Tridentul lui Poseidon și al echivalentului său roman, Neptun, a fost semnul lor distinctiv tradițional divin care apare în multe reprezentări artistice din perioada antică. Potrivit relatării lui Hesiod, tridentul lui Poseidon a fost confecționat de către cei trei ciclopi. Potrivit lui Robert Graves, cu toate acestea, atât tridentul lui Poseidon, cât și fulgerul lui Zeus au fost inițial un labrys sacru, dar s-au deosebit mai târziu unul de celălalt atunci când Poseidon a devenit zeul mării, iar Zeus a pretins dreptul de a fi stăpânul fulgerului.[1]După un alt punct de vedere împărtășit de Friedrich Wieseler, E. M. W. Tillyard și mai multe alți cercetători, tridentul lui Poseidon este o suliță pentru prins pește, folosită de grecii de pe țărmul mării.[2] În acest sens, seamănă cu furca cu dinți ascuțiți, folosită de pescarii mediteraneeni pentru a prinde anghile. Poseidon a devenit deosebit de venerat în țările de pe coastă, în care peștele a constituit o marfă de bază. Potrivit unei idei concurente a lui H. B. Walters, tridentul lui Poseidon are un rol asemănător cu sceptrul lui Zeus, deoarece Poseidon este echivalentul marin al lui Zeus.[2]
Mituri
În mitologia greacă, Poseidon își folosește tridentul în numeroase ocazii. În timpul confruntării cu Atena cu privire la posesia regiunii Attica, Poseidon lovește Acropola cu tridentul pentru a crea un izvor de apă de mare.[3] Într-un mit similar Poseidon lovește pământul cu tridentul pentru a crea un cal pentru omenire, în timp ce rivala sa, Atena, creează un măslin. Cele mai vechi monede confecționate în Poseidonia în secolul 6 î.Hr. conțin reprezentări ale tridentului ținut de Poseidon în mâna dreaptă, similar cu fulgerul lui Zeus. Un kylix roșu din Attica ce datează din jurul anului 475 î.Hr. conține o reprezentare a lui Poseidon ucigându-l cu tridentul pe gigantul Polybotes.[4] Într-un alt mit, Poseidon creează un izvor sau mai multe izvoare după ce lovește pământul cu tridentul pentru a o răsplăti pe Amimona pentru că a venit să se întâlnească cu el.[5] Într-o versiune a unui alt mit Poseidon mânuiește tridentul pentru a speria un satir care încerca să o violeze pe Amimona după ea l-a lovit din greșeală cu o suliță de vânătoare.[5] Există, de asemenea, un mit prin care Poseidon atinge insula Delos cu tridentul său, fixând-o ferm de fundul mării.[6] Un alt mit povestește cum Poseidon, înfuriat de comportamentul lipsit de respect al lui Aiax cel Mic, a despicat cu tridentul stânca de care se agăța Aiax. În timpul unei vizite la Atena, geografului Pausanias i s-a arătat în Erechtheion presupusul tipar al tridentului lui Poseidon pe o stâncă și fântâna cu apă de mare care, după cum scrie el, reda sunetul valurilor, atunci când sufla vântul sudic.[3]
Simbolism
Savantul roman Maurus Servius Honoratus a susținut că tridentul lui Neptun ar avea trei dinți pentru că „se spune că marea ar fi a treia parte a lumii sau pentru că există trei tipuri de apă: mări, râuri și pâraie”.[7] Potrivit celui de-al doilea și al treilea mitograf al Vaticanului, tridentul lui Neptun simbolizează cele trei proprietăți ale apei: lichiditatea, fecunditatea și potabilitatea.[7]
Referințe moderne
În perioada contemporană tridentul lui Poseidon este reprezentat în special pe drapelul Barbadosului,[8] pe stema Consiliului Municipal al orașului Liverpool, pe stema Marinei Grecești, pe insigna Special Warfare a U.S. Navy SEALs și pe emblema navei USS John S. McCain. Seria de rachete balistice americane Trident este numită după tridentul lui Neptun,[9] ca și Operațiunea Neptune Spear. Personificarea Marii Britanii, zeița Britannia, este reprezentată ținând în mână tridentul lui Poseidon ca un simbol al puterii navale. Logo-ul producătorului auto Maserati este inspirat de tridentul de pe statuia lui Neptun din Bologna.[10]
Tridentul lui Poseidon este un artefact magic cu puteri distructive în romanul istorico-fantastic The Shards of Heaven (2015) al lui Michael Livingston.[11][12]
Tridentul lui Poseidon este unul dintre elementele cheie ale filmului Pirații din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar (2017). Jack Sparrow, ajutat de Henry Turner, caută tridentul cu scopul de a înlătura blestemul abătut pentru înfrângerea maleficului mort-viu Armando Salazar. Împreună cu Calypso, zeița mării, care apare în cel de-al treilea film al seriei, această versiune nu are nimic în comun cu mitul grecesc original, cu excepția numelui.
^ abE. C. Quiggin (). Essays and Studies Presented to William Ridgeway: On His Sixtieth Birthday - 6th August 1913. Cambridge University Press. pp. 189, 191. ISBN1107605563.
^ abJennifer R. March (). Dictionary of Classical Mythology. Oxbow Books. p. 115. ISBN1782976353.
^Luke Roman; Monica Roman (). Encyclopedia of Greek and Roman Mythology. Infobase Publishing. p. 418. ISBN1438126395.
^ abRobin Hard (). The Routledge Handbook of Greek Mythology: Based on H.J. Rose's "Handbook of Greek Mythology". Psychology Press. p. 235. ISBN0415186366.
^Trudy Ring; Robert M. Salkin; Sharon La Boda, ed. (). International Dictionary of Historic Places: Southern Europe. Taylor & Francis. p. 180. ISBN1884964028.
^ abH. David Brumble (). Classical Myths and Legends in the Middle Ages and Renaissance: A Dictionary of Allegorical Meanings. Routledge. p. 243. ISBN1136797386.