Înălțarea Domnului

Înălțarea Domnului
DataPaștele + 39 de zile[*][1]  Modificați la Wikidata
Înălțarea (Giotto, Cappella degli Scrovegni)
Evenimentele din
Viața lui Isus
în conformitate cu Evangheliile
Viața lui Isus

Portale: Creștinism Biblia

Wikipedia book Carte:Viața lui Isus

Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului.

Semnificație

Potrivit Faptele Apostolilor 1:1-1:11, Isus, după Înviere, S-a arătat apostolilor timp de 40 de zile, după care S-a înălțat la cer, de față cu ei.

„Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu” (Mc 16, 19). Trupul lui Hristos a fost glorificat din momentul Învierii sale, după cum o dovedesc însușirile noi și supranaturale de care Trupul său se bucură de acum înainte în permanență. Dar în timpul celor patruzeci de zile în care va mânca în mod familiar cu ucenicii săi și îi va învăța despre Împărăție, slava lui rămâne învăluită sub trăsăturile unei umanități obișnuite. Ultima apariție a lui Isus se sfârșește prin intrarea ireversibilă a umanității sale în gloria dumnezeiască simbolizată de norul și cerul în care șade de acum înainte de-a dreapta lui Dumnezeu. În mod cu totul excepțional și unic, El i se va arăta lui Paul „ca unuia născut înainte de vreme” (1 Cor 15, 8) într-o ultimă apariție care îl instituie pe acesta apostol.

Caracterul voalat din acest timp al gloriei Celui Înviat transpare în cuvântul lui tainic către Maria Magdalena: „Încă nu m-am suit la Tatăl meu. Mergi la frații mei și spune-le: mă sui la Tatăl meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru” (In 20, 17). Aceasta indică o diferență de manifestare între slava lui Hristos cel înviat și cea a lui Hristos preamărit de-a dreapta Tatălui. Evenimentul, în același timp istoric și transcendent, al Înălțării marchează trecerea de la una la cealaltă.

De acum înainte, Hristos șade de-a dreapta Tatălui. Sfântul Ioan Damaschinul spune: „Prin dreapta Tatălui înțelegem slava și cinstea dumnezeirii în care Cel care exista ca Fiu al lui Dumnezeu mai înainte de toți vecii ca Dumnezeu și consubstanțial Tatălui s-a așezat cu trupul după ce s-a întrupat și după ce trupul lui a fost preaslăvit”.[2]

Șederea de-a dreapta Tatălui semnifică inaugurarea domniei lui Mesia, împlinirea viziunii profetului Daniel despre Fiul Omului: „Și lui i s-au dat stăpânirea, slava și împărăția, și toate popoarele, neamurile și limbile îi slujeau lui. Stăpânirea lui este veșnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăția lui nu va fi nimicită niciodată” (Dan 7, 14). Din acel moment, apostolii au devenit martorii „Împărăției care nu va avea sfârșit”[3]

Semnificația Înălțării nu este legată atât de fenomenul în sine, cât ca expresie a preamăririi cerești a lui Hristos care, ridicat prin Înviere la dreapta lui Dumnezeu, domnește ca Rege. Învingând moartea, Hristos a început un nou mod de viață alături de Dumnezeu, pe care l-a pregătit și aleșilor săi. La izbânda lui ia partea întreaga natură umană (cf. Ef 2, 4-6). Spiritualitatea Înălțării se întemeiază pe speranță. Creștinii privesc la casa cerească ce-i așteaptă, trăind încă pe pământ în realitatea lumii noi în care domnește Hristos.

Rezumate în trei puncte, pentru creștini Înălțarea semnifică:

  1. Înălțarea lui Hristos marchează intrarea definitivă a umanității lui Isus în domeniul ceresc al lui Dumnezeu, de unde va veni iarăși, dar care până atunci îl ascunde privirilor oamenilor.
  2. Isus Hristos, Capul Bisericii, merge înaintea noastră în Împărăția glorioasă a Tatălui, pentru ca noi, mădularele Trupului său, să trăim în speranța că într-o zi vom fi pe vecie cu El.
  3. Isus Hristos, intrând o dată pentru totdeauna în sanctuarul cerului, mijlocește necontenit pentru noi, fiind Mijlocitorul care ne asigură necontenit revărsarea Spiritului Sfânt.[4]

Istoric

Înălțarea lui Isus Hristos este amintită în Simbolul Apostolilor și în Crezul niceeano-constantinopolitan. Începând din secolul al IV-lea, sărbătoarea se celebrează, atât în Răsărit, cât și în Apus, la 40 de zile după Paști (într-o zi de joi). Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era comemorat la Rusalii.

În unele țări din Europa occidentală, dacă Înălțarea nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare.

În România, odată cu Înălțarea Domnului se serbează și Ziua Eroilor. Încă din 1920, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului. În această zi, după Liturghie, sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora din țară și din străinătate. Apoi, la ora 12, în această zi de sărbătoare națională, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România sunt trase în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.[5]

Note

Bibliografie

  • P. Benoît, "Înălțare", în Vocabular de teologie biblică, București 2001, p. 307-310.
  • A. Schott, "In Ascensione Domini (Christi Himmelfahrt)", în Das vollständige römische Meßbuch, Freiburg 1962, p. 553-554.

