În anii războiului a fost mobilizat și a fost integrat în grupul artiștilor plastici trimiși să se documenteze pe front pentru a cunoaște realitățile Războiului de Întregire. La 24 ianuarie 1918, a expus la Iași în cadrul Expoziției organizate de Marele Cartier General al Armatei Române.[3]
După Primul Război Mondial
După război a primit o bursă și s-a întors la Paris, unde a studiat cu Jean Boucher (1870–1939), între 1923 și 1925. În această perioadă, a participat la Salonul Artiștilor Francezi, la Salonul de Toamnă, în 1925 la Expoziția de Arte Decorative de la Paris, și la Expoziția Internațională de la Barcelona, unde a primit Marele Premiu pentru lucrarea Cap antic.[2]
În 1928 a revenit definitiv în țară, unde a obținut postul de profesor la catedra de modelaj în cadrul Școlii Superioare de Arhitectură, activând ca dascăl până în 1963. În paralel, a continuat să creeze, prezentându-și lucrările în expoziții personale, în 1930 și 1931 la Ateneul Român, apoi în 1936 și 1943 la Sala Dalles.[2]