PROFILPELAJAR.COM

Istoric operațional
Vickers-Reșița Model 1939
Tun Vickers-Reșița Model 1936/39 în poziție de marș expus la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București.
Tip	Tun antiaerian
Loc de origine	Marea Britanie
În uz	1939-1956 (România)
Folosit de	vezi Utilizatori
Războaie	Al Doilea Război Mondial
Istoric producție
Proiectant	Vickers-Armstrong
An producție	1930-1944
Date generale
Greutate	3325 kg (în marș) 2,825 kg (gata de luptă)
Lungime țeavă	3225 mm (L/43)
Echipaj	10

Greutate proiectil	6.5 kg
Calibru	75 mm
Afet	cruciform
Câmp de tragere vertical	90°
Câmp de tragere orizontal	360°
Cadență de tragere	12-15 lovituri pe minut
Viteză inițială	750 - 850 m/s
Bătaie maximă	10,000 m altitudine
Modifică text

Vickers Model 1931 a fost un tun antiaerian de origine britanică folosit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tunul nu a fost acceptat de către armata britanică și a fost exportat de firma Vickers pe scară largă în anii 1930.

Istorie

Producție și utilizare în România

În luna ianuarie a anului 1935, guvernul Regatului României a anunțat oficial demararea unui program de înzestrare a armatei cu tehnică modernă.^[1] În luna martie a anului 1936, guvernul a achiziționat licența pentru fabricarea a 100 de tunuri antiaeriene Vickers de calibrul 75 mm.^[2] Comanda, în valoare de circa un miliard și jumătate de lei, a fost acordată Uzinei Reșița. Numărul relativ mare de tunuri și termenul scurt de livrare a dus la reorganizarea Uzinei Reșița și colaborarea acesteia cu Uzinele Astra-Brașov. Aceasta din urmă, la rândul său, a primit unele ateliere din cadrul Uzinelor Astra-Arad.^[3] Caietul de sarcini al comenzii a fost redactat începând cu luna ianuarie a anului 1936 de către Direcția Tehnică și Inspectoratul General Tehnic al Armatei, în colaborare cu reprezentanții uzinelor Vickers. Reprezentanții Ministerului Apărării erau generalii Gelu Petrescu, Aristide Tănăsescu, Vasile Negrei și maiorul Valerian Nestorescu, comandamentului Apărării Antiaeriene a Țării era implicat prin generalul Gheorghe Popescu, iar Uzinele Reșița au trimis directorul general și conducătorul secției de armament.^[4] Lucrările începute în luna ianuarie 1936 au fost finalizate în august, când caietul de sarcini avea deja 200 de pagini.

Primele opt baterii au fost fabricate de către consorțiul Vickers-Armstrong în Marea Britanie. Oțelul era turnat și laminat la Sheffield, uzinarea țevilor și închizătoarelor era realizată la Newcastle-on-Tyne, iar muniția și predictorul (aparatul central de tragere al bateriei) erau fabricate la Dartford și, respectiv, Crayford.^[5] Asamblarea era realizată la uzinele din Barrow-in-Furness. În luna martie a anului 1939, toate bateriile și munițiile comandate în Anglia fuseseră fabricate și livrate.^[6] În plus, în țară începuse deja procesul de fabricație la uzinele Reșița pentru restul de 17 baterii și muniția necesară acestora. Cel mai important incident a apărut la începutul anului 1938, când predictorul Vickers a fost supus probelor. Acesta, deși calcula precis, era deja depășit.^[6] Posibilitățile de calcul ale predictorului erau prea reduse pentru a ține pasul cu viteza de deplasare din ce în ce mai mare a avioanelor.^[7] Ministerul Apărării nu a găsit însă un înlocuitor pentru acest aparat și a decis să accepte acest model. Toate predictoarele Vickers au fost realizate în Anglia.

Tunul antiaerian Vickers Model 1936 a necesitat fabricarea a 5200 de piese (organizate în 24 de ansambluri cu 1880 de repere), cu o greutate de 3450 de kilograme plus 620 de kilograme ale accesoriilor. În procesul de fabricație au fost realizate 36 de categorii de oțeluri și 32 de categorii de alămuri și bronzuri.^[8] Armata română s-a arătat interesată și de o piesă cu un calibru mai mare. Uzinele din Le Havre (Franța) au prezentat unei comisii române prototipul unui tun de calibrul 90 mm, derivat dintr-un tun naval. Cu toate acestea, tunul urma să intre în producție mult prea târziu, achiziția fiind abandonată.^[7] În 1941 au fost comandate alte 100 de tunuri, fără acordul uzinelor Vickers.^[2] La finalizarea acestui lot, uzinele Reșița și Astra Brașov au trecut la fabricarea tunului antitanc Reșița Model 1943.

Tunurile au intrat în dotarea Armatei Române la 1 august 1939. Metoda de tragere tahimetrică era asigurată de predictorul Vickers, iar cea geometrică de către aparatul central de conducere a focului "Bungescu Model 1938".^[9]

Utilizatori

Regatul Unit - serviciu limitat în cadrul Gărzii Naționale.
România - fabricat sub licență (aproximativ 200 de exemplare)
Danemarca - fabricat sub licență. 24 au fost în dotarea batalioanelor 13 și 14 care sprijineau diviziile Zeelanda și Iutlanda.^[10]
Țările de Jos - 48 de tunuri (16 baterii a câte trei tunuri) au fost livrate începând cu 1935. Alte 90 au fost fabricate sub licență.
Belgia
Finlanda - 12 exemplare livrate în 1936; tunurile aveau calibrul 76,2 mm.
Lituania
Turcia
Germania Nazistă - exemplare capturate de la Danemarca, Olanda și Belgia.
Uniunea Sovietică - exemplare capturate din Lituania.

Note

^ File din trecutul artileriei române moderne, pag. 58
^ ^a ^b Third Axis. Fourth Ally. Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1945, pag. 30
^ File din trecutul artileriei române moderne, pag. 59
^ File din trecutul artileriei române moderne, pag. 111
^ File din trecutul artileriei române moderne, pag. 124
^ ^a ^b File din trecutul artileriei române moderne, pag. 142
^ ^a ^b File din trecutul artileriei române moderne, pag. 88
^ File din trecutul artileriei române moderne, pag. 146
^ „Locotenent Mircea Barac, Evoluția artileriei antiaeriene române în perioada interbelică,Cer Senin, nr. 4 (75), august 2004, ISSN 1582-6317, pag. 44” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 30 iulie 2013. Accesat în 17 octombrie 2011.
^ A summary on Danish field and anti-aircraft artillery units in 1940(chakoten.dk)^{[nefuncțională]}

Bibliografie

en Mark Axworthy, Cornel Scafeș, Cristian Crăciunoiu,Third Axis. Fourth Ally. Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1945, Arms and Armour, London, 1995. ISBN 1854092677
en Mark Axworthy, Horia Șerbănescu, The Romanian Army of World War 2, London: Osprey, 1991. ISBN 1-85532-169-6
ro gen. maior Nestorescu, Valerian, File din trecutul artileriei române moderne, Editura Militară, București, 1972
ro Scafeș C., Șerbănescu H., Scafeș I., Andonie C., Dănilă I., Avram R., Armata română 1941-1945, Editura R.A.I., 1996, ISBN 9789735700454