Ziua Marinei Române

Două nave ale forțelor navale române, participante la Ziua marinei din 2018 - în dreapta, nava-școală Mircea.
Doi parașutiști-scafandri ai forțelor navale române la Ziua marinei din 2018.

Ziua Marinei Române, este o sărbătoare civilă și militară, marcată de autoritățile publice și celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor.

A fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 896 din 1 octombrie 2004. Începând din anul 2009, ziua de 15 august a fost declarată sărbătoare națională.

Istoric

De la instituire până la 1949

Ziua Marinei Române s-a aniversat pentru prima dată în 1902, la 15 august, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul crucișătorului Elisabeta, în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza și a tuturor ofițerilor Diviziei de Mare. De asemenea, pe faleza Cazinoului au fost organizate ample manifestări, spectacole în aer liber și jocuri de artificii.

În anul 1912, serbarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regina Elisabeta, inițiativa organizării sale aparținând Societății ,,Regina Elisabeta” a Marinarilor Civili din Constanța. Manifestările au evoluat ca amploare și spectaculozitate, ele fiind susținute, în special în perioada interbelică, de Liga Navală Română, Yacht Clubul Regal Român și Asociația Marinarilor Civili Regina Elisabeta.

Tot de Ziua Marinei, M.S. Regele Carol al II-lea a hotărât ca unica școală pentru toți marinarii români să se numească Școala Navală a Majestății Sale Mircea și a creat „Medalia Maritimă”, transformată în anul 1938 în „Virtutea Maritimă”.

În anul 1933, s-a instituit Ziua Apelor, precedând Ziua Marinei și care a fost sărbătorită până în anul 1945.

La 15 august 1936 a fost botezat în cadrul festiv al serbărilor, primul submarin românesc, NMS Delfinul.

În anul 1938, datorită decesului Reginei Maria, la 18 iulie, Ziua Marinei a fost serbată la 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică. În timpul celui de-al doilea război mondial, Ziua Marinei s-a serbat într-un cadru sobru, de reculegere și preamărire a eroilor marinari.

În anul 1945, la sărbătoarea marinarilor români au participat și membrii Comisiei Aliate de Control.

Din 1950 până în 1990

Între anii 1949-1953, Ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei Flotei U.R.S.S., în ultima duminică din luna iulie. De la 1 august 1954, Ziua Marinei s-a serbat de Ziua Forțelor Maritime Militare, programul Zilei Marinei fiind politizat și adaptat noii ideologii.

Începând cu anul 1960, manifestările au dobândit accente propagandistice, care includeau conferințe despre semnificația Zilei Marinei susținute de către ofițeri și propagandiști în întreprinderi și în garnizoanele de marină, înmânarea de către delegațiile de marinari a unor machete de nave, organizarea vizitării de către pionieri a navelor-școală Mircea și Libertatea și ieșiri pe mare cu acestea. Semnificația creștină a sărbătorii a fost substituită cu una mitologică: participarea zeului Neptun în calitate de patron al întrecerilor și jocurilor marinărești.

Din anul 1970, la Constanța se organizează timp de două săptămâni „Serbările Mării”, care se încheiau cu Ziua Marinei.

După 1990

Din anul 1990 s-a revenit la tradiția de a celebra Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la data de 15 august.

Astfel, cu prilejul Zilei Marinei Române din 15 august 1991, a avut loc o impresionantă paradă navală și evoluția aviației militare, elicoptere de luptă, precum și demonstrații sportive marinărești susținute de scafandrii militari și echipajele unor ambarcațiuni cu rame și vele.

La festivitățile de la Constanța au fost prezente, în premieră, echipajul crucișătorului U.S.S. Belknap, aparținând Flotei a-VI-a a S.U.A., echipajul navei militare sovietice Azov, distrugătorul turcesc Kocatepe și nava de patrulare bulgară Smeli.

