Capitala era la Bruxelles iar la începutul secolului al XVII-lea aceasta a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Curtea arhiducelui era înfloritoare și găzduia numeroși artiști, printre cei mai[formulare evazivă] importanți fiind Peter Paul Rubens. Până în 1621 sub puterea arhiducilor, Țările de Jos Spaniole erau practic independente, ulterior ele reintrănd sub controlul Regelui Spaniei. În secolul al XVII-lea, ca urmare a repetatelor războaie dintre regele Spaniei și cel al Franței, teritoriul Țărilor de Jos Spaniole a fost redus treptat. Franța a anexat Comitatul Artois și Cambrai iar Dunkerque a fost cedat Angliei. Ulterior, prin Tratatul de la Aachen din 1668, Tratatul de la Nijmegen din 1678 au fost cedate alte teritorii până la frontiera actuală franco-belgiană.
În 1713, în urma Războiului pentru Succesiunea Spaniolă și a Tratatul de la Utrecht ce a fost semnat la sfărșitul acestuia, Țările de Jos de Sud intră în componența Imperiului Austriac. Austriecii nu arătat un interes deosebit pentru regiune, teritoriul fiind atribuit Austriei în principal în urma insistențelor britanice și olandeze de a contracara influența franceză.
În cea de a doua parte a secolului al XVIII-lea scopul principal al politicii externe austriece a fost de a schimba Țările de Jos Austriece contra Bavariei. Ca urmare a politicii de centralizare a lui Iosif al II-lea, Țările de Jos Austriece se răscoală, formând în 1790Statele Unite Belgiene, un stat independent care a trezit mișcarea de independență ce a dus la formarea statului belgian 40 de ani mai tărziu.
Anexarea franceză
În 1795, Țările de Jos de sud sunt anexate de către trupele revoluționare franceze și acestea, împreaună cu Principatul episcopal Liège sunt incorporate în teritoriul francez și sunt organizate ca și departamente împreună cu o parte din teritoriul Provinciilor Unite: