„
Petru voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al
Țării Moldovei. Iată au venit înaintea noastră și înaintea boierilor noștri Morozeanul fiul Măricăi, nepotul lui Fădor, de bunăvoia lui, nesilit de nimeni, nici asuprit, și a vândut ocina și moșia sa dreaptă, din ispisocul de împărțeală pe care l-a avut de la
Ion voievod, din a opta parte din tot satul
Holohoreani, din a treia parte... , câtă se va alege partea lui Morozeanul și a fratelui său, Oniul, și a surorilor lor, Tetca și Armanca, pentru că el a făcut cu ele tocmeală și le-a dat partea sa din
Zahoreani, din
ținutul Orheiului, unde le sunt casele. Aceea au vândut slugii noastre credincioase, lui Gavril al treilea pisar, pentru o sută douăzeci de galbeni tătărești.
Și sluga noastră credincioasă Gavril al treilea pisar s-a sculat și a plătit toți acei bani, 120 de zloți, în mâinile lui Morozeanul fiul Măricăi, nepotul lui Fădor, înaintea noastră, în Iași.
Drept aceea, să-i fie slugii noastre credincioase, lui Gavril al treilea pisar, acele mai sus spuse și de la noi cu tot venitul. Și altul să nu se amestece. Scris la Iași, în anul 7085 <1577> iunie 30.
Domnul a zis.
Golăi mare logofăt a învățat și a iscălit.
Dumitru al lui Gânscă a scris.”