5GANG: Un altfel de Crăciun este un film românesc de comedie, lansat în 2019, constituind debutul regizoral al lui Matei Dima, care a scris și scenariul alături de Radu Alexandru și Vali Dobrogeanu.
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
În ajunul Crăciunului din anul 2075, Andrei Șelaru „Selly” (interpretat de actorul Viorel Păunescu) îi spune nepoatei sale, Maria (Mia Nicolescu), o poveste din tinerețea lui.
Înapoi în 2019, povestea spune, 5GANG află de la contabilul lor ca sunt pe zero, deci lefteri. Selly hotărește să facă rost de bani. În timp ce era la (un) club, Selly îl cunoaste pe Carafă (Cosmin Nedelcu). Acesta îi spune că fiica lui, Alina, îi este o mare fană și îi sugerează că ar dori să-și facă fiica fericită cu orice preț.
Vrând să facă rost de bani, Selly îl sună pa Carafă și îl anunță că acceptă să vină la ziua fiicei lui. Acolo, Selly realizează că fiica mai mică a lui Carafă, Alina, este o rasfățată, fiind „capturat” de aceasta după ce anterior refuzase să stea cu ea, preferând să stea cu sora ei mai mare, Cristina. Existând astfel o problemă, membrii grupului realizează rapid că s-a întamplat ceva neplăcut cu Selly și merg „să-l salveze”, nu înainte de a descifra un mesaj scris greșit din cauza autocorectorului telefonului mobil al lui Selly. Alina este pedepsită, iar membri grupului 5GANG pleacă liniștiti acasă.
Înapoi în 2075, după ce Maria adoarme, Selly este vizitat de Mădălin (interpretat de Marcel Horobet), Pain (Ion Chelaru), Dia (Doina Stan) și Gami (Ștefan Velniciuc), care îi aduc cadouri. Se aud lovituri puternice la ușă, unde se ivește Dorian (Dorian Popa), spunându-și cunoscuta replică „Hâtz”.[2]