Adèle: Capitolele 1 și 2 (franceză: La Vie d'Adèle : Chapitres 1 et 2, engleză: Blue Is the Warmest Color) este o dramăromantică scrisă, produsă și regizată de tunisianul Abdellatif Kechiche.[3] Filmul le are ca protagoniste pe mult aclamata Léa Seydoux și Adèle Exarchopoulos. Filmul este o adaptare după romanul grafic Le bleu est une couleur chaude, de Julie Maroh,[4] publicat în America de Nord în martie 2013 și gravitează în jurul Adèlei (Exarchopoulos), o adolescentă de 15 ani a cărei viață se schimbă radical odată cu apariția Emmei (Seydoux), o pictoriță aspirantă cu părul albastru. Filmul urmărește îndeaproape evoluția Adèlei în relația sa cu Emma, provocările vieții de tânăr adult și viitoarea carieră de învățătoare.
Premiera filmului a avut loc în cadrul celei de-a 66-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unde a generat controverse[5] în ceea ce privește presupusele condiții precare de lucru ale actrițelor principale, dar și scenele explicite de sex.[6][7][8] Cu toate acestea, filmul a câștigat în unanimitate mult râvnitul Palme d'Or din partea juriului,[9] dar și premiul FIPRESCI. A fost primul film căruia i-a fost acordat premiul atât regizorului, cât și actrițelor principale. De asemenea, Seydoux și Exarchopoulos sunt singurele actrițe, alături de Jane Campion, cărora le-a fost înmânat premiul.[10] Mai mult, filmul a fost nominalizat la premiile Globul de Aur[11] și BAFTA[12] la categoriile "Cel mai bun film străin", respectiv "Cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza". Mulți critici au catalogat filmul drept cea mai bună producție cinematografică a anului 2013.[13][14][15][16]