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Înălțarea Domnului

Read other articles:

Cinta dan BenciSingel oleh Geishadari album Meraih BintangGenrePop rockDurasi4:15LabelMusica Studio'sPenciptaRoby GeishaProduserAbimael Gandhy Cinta dan Benci adalah lagu utama Geisha di album Meraih Bintang. Dirilis pada tahun 2011. Lagu ini berdurasi 4:15 ini menduduki posisi jawara di chart Dahsyat, jawara di chart MTV Ampuh, jawara di chart Derings dan posisi 4 di chart Inbox . Lagu ini menduduki posisi chart Dahsyat dari bulan Februari 2011 hingga Juni 2011. Tangga lagu Tangga Lagu (2011...

 

Former association football club in Glasgow City, Scotland, UK Football clubParkheadFull nameParkhead Football ClubFounded1880Dissolved1963GroundThe SheddensHelenslea Park, GlasgowNew Helenslea Park, GlasgowLeagueGlasgow Junior League 1895–1927Scottish Intermediate League 1927–1931Central Junior League 1931–1963 Parkhead Football Club was a Scottish football club from the Parkhead district of Glasgow who played in Scottish Junior Football Association competitions from their formation in...

 

Pour les articles homonymes, voir Bobine. Cet article concerne le composant. Pour le concept physique, voir Inductance. Bobine d'inductanceDivers modèles de bobines d'inductance : en haut, deux tours de fil électrique souple sur un anneau de ferrite (filtrage CEM) ; en bas à gauche, bobine avec noyau ferromagnétique droit (4 spires) ; au centre, bobine en forme de tore ; et à droite, une bobine scellée.modifier - modifier le code - modifier Wikidata Une bob...

Process of creating a screw thread In manufacturing, threading is the process of creating a screw thread. More screw threads are produced each year than any other machine element.[1] There are many methods of generating threads, including subtractive methods (many kinds of thread cutting and grinding, as detailed below); deformative or transformative methods (rolling and forming; molding and casting); additive methods (such as 3D printing); or combinations thereof. Overview of methods...

 

كريم حقي   معلومات شخصية الاسم الكامل كريم حقي الميلاد 20 يناير 1984 (العمر 40 سنة)القصرين الطول 1.90 م (6 قدم 3 بوصة) مركز اللعب مدافع الجنسية  تونس معلومات النادي النادي الحالي سانت جالين الرقم 12 مسيرة الشباب سنوات فريق 1998-20002000-2003 المستقبل الرياضي بالقصرينالنجم الري�...

 

The pagoda at Yakushi-ji, a Buddhist temple built during the Hakuhō period. The Hakuhō period (白鳳時代, Hakuhō jidai, white phoenix period) was an unofficial Japanese era name (年号, nengō, year name) of Emperor Tenmu[1] after Hakuchi[2] and before Suchō.[3] The duration of this discrete non-nengō timespan lasted from 673 through 686.[1] The Hakuhō period is more often used as a general term which describes a wider range of years. History of art H...

American cognitive scientist (1927–2016) Marvin MinskyMinsky in 2008Born(1927-08-09)August 9, 1927New York City, New York, U.S.DiedJanuary 24, 2016(2016-01-24) (aged 88)Boston, Massachusetts, U.S.EducationHarvard University (BA)Princeton University (MA, PhD)Known for Artificial intelligence[5]Confocal microscope[6] Useless machine[7] Triadex Muse[8] Perceptrons[9]The Society of Mind[10] The Emotion Machine[11] Frames Spouse G...

 

Building in Manhattan, New York United Nations General Assembly BuildingView of the General Assembly BuildingGeneral informationTypeAssembly hallArchitectural styleModernLocationInternational territory in Manhattan, New York CityCountryUnited States (host country)Coordinates40°45′00″N 73°58′04″W / 40.75000°N 73.96778°W / 40.75000; -73.96778Current tenantsUnited Nations General AssemblyGroundbreakingSeptember 14, 1948 (complex)Construction startedFebruary 16...

 

Version of Microsoft Office Microsoft Office 2007Microsoft Office 2007 applications shown on Windows Vista – clockwise from top left: Word, Excel, OneNote and PowerPoint. These four programs make up the Home and Student edition.Developer(s)MicrosoftInitial releaseJanuary 30, 2007; 17 years ago (2007-01-30)[1]Final releaseService Pack 3 (12.0.6612.1000)[2] / October 25, 2011; 12 years ago (2011-10-25) Operating system Windows XP SP2 or lat...

