Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava este un aeroport situat în orașul Salcea, în apropierea municipiului Suceava, România.
Localizare
Aeroportul International „Ștefan cel Mare” Suceava, cunoscut informal și ca Aeroportul Suceava, se află situat în estul județului Suceava, la o distanță de 12 km est de centrul municipiului Suceava și la 30,5 km vest de centrul municipiului Botoșani. Accesul rutier către aeroport se realizează pe drumul european E58 (DN29), care leagă Suceava de Botoșani. Cea mai apropiată stație de cale ferată este Gara Suceava, situată la aproximativ 9 km distanță, în cartierul sucevean Burdujeni. Aeroportul se află la o altitudine de 419 metri. Se poate ajunge și din Ucraina pe cale rutieră și feroviară, aeroportul fiind situat în apropierea frontierei.
Istoric
Aeroportul Suceava a fost înființat în anul 1962. Principala companie aeriană din România, TAROM, a operat zboruri comerciale la Suceava din 1962 până în 2001, acestea fiind apoi reluate începând din 2004. În perioada de pauză a TAROM-ului, zborurile au fost asigurate de compania privată Angel Airlines.
În anul 1963 pista este betonată și este construită o platformă de îmbarcare/debarcare pentru pasageri și marfă. Începând din martie 2005, aeroportul poartă denumirea Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, fiind deschis pentru prima dată în istoria sa traficului internațional.
Până la anul 2013 aeroportul nu a avut un trafic intens și un număr mare de pasageri procesați datorită infrastructurei sale destul de învechite. Traficul maxim al acestei perioade a fost înregistrat în anul 2010, când 34.437 de pasageri au folosit aeroportul de la Suceava.[2]
În august 2013 au demarat lucrările de modernizare și extindere a aeroportului.[3] Acestea au presupus mărirea pistei, construirea unui nou turn de control și introducerea unui sistem de aterizare instrumentală. Pista veche era din beton și avea dimensiunile de 1.800 de metri lungime și 30 de metri lățime.[4] Noua pista este asfaltată și este de 2.460 de metri lungime și 45 de metri lățime. Aeroportul a fost redeschis pe 25 octombrie 2015.[5]
Începând din data 12 noiembrie 2015, compania națională TAROM a reluat cursele directe București – Suceava – București.
În anul 2017 au fost inaugurate următoarele curse: Treviso din 18 martie 2017, Bologna și Roma, ambele din 28 martie 2017 (efectuate de Wizz Air) și Torino din 19 iulie 2017 (efectuată de TAROM).
În anul 2018 au fost inaugurate următoarele curse: Bodrum (charter sezonier) din 5 iunie de compania turcă Tailwind Airlines și spre Zakynthos în Grecia (charter sezonier) din 12 iunie. La sfârșitul anului 2018 s-a semnat contractul pentru construirea unui nou terminal și mărirea celui existent. Vor fi realizate lucrări pentru extinderea în partea de nord a clădirii existente, care va cuprinde zonele de plecări și sosiri pentru pasagerii curselor externe, dar și încăperi conexe acestora, astfel încât activitatea personalului să se desfășoare conform legislației internaționale în domeniu.
În anul 2019 pe aeroportul suceavean s-au deschis cursele spre Monastir în Tunisia (charter sezonier) de compania Nouvelair, spre Hurghada (charter sezonier) efectuată de compania Air Bucharest și spre orașul german Memmingen efectuată de compania Wizz Air, aceasta având trei curse pe săptămână. Tot din acest an, pentru prima dată în istoria Aeroportului Suceava, acesta este deschis 24h/7, și sunt introduse primele curse charter de sărbătorile de Crăciun și Anul Nou în Sharm el-Sheih, zborurile aparținând companiei Air Bucharest.
În anul 2020 pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” sunt deschise trei curse noi: spre orasul-port Larnaca din Cipru (din 10 iulie, cu două curse pe săptămână), spre Viena (tot două curse pe săptămână, din 3 iulie), respectiv spre Dortmund, în Germania (din 3 august, de asemenea două curse săptămânale). Toate cele trei curse sunt efectuate de compania Wizz Air. Aeroportul din Suceava a traversat o perioadă de trei luni de cumpănă deoarece au fost anulate toate cursele interne și externe din cauza noului coronavirus (COVID-19). Abia spre sfârșitul lunii mai, compania TAROM a reluat cursele spre București, însă doar de două ori pe săptămână. Ulterior, spre sfârșitul lunii iunie, revin cursele externe efectuate de Wizz Air.
În anul 2023 începe să opereze al doilea terminal care va dubla capacitatea anuală de procesare a pasagerilor, depășindu-se numărul de 800.000 de pasageri procesați. Tot acum se deschid următoarele rute sezoniere: spre Hurghada și Sharm el-Sheih (în Egipt), Monastir (în Tunisia) și Heraklion (în insula Creta din Grecia).