Perioada, cea mai violentă din timpul Revoluției franceze, a fost pornită de conflictul mereu mocnit dintre girondini și iacobini, fiind marcată de executarea în masă a „dușmanilor revoluției”. Deși numere exacte nu sunt cunoscute, numărul celor executați fusese de ordinul a zeci de mii la nivelul întregii țări, dintre care 16.594 per total (și 2.639 doar în Paris) au fost ghilotinați,[2] și un alt număr de circa 25.000 au fost uciși în execuții sumare de-a lungul Franței.[3]
În timpul anului 1794 Franța revoluționară s-a confruntat cu o multitudine de inamici interni și externi. În interior, întrega nobilime franceză a devenit un inamic imediat al Revoluției, întrucât își pierduse toate privilegiile, plus pericolul de a fi fost decapitați prin judecăți sumare. Biserica Romano-Catolică a fost, la rândul său un inamic al Revoluției și al revoluționarilor întrucât aceștia reduseseră clerul la simplii angajați ai statului, cerându-le tuturor clericilor să depună un jurământ de credință față de națiunea franceză (prin așa numita Constituția civilă a clerului(d)). În exteriorul Franței, prima Prima Republică Franceză fusese angrenată într-un șir de războaie externe cu națiunile vecine, care nu doreau sub nici o formă extinderea revoluției în țările lor.
^Donald Greer, The Incidence of the Terror during the French Revolution : A Statistical Interpretation, Cambridge (United States), Harvard University Press, 1935