Bedollo komune di Italia Bedollo (it) Tempat Negara berdaulatItaliaDaerah otonom dengan status istimewaTrentino-Tirol SelatanProvinsi di ItaliaTrentino NegaraItalia Ibu kotaBedollo PendudukTotal1.480  (2023 )GeografiLuas wilayah27,46 km² [convert: unit tak dikenal]Ketinggian1.133 m Berbatasan denganLona-Lases Palù del Fersina Sant'Orsola Terme Segonzano Sover Baselga di Pinè SejarahSanto pelindungOur Lady of Caravaggio Informasi tambahanKode pos38043 Zona waktuUTC+1 UTC+2 Kode te...

 

Questa voce o sezione deve essere rivista e aggiornata appena possibile. Sembra infatti che questa voce contenga informazioni superate e/o obsolete. Se puoi, contribuisci ad aggiornarla. Luca Bigazzi detiene il record di vittorie del premio, otto Il Nastro d'argento alla migliore fotografia è un riconoscimento cinematografico italiano assegnato annualmente dal Sindacato Nazionale Giornalisti Cinematografici Italiani a partire dal 1946. Dal 1959 al 1971 sono stati assegnati premi distinti pe...

 

يفتقر محتوى هذه المقالة إلى الاستشهاد بمصادر. فضلاً، ساهم في تطوير هذه المقالة من خلال إضافة مصادر موثوق بها. أي معلومات غير موثقة يمكن التشكيك بها وإزالتها. (فبراير 2016) تصفيات بطولة آسيا تحت 17 سنة لكرة القدم 2000 المجموعة 1 أقيمت جميع المباريات في مسقط، عمان المنتخب نقاط لعب ف...

حصان عربيفرس عربيميزاتجمال الهيكل, ذو جسم مقعر، تقوس الرقبة، خانوق مستو نسبيًا، ذو ذيل طويل.بلد الأصلتواجد في الشرق الأوسط, بشكل خاص في شبه الجزيرة العربية.جمعية الحصان العربي (و م أ)Breed standardsمجتمع الحصان العربي لأسترالياBreed standardsمجتمع الحصان العربي (م م)Breed standardsمنظمة الحصا�...

 

1797 rebellion against French forces during the invasion of Venice This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these template messages) This article may require cleanup to meet Wikipedia's quality standards. The specific problem is: Final two content sections are entirely blank. Please help improve this article if you can. (December 2019) (Learn how and when to remove this message) You can help expand this ar...

 

Diving under a physical barrier to a direct vertical ascent to the surface An overhead or penetration diving environment is where the diver enters a space from which there is no direct, purely vertical ascent to the safety of breathable atmosphere at the surface. Cave diving, wreck diving, ice diving and diving inside or under other natural or artificial underwater structures or enclosures are examples. The restriction on direct ascent increases the risk of diving under an overhead, and this ...

Великий восток ПортугалииВВПGrande Oriente Lusitano Дата основания 1882 год Тип Великий восток Число участников 2800 Город Лисабон, Португалия  Медиафайлы на Викискладе Масонство Направления Регулярное масонство Либеральное масонство Масонство Принса Холла Терминология Сл...

 

Practice and history of Buddhism in Canada Ling Yen Mountain Temple in Richmond, BC Buddhism is among the smallest minority-religions in Canada, with a very slowly growing population in the country, partly the result of conversion, with only 4.6% of new immigrants identifying themselves as Buddhist.[1] As of 2021, the census recorded 356,975 or 0.8% of the population.[2] History Buddhism has been practised in Canada for more than a century. Buddhism arrived in Canada with the ...

 

COVID-19 pandemic in KiribatiDiseaseCOVID-19Virus strainSARS-CoV-2LocationKiribatiFirst outbreakWuhan, ChinaIndex caseBetio, South TarawaArrival date18 May 2021[1]Confirmed cases5,085[2]Recovered4,996[3]Deaths24[2]Government websitehttps://covid19.gov.ki/ The COVID-19 pandemic in Kiribati is part of the ongoing worldwide pandemic of coronavirus disease 2019 (COVID-19) caused by severe acute respiratory syndrome coronavirus 2 (SARS-CoV-2). The virus was confirm...

وانغينبورغ إنغينثال    شعار الاسم الرسمي (بالفرنسية: Wangenbourg-Engenthal)‏    الإحداثيات 48°37′33″N 7°18′15″E / 48.625833333333°N 7.3041666666667°E / 48.625833333333; 7.3041666666667 [1]  [2] تقسيم إداري  البلد فرنسا[3]  التقسيم الأعلى الراين الأسفل (1920–)الراين الأسفل (4 مارس 179...

 

Deuce 'N Domino Deuce 'N Domino lors d'une séance d'autographe Présentation Membres DeuceDomino Ancien(s) membre(s) Cherry (valet)[1]Maryse (valet)[1] Autre(s) nom(s) The Untouchables[1]The Throwbacks,[1] Formation janvier 2006[1] Séparation 25 juin 2008[1] Fédération(s) World Wrestling EntertainmentDeep South WrestlingOhio Valley Wrestling Caractéristiques Poids Domino : 110 kg (242 lb)Deuce : 113 kg (249 lb) Taille Domino : 1,91 m (6′ 3�...