Stanislav Binički (în sârbăСтанислав Бинички, pronunțat [stǎnislaʋ binǐt͡ʃkiː]; n. , Kruševac, Principatul Serbiei – d. , Belgrad, Teritoriul Comandantului Militar în Serbia) a fost un compozitor, dirijor și pedagog sârb. Student al compozitorului german Josef Rheinberger, a devenit primul director al Departamentului de Operă al Teatrului Național din Belgrad în 1889 și a început să lucreze cu Orchestra Militară din Belgrad un deceniu mai târziu. A compus prima operă sârbă, Na uranku în 1903. În 1911, Binički a înființat a doua Școală de muzică sârbă. S-a alăturat armatei sârbe după izbucnirea Primului Război Mondial și a compus una dintre cele mai faimoase opere ale sale, Marșul spre Drina, în urma victoriei sârbești în bătălia de pe Muntele Cer. S-a retras din funcția de șef al Departamentului Operei al Teatrului Național în 1920 și a murit la Belgrad în 1942. Este considerat unul dintre cei mai importanți compozitori sârbi ai Generației anilor 1870.
Viața și cariera
Stanislav Binički s-a născut la 27 iulie 1872 în satul Jasika, lângă Kruševac, Principatul Serbiei. A studiat la Belgrad și München cu compozitorul german Josef Rheinberger.[7] Binički a fost primul director al Operei din Teatrul Național din Belgrad în 1889.[8][9] În 1899