Technețiu
|
|
|
Informații generale
|
Nume, Simbol, Număr
|
Technețiu, Tc, 43
|
Serie chimică
|
metale de tranziție
|
Grupă, Perioadă, Bloc
|
7, 5, d
|
Densitate
|
11,49 kg/m³
|
Culoare
|
cenușiu strălucitor
|
Număr CAS
|
7440-26-8
|
Număr EINECS
|
|
Proprietăți atomice
|
Masă atomică
|
u
|
Rază atomică
|
pm
|
Rază de covalență
|
pm
|
Rază van der Waals
|
pm
|
Configurație electronică
|
[Kr] 4d5 5s2
|
Electroni pe nivelul de energie
|
2, 8, 18, 13, 2
|
Număr de oxidare
|
7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, -1, -3
|
Oxid
|
|
Structură cristalină
|
hexagonal
|
Proprietăți fizice
|
Fază ordinară
|
solid
|
Punct de topire
|
2157 °C 2430 K
|
Punct de fierbere
|
4265 °C 4538 K
|
Energie de fuziune
|
33,29 kJ/mol
|
Energie de evaporare
|
kJ/mol
|
Temperatură critică
|
K
|
Presiune critică
|
Pa
|
Volum molar
|
m³/kmol
|
Presiune de vapori
|
2727
|
Viteza sunetului
|
m/s la 20 °C
|
Forță magnetică
|
|
Informații diverse
|
Electronegativitate (Pauling)
|
1,9
|
Capacitate termică masică
|
J/(kg·K)
|
Conductivitate electrică
|
S/m
|
Conductivitate termică
|
50,6 W/(m·K)
|
Prima energie de ionizare
|
702 kJ/mol
|
A 2-a energie de ionizare
|
1470 kJ/mol
|
A 3-a energie de ionizare
|
2850 kJ/mol
|
A 4-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
|
A 5-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
|
A 6-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
|
A 7-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
|
A 8-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
|
A 9-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
|
A 10-a energie de ionizare
|
{{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
|
Cei mai stabili izotopi
|
|
|
Precauții
|
NFPA 704
|
|
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
|
Modifică text |
Technețiul (pronunțat tehnețiu[1][2] și uneori scris astfel) este elementul chimic cu numărul atomic 43 și simbolul Tc. Este un metal de tranziție radioactiv, cel mai ușor element fără izotopi stabili. Pe Pământ se găsește în cantități extrem de mici, în zăcămintele de uraniu sau molibden; pentru aplicații medicale și științifice technețiul este produs pe cale artificială. Proprietățile technețiului sunt intermediare între cele ale manganului și reniului, și au fost prezise în bună măsură de Dmitri Mendeleev înainte de descoperire.
Technețiul a fost descoperit de Carlo Perrier și Emilio Segrè în 1936, în filme de molibden care deveniseră radioactive după utilizarea ca piese într-un ciclotron. A fost primul element chimic produs artificial, motiv pentru care în 1947 i-a fost dat numele technețiu (în greacă τεχνητός înseamnă „artificial”). Majoritatea technețiului produs pe Pământ este un rezultat al fisiunii uraniului-235 în reactoarele nucleare.
Anhidrida acidului pertechnetic este heptaoxidul de ditechnețiu, Tc2O7.
Caracteristici
- Masa atomică: 98,9063 g/mol
- Densitatea la 20 °C: 11,49 g/cm³
- Punctul de topire: 2172 °C
- Punctul de fierbere: 5030 °C
Note
- ^ Dicționare ale limbii române, technețiu
- ^ Mioara Avram, Ortografie pentru toți, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2002, p. 56: „În mod excepțional se scrie ch și se citește [h] în termenul internațional de fizică technețiu [...].”
Vezi și
Legături externe
Elemente chimice
|
|
Metale alcaline
|
|
|
|
Metale alcalino-pământoase
|
|
|
Metale tranziționale
|
|
|
Metale post-tranziționale
|
|
|
Metaloizi
|
|
|
Nemetale
|
|
|
Halogeni
|
|
|
Gaze nobile
|
|
|
Lantanide
|
|
|
Actinide
|
|
|
Superactinide
|
|
|