Münchenben és Párizsban is kiállított 1925. és itt kitüntették.
^grafikus, született Szobráncon 1882. A mintarajziskolában, később Nagybányán tanult. 1913-ban 10 rézkarcból álló sorozatot adott ki a diósgyőri vasgyárból vett motívumokkal. Kiállított Parisban, Londonban és az 1914-ben a lipcsei könyv- és grafikai kiállításon. A háború után Kassán telepedett le, ahol magánrajziskolát vezetett. 1924-ben Zürichben, majd a Nemzeti Szalonban rézkarcokat, litográfiákat és tusrajzokat állított ki. Újabb munkáival az expresszionizmus felé közeledett. Több lapja van a Szépművészeti Múzeum gyűjteményében.
^Szüle Péter festő (Nagyvárad, 1886. jún. 25. – Bp., 1944. febr. 4.) . Bp.-en a Képzőművészeti Főiskolán Ferenczy Károly, Balló Ede és Zemplényi Tivadar voltak mesterei. Fiatalon a szolnoki művésztelepre került, ahol 1928-ig dolgozott.1923-ban és 1929-ben az Ernst Múzeumban(d), 1924-ben és 1934-ben a Műcsarnokban volt kiállítása. Számos díjat nyert (1920, 1927, 1940). Több művét őrzi az Magyar Nemzeti G.
^festő, született Máriapócs 1888. Budapesten végezte tanulmányait s 1912 óta állít ki nagyobbára tárgyiasan megfestett arcképeket és képmástanulmányokat: Feketeruhás nő, olykor tájrészleteket is: Reggel a Dunán, Csónakázók.
Expoziție de Béla Uitz.Din lucrări din muzeele sovietice și deținute de artist.Budapesta, Galeria Națională Maghiară, 1968 ; ed. Sándor Kontha, ex. János Mácza; MNG, Bp., 1968
Éva Bajkay: Béla Uitz ; Gondolat, Bp., 1974 ( Ochi în ochi )
Muzeul Uitz.Pécs, 1978.Șeful expoziției permanente ; ed. Ferenc Romváry, profesor, secretar. Éva R. Bajkay; JPM, Pécs, 1978 ( publicații de artă ale Muzeului Janus Pannonius )
Éva Bajkay: Béla Uitz ; Colegiul de Arte Plastice, 1987