În anul 1999, spre deosebire de edițiile precedente, festivitățile de Ziua Marinei și a Lucrătorului Portuar, s-au desfășurat la Cuibul Reginei și în zona farului Carol I din Constanța.

Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august.

Festivități

  • ridicarea pavilionului - este un moment solemn al începerii ceremonialului militar specific zilelor de sărbătoare în Forțele Navale Române.
  • lansarea unei coroane de flori - pentru cinstirea memoriei eroilor marinari căzuți la datorie pentru patrie
  • parada navală - cuprinzând nave de luptă fluviale ce execută exerciții demonstrative și nave civile cu diferite destinații
  • sosirea lui Neptun - stăpânul mărilor și al oceanelor și zeul fluviilor, care declară deschise jocurile marinărești pe apă și va da botezul marinăresc
  • botezul marinarilor
  • jocuri și întreceri marinărești:
  • diverse activități:
    • vizitarea navelor de luptă
    • jocuri marinărești pe uscat: trasul la parâmă, ștafeta marinărească, oul în lingură, fuga în sac, alergare câte doi
    • programe artistice
    • retragerea cu torțe
    • focuri de artificii.

Vezi și

Note


Bibliografie

Legături externe

Read other articles:

State highway in Herkimer County, New York, US New York State Route 169NY 169 highlighted in redRoute informationMaintained by NYSDOT and the city of Little FallsLength12.42 mi[1] (19.99 km)Existed1930[2]–presentMajor junctionsSouth end NY 5S in DanubeMajor intersections I-90 Toll / New York Thruway in Danube NY 5 / NY 167 in Little FallsNorth end NY 28 / NY 29 in Middleville LocationCountryUnited StatesStateNe...

 

Artikel ini sebatang kara, artinya tidak ada artikel lain yang memiliki pranala balik ke halaman ini.Bantulah menambah pranala ke artikel ini dari artikel yang berhubungan atau coba peralatan pencari pranala.Tag ini diberikan pada Oktober 2022. Sabat Penyihir (1789) karya Francisco de Goya. Hipotesis kultus penyihir adalah sebuah teori yang mendiskreditkan yang menimbulkan pengadilan penyihir pada periode modern awal dalam rangka menekan agama pagan pra-Kristen yang bertahan dari penyebaran a...

 

У этого термина существуют и другие значения, см. Гели (значения) и Гель. Ге́ли (ед.ч. гель, от лат. gelo — «застываю») — структурированные системы, состоящие из высокомолекулярных и низкомолекулярных веществ. Наличие трёхмерного полимерного каркаса (сетки, матрицы) �...

Professional association This article relies excessively on references to primary sources. Please improve this article by adding secondary or tertiary sources. Find sources: Association for Behavior Analysis International – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (December 2022) (Learn how and when to remove this template message) Applied Behavior Analysis InternationalFormerlyThe Association of Behavior AnalysisCompany typeNonprofit, 501(c)(6)Foun...

 

هنري السادس، الجزء الأولمعلومات عامةالبداية 1592 العنوان The First Part of King Henry the Sixth (بالإنجليزية) عمل مُشتق التاج الأجوف شكل من الأعمال الإبداعية مسرحية النوع الفني دراما تاريخية في المسرح له طبعات أو ترجمات في Król Henryk VI. Część I (en) La Premiére Partie de Henry VI (en) The First Part of King Henry the Sixth (en) المُؤ...

 

Jack DeSenaJack DeSena 2012LahirJohn Patrick DeSena6 Desember 1987 (umur 36)Boston, Massachusetts, U.S.PekerjaanAktor/Pengisi suaraTahun aktif2002–sekarang Jack DeSena (lahir John Patrick DeSena; 6 Desember 1987, di Boston, Massachusetts) adalah aktor asal Amerika Serikat. Pranala luar Jack DeSena di IMDb (dalam bahasa Inggris) Pengawasan otoritas Umum Integrated Authority File (Jerman) ISNI 1 VIAF 1 WorldCat Perpustakaan nasional Prancis (data) Amerika Serikat Persondata Nama De...

