PROFILPELAJAR.COM

Date personale
Valter Roman

Nume la naștere	Ernő Neuländer
Născut	7 octombrie 1913 Oradea, Austro-Ungaria
Decedat	11 noiembrie 1983 (70 de ani) București, România
Căsătorit cu	Hortensia Vallejo
Copii	Carmen, Petre Roman, Raul și Mirela (adoptați)^{[necesită citare]}
Cetățenie	Austro-Ungaria Regatul României Republica Socialistă România
Etnie	evreiască
Ocupație	inginer politician militar
Șeful Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei
În funcție 1946 – ?
Șeful Direcției Superioare Politice a Armatei
În funcție 1947 – 1951
Ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor
În funcție 1951 – 1953
Director al Editurii Politice
În funcție 1957 – 1983

Premii	1. A fost decorat în 1945 de Uniunea Sovietică cu ordinul "Steaua roșie" 2. Ordinul Muncii clasa I-a, 1963
Partid politic	Partidul Comunist din România
Alma mater	Universitatea tehnică germană din Brno
Profesie	politician comunist, militar, inginer
Modifică date / text

Valter Roman, menționat uneori Walter Roman, născut Ernő Neuländer, (n. 7 octombrie 1913, Oradea, Austro-Ungaria – d. 11 noiembrie 1983, București, România) a fost un militant și politician comunist român, de origine evreiască, veteran al brigăzilor internaționale comuniste din Războiul Civil din Spania. A fost tatăl fostului prim-ministru român Petre Roman.

Familia și studiile

Numele său la naștere era Ernő (Ernest) Neuländer.^[1]^[2] S-a născut într-o familie de evrei de proveniență hasidică^[3] stabilită la Oradea. Tatăl său era funcționar la o bancă. Valter Roman a devenit inginer, în urma studiilor la Universitatea tehnică germană din Brno, în Cehoslovacia.

Cariera politică

Potrivit unor relatări, recrutarea sa în mișcarea comunistă ar fi fost făcută în 1931 de Nicolae Goldberger, care l-a ajutat să plece în URSS, tranzitând Cehoslovacia.

După 1936 s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaționale de partea forțelor republicane din Spania sub numele Walter Roman. Anii petrecuți în Spania au fost evocați în volumul autobiografic Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranței. În războiul civil din Spania a avut gradul de maior și a fost comandantul unui batalion de artilerie din brigada a 11-a „Venceremos”.

În Spania, Walter Roman s-a căsătorit cu Hortensia Vallejo, o comunistă spaniolă. În cursul războiului a fost rănit la plămâni. După ce Republica Spaniolă a fost înfrântă în 1939, Valter Roman s-a refugiat în Franța, apoi s-a reîntors în URSS. Acolo a condus, pentru o perioadă, departamentul emisiunilor în limba română la Radio Moscova, unde i-a avut în subordine pe Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi. În timp ce Ana Pauker s-a reîntors în România îmbrăcată în uniforma sovietică, Valter Roman s-a reîntors pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Diviziei „Horia, Cloșca și Crișan”, constituită din prizonieri de război români aflați în URSS, care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război) sub comanda generalului Mihail Lascăr. A fost decorat în 1945 în Uniunea Sovietică cu Ordinul Steaua Roșie. În același an, sub ocupație sovietică și sub noul regim dominat de comuniști, a fost în gradul de general-maior în armata română.

Un an mai târziu, în 1946, Valter Roman a fost numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei, iar între 1947-1951 ocupă postul de șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. În 1951 devine membru al CC al PCR și ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor (până în ianuarie 1953, când a fost înlăturat din funcții odată cu îndepărtarea "grupului Luca-Pauker-Georgescu"). Din 1954 până la moarte a fost director al Editurii Politice, el susținând că astfel ar fi fost marginalizat de regim.

Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arată că Valter Roman „ar fi pledat în fața membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înființării statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie”^[4]. Fiul lui Valter, Petre Roman, contestă cele spuse de istoricul sovietic spunând că tatăl său ar fi susținut rămânerea Transilvaniei ca provincie a României^[4].

Documente recente demonstrează că Valter Roman a fost amestecat în complotul K.G.B. și al P.M.R. care avea drept scop arestarea guvernului Imre Nagy, după Revoluția ungară din 1956 de la Budapesta. După ce membrii guvernului Nagy au fost reținuți ilegal pe teritoriul României, într-un complex de vile de la Călimănești în județul Vîlcea, aceștia au fost aduși la București și instalați în complexul de vile ce a aparținut Misiunii Militare Germane în România între 1940-1944 de lângă lacul Snagov, vile aflate azi în posesia ambasadei ruse de la București. Imre Nagy a fost transferat după doi ani în Ungaria și judecat în 1958, condamnat la moarte și executat la Budapesta de noua conducere prosovietică a Ungariei.^[5]

Opera

URSS în război. Direcțiunea efortului principal, 1946
Despre teoria războiului, 1948
Despre războiul contemporan, 1948
Probleme militare contemporane, 1949
Izvorul razelor de soare, ediția a doua, 1954
Despre fizica modernă și perspectivele utilizării energiei atomice, 1954
Știința și socialismul, 1958
Știința și tehnica în epoca trecerii societății de la capitalism la comunism, 1962
Revoluția industrială în dezvoltarea societății, 1965
Revoluția științifică și tehnică și implicațiile ei asupra desvoltării social-politice contemporane, 1968
Eseuri despre revoluția științifică și tehnică: concepte, ipoteze, controverse, tendințe și opțiuni, 1970
Secolul XX: Secolul Marilor Revoluții, în care elogiază revoluția comunistă din URSS, 1970
File din trecut, evocări, 1971
Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranței, Amintiri, memorii de front, 1972
Știința și marxismul: eseuri, 1972
Secolul XX, secolul marilor revoluții. Sinteze și perspective, 1976
Echilibru și dezechilibru, 1978
Evocări, 1980
Fenomenul militar în istoria societății, 1980
Limite sau cotitură, 1981
Revoluții și globalitate, 1983
Noile tehnologii de vîrf și societatea, 1983

Decorații

Ordinul Muncii cl. I (1963)^[6]
titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”^[7]
medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”^[7]