Tratamentul prin tăcere

Tratamentul prin tăcere (în engleză Silent treatment) se referă la refuzul de a comunica verbal sau electronic cu cineva care încearcă să comunice și să obțină un răspuns. Acesta poate varia de la o simplă supărare la un comportament abuziv și posesiv. Este adesea considerat o formă pasiv-agresivă de abuz emoțional, în care nemulțumirea, dezaprobarea și disprețul sunt exprimate prin gesturi nonverbale, menținând în același timp tăcerea verbală.[1] Psihologul clinic Harriet Braiker îl descrie ca pe o formă de pedeapsă manipulativă,[2] iar psihologul social Kipling Williams⁠(d) subliniază că este cea mai comună formă de ostracism.

Originea termenului

Termenul provine din „tratament” prin tăcere, utilizat în închisori în secolul al XIX-lea. Folosit încă din reformele închisorilor din 1835, tratamentul prin tăcere a fost aplicat ca alternativă la pedeapsa fizică. Se credea că interzicerea vorbirii prizonierilor, referindu-se la ei prin numere în loc de nume și obligându-i să-și acopere fețele, ar încuraja reflecția asupra crimelor lor.[3]

În relațiile interumane

În relații, tratamentul prin tăcere poate deveni un model greu de întrerupt și rezolvat, iar, dacă este adânc înrădăcinat, relațiile se pot deteriora treptat.[4] Este mai probabil ca indivizii cu stimă de sine scăzută și toleranță redusă la conflict să utilizeze această tactică. Unii indivizi pot refuza să recunoască conflictul și pot folosi tratamentul prin tăcere ca mecanism de control.[5] Cei care aplică tratamentul prin tăcere își pedepsesc victimele prin refuzul de a le vorbi sau de a le recunoaște prezența, comunicând astfel nemulțumirea, furia, supărarea și frustrarea.[6] Aceste sentimente pot provoca reacții maladaptive din partea victimelor sensibile la respingere, ceea ce poate duce la violență sau alte forme de agresiune fizică.[7]

Tăcerea intenționată este un comportament care caută atenția și poate genera răspunsuri dorite, cum ar fi atenția sau un sentiment de putere din crearea incertitudinii pentru victimă. Din păcate, evitarea conflictului prin tratamentul prin tăcere este psihologic epuizant pentru toate părțile implicate și poate duce la deteriorarea ireparabilă a relațiilor romantice și familiale semnificative.[8]

Ignorarea tactică

Tăcerea și lipsa de răspuns nu sunt doar forme pasiv-agresive de manipulare; ele pot fi folosite și ca instrumente pentru a promova schimbări de comportament. Ignorarea tactică este o strategie în care o persoană nu oferă niciun semn extern de recunoaștere a unui comportament, cum ar fi lipsa contactului vizual, absența răspunsului verbal sau fizic sau recunoașterea că un mesaj a fost citit. Aceasta este un proces activ, deoarece persoana rămâne conștientă de comportamentul individului și monitorizează acțiunile acestuia. Ignorarea tactică este adesea folosită în relațiile părinte-copil[9] și este similară cu tratamentul prin tăcere, deoarece transmite mesajul că comportamentul unei persoane nu va duce la rezultatul dorit. Aceasta poate duce, de asemenea, la reducerea comportamentelor nedorite.[10]

Ignorarea tactică poate face parte dintr-un plan de management al comportamentului atunci când se abordează diverse comportamente provocatoare. Fiind o metodă care implică neacordarea de răspuns unui comportament nedorit, ar trebui să fie completată cu întăriri diferențiate pentru comportamente alternative, așa cum se observă în antrenamentul de comunicare funcțională, o procedură pentru a învăța comportamente de căutare a atenției mai adecvate.[11] Ignorarea planificată poate fi utilizată pentru probleme minore și cu impact scăzut, ajutând la gestionarea comportamentelor care derivă din căutarea atenției și luptele pentru putere, care apar atunci când un copil refuză să se conformeze.[1]

Note

  1. ^ a b Booth, Sally Scollay (). „Planned Ignoring”. The Challenge of Teaching. pp. 181–187. doi:10.1007/978-981-10-2571-6_25. ISBN 978-981-10-2569-3. Accesat în . 
  2. ^ Braiker, Harriet B. (). Who's Pulling Your Strings ? How to Break The Cycle of Manipulation. McGraw Hill Professional. ISBN 0-07-144672-9. 
  3. ^ London, The Kolberg Partnership. „London's Most Notorious Prisons – Page – Life In London Magazine – All In London”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ USA Today (August 3, 2014) Silent treatment speaks volumes about a relationship
  5. ^ Rittenour, Christine E.; Kromka, Stephen M.; Saunders, Russell Kyle; Davis, Kaitlin; Garlitz, Kathryn; Opatz, Sarah N.; Sutherland, Andrew; Thomas, Matthew (). „Socializing the Silent Treatment: Parent and Adult Child Communicated Displeasure, Identification, and Satisfaction”. Journal of Family Communication. 19 (1): 77–93. doi:10.1080/15267431.2018.1543187. ISSN 1526-7431. 
  6. ^ Gregory L. (2009) Healing the Scars of Emotional Abuse
  7. ^ Cain, Nicole M.; De Panfilis, Chiara; Meehan, Kevin B.; Clarkin, John F. (). „A Multisurface Interpersonal Circumplex Assessment of Rejection Sensitivity”. Journal of Personality Assessment. 99 (1): 35–45. doi:10.1080/00223891.2016.1186032. ISSN 0022-3891. PMID 27292201. 
  8. ^ Williams, Kipling D (). Ostracism: The power of silence. Guilford. 
  9. ^ „Ignoring | Consequences | Essentials | Parenting Information | CDC”. www.cdc.gov (în engleză). . Accesat în . 
  10. ^ Gable, R. A., Hester, P. H., Rock, M. L., & Hughes, K. G. (). „Back to basics: Rules, praise, ignoring, and reprimands revisited”. Intervention in School and Clinic. 44 (4): 195–205. doi:10.1177/1053451208328831. 
  11. ^ Carr, Edward G.; Durand, V. Mark (). „Reducing behavior problems through functional communication training”. Journal of Applied Behavior Analysis. 18 (2): 111–126. doi:10.1901/jaba.1985.18-111. PMC 1307999 Accesibil gratuit. PMID 2410400. 

Lectură suplimentară

  • The “silent treatment”. Its incidence and impact. Paper presented at the sixty-ninth Annual Midwestern Psychological Association, Chicago, IL. Ferguson, M., and .. 1997
  • Kipling D. Williams Wendelyn J. Shore Jon E. Grahe. The silent treatment: Perceptions of its behaviors and associated feelings – Group Processes Intergroup Relations October 1998 vol. 1 no. 2 117–141
  • Zadro, L., Richardson, R., & Williams, K. D. (2006, January). The antecedents of interpersonal ostracism: Do individual differences predict propensity to be a target or source of the silent treatment? Presented at the 7th annual meeting of the Society for Personality and Social Psychology, Palm Springs, CA.
  • Grahe, J. E., Shore, W. J., & Williams, K. D. (1997, May). Perceptions of the behaviors and feelings associated with the “silent treatment.”Presented at the 69th Annual Midwestern Psychological Association, Chicago.
  • Faulkner, S, Williams, K., Sherman, B., & Williams, E. (1997, May). The “silent treatment:” Its incidence and impact. Presented at the 69 th Annual Midwestern Psychological Association, Chicago.[Summarized in New Scientist, 1998, April, p. 18]

Vezi și

Legături externe