Topolița este localizată în depresiunea Ozana-Topolița, pe valea râului Topolița și denumită astfel deoarece este drenată de râurile Ozana și Topolița, aceasta din urmă fiind cunoscută și sub numele de Depresiunea Neamțului sau Depresiunea Nemțișorului, situată la altitudinea de 357 metri. Satul se găsește la 4 km de orașul Târgu Neamț.
Topolița este împărțită în două „cartiere”: Topolița, partea veche a satului, și Ocea, partea nouă.
În Topolița s-a născut mama lui Nicolae Labiș și unde, copil fiind, poetul a petrecut câteva vacanțe. Se pare că poezia Moartea căprioarei a fost scrisă după ce a participat la o vânătoare pe dealurile ce înconjoară satul, împreună cu tatăl lui. [1]
Istoric
Biserica de lemn din Topolița
Satul este o așezare veche, prima atestare arheologică datând din secolul II d. Hr.[necesită citare]. Principalul său obiectiv turistic îl constituie biserica de lemn din localitate, care poartă hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul și făcea parte din fosta Mănăstire Topolița.
Satul este atestat documentar de Domnitorul Ieremia Movilă în aprilie 1598, dar mănăstirea exista deja cu mult inaintea acestei date, ctitorul său fiind Domnitorul Petru Șchiopul (n. 1537 - m. 1594). În această ctitorie s-au mutat, pe la 1550, călugărițele de la Mănăstirea Boiștea (atestată printr-un document din 6 iunie1446).
De la Mănăstirea Topolița pleacă, în 1781, Maica Olimpiada și construiește un nou așezămănt mănăstiresc la Văratec, între anii 1781-1785.
În 1790, locțiitorul de mitropolit Ambrozie vede că, din cauza extinderii satului, mânăstirea Topolița era înconjurată de casele sătenilor și hotărăște mutarea obștii de maici la Mănăstirea Văratec, care era situată într-un loc retras, mai potrivit vieții monahale.
După mutarea obștii de maici la Văratec (1790), Biserica Topolița este preluată de către obștea satului, fiind folosită de atunci ca biserică parohială.