Family of beetles Laemophloeidae Laemophloeus germaini Scientific classification Domain: Eukaryota Kingdom: Animalia Phylum: Arthropoda Class: Insecta Order: Coleoptera Suborder: Polyphaga Infraorder: Cucujiformia Superfamily: Cucujoidea Family: LaemophloeidaeGanglbauer, 1899 Genera Acompsophloeus Thomas, 2010 Blubos Lefkovitch, 1962 Brontolaemus Sharp, 1885 Carinophloeus Lefkovitch, 1961 Caulonomus Wollaston, 1862 Charaphloeus Casey, 1916 Cryptolestes Ganglbauer, 1899 Cucujinus Arrow, 1920 D...

 

flydubai IATA ICAO Kode panggil FZ FDB SKYDUBAI Didirikan19 Maret 2008Mulai beroperasi1 Juni 2009Pusat operasiBandar Udara Internasional DubaiArmada25Tujuan51SloganGet GoingKantor pusatBandar Udara Internasional DubaiDubai, Uni Emirat ArabTokoh utamaAhmed bin Saeed Al Maktoum (Chairman) Ghaith Al Ghaith (CEO)Kenneth Gile (COO)Situs webwww.flydubai.com Dubai Aviation Corporation (Arab: مؤسسة دبي للطيران),[1] mereknya sebagai flydubai (Arab: فلاي دبي, ditu...

 

American businessman Jason CalacanisCalacanis in 2018Born (1970-11-28) November 28, 1970 (age 53)Bay Ridge, Brooklyn, New York, U.S.EducationFordham University (B.A.)OccupationsAngel investorpodcasterSpouseJade Li (m. after 2006)Children3 Jason McCabe Calacanis (born November 28, 1970) is an American Internet entrepreneur,[1] angel investor,[2] author and podcaster.[3][4] His first company was part of the dot-com era in New York. His second venture, Weblog...

Взломщики кодовангл. The Codebreakers Автор Дэвид Кан Жанр документальный Язык оригинала английский Оригинал издан 1967 Издатель Macmillan Publishers Страниц 1164 ISBN 978-0-684-83130-5 «Взломщики кодов» (англ. The Codebreakers) — книга Дэвида Кана 1967 года, фундаментальный труд по истории крипт�...

 

  「俄亥俄」重定向至此。关于其他用法,请见「俄亥俄 (消歧义)」。 俄亥俄州 美國联邦州State of Ohio 州旗州徽綽號:七葉果之州地图中高亮部分为俄亥俄州坐标:38°27'N-41°58'N, 80°32'W-84°49'W国家 美國加入聯邦1803年3月1日,在1953年8月7日追溯頒定(第17个加入联邦)首府哥倫布(及最大城市)政府 • 州长(英语:List of Governors of {{{Name}}}]]) •&...

 

Protein-coding gene in the species Homo sapiens KCNAB2Available structuresPDBOrtholog search: PDBe RCSB List of PDB id codes1ZSXIdentifiersAliasesKCNAB2, AKR6A5, HKvbeta2, HKvbeta2.1, HKvbeta2.2, KCNA2B, KV-BETA-2, potassium voltage-gated channel subfamily A regulatory beta subunit 2External IDsOMIM: 601142 MGI: 109239 HomoloGene: 56492 GeneCards: KCNAB2 Gene location (Human)Chr.Chromosome 1 (human)[1]Band1p36.31Start5,990,927 bp[1]End6,101,193 bp[1]Gene location (Mous...

يفتقر محتوى هذه المقالة إلى الاستشهاد بمصادر. فضلاً، ساهم في تطوير هذه المقالة من خلال إضافة مصادر موثوق بها. أي معلومات غير موثقة يمكن التشكيك بها وإزالتها. (يونيو 2019) الدوري البولندي الممتاز 1937 تفاصيل الموسم الدوري البولندي الممتاز  النسخة 17  البلد بولندا  المنظم �...

 

تيزي نبشار خريطة البلدية الإحداثيات 36°25′52″N 5°21′36″E / 36.4311°N 5.36°E / 36.4311; 5.36   تقسيم إداري  البلد  الجزائر  ولاية ولاية سطيف  دائرة دائرة عموشة خصائص جغرافية  المجموع 71٫65 كم2 (27٫66 ميل2) عدد السكان (2008[1])  المجموع 21٬086  الكثافة السكانية 29...

 

Gabriel BoricRitratto ufficiale del presidente Boric 37º Presidente del CileIn caricaInizio mandato11 marzo 2022 PredecessoreSebastián Piñera Deputato della Camera dei deputati del CileDurata mandato11 marzo 2018 –11 marzo 2022 Circoscrizione28º distretto Durata mandato11 marzo 2014 –11 marzo 2018 Circoscrizione60º distretto Dati generaliPartito politicoConvergencia Social (dal 2018)In precedenza:IA (2008-2016)MA (2016-2018) Firma Gabriel Boric F...

Swedish guitarist (born 1963) Yngwie MalmsteenMalmsteen in 2008Background informationBirth nameLars Johan Yngve LannerbäckAlso known asLars Y. LoudampBorn (1963-06-30) 30 June 1963 (age 60)Hässelby-Vällingby, SwedenGenres Heavy metal neoclassical metal hard rock Occupation(s) Musician bandleader producer Instrument(s)GuitarYears active1978–presentLabels Polydor PolyGram Elektra Universal Mascot Member of Generation Axe Formerly of Steeler Alcatrazz Hear 'n Aid G3 Websiteyngwiemalmst...

 

NGC 67the NGC 68 group, with NGC 67 and NGC 67a at the far bottom leftData pengamatanRasi bintangAndromedaAsensio rekta 00j 18m 12.18dDeklinasi 30° 03′ 17.5″[1]Pergeseran merah0.020734[2]Kecepatan radial helio6216 km/sJarak275,000,000 ly[3][4]Kelompok dan gugusan galaksiNGC 68 groupMagnitudo semu (V)14.2[4][5]Ciri-ciriJenisE5[5]Ukuran40,000[4]Ukuran semu (V)24 x 12[5]Penamaan l...

 

香港國際機場張貼的IATA航空公司代码 幾個以AKE開首、澳洲航空(QF)所擁有的LD3箱 国际航空运输协会航空公司代码(英語:IATA Airline Designators)是国际航空运输协会为全球各航空公司指定的两个字母的代码,它是由航班代码的两个首字母组成。IATA也采用国际民用航空组织1987年开始发布的三字母代码。 两字母的航空公司代码表用于预约、时刻表、票务、征税、航空提单、�...

Proteins that bind with DNA, such as transcription factors, polymerases, nucleases and histones Cro protein complex with DNA Interaction of DNA (orange) with histones (blue). These proteins' basic amino acids bind to the acidic phosphate groups on DNA. The lambda repressor helix-turn-helix transcription factor bound to its DNA target[1] The restriction enzyme EcoRV (green) in a complex with its substrate DNA[2] DNA-binding proteins are proteins that have DNA-binding domains an...

 

Music genre Urban PasifikaStylistic origins New Zealand reggae hip hop funk pop rock jazz soul reggae folk Cultural originsLate 1980s, South AucklandTypical instruments Vocals Spanish guitar turntables drum machine drums keyboard sampler bass guitar guitar synthesizer Other topics Underground hip hop Turntablism Alternative music Urban Pasifika (also known as Urban Pacific and Urban Pacifika) is a New Zealand subgenre of hip hop, that developed primarily among Pasifika New Zealanders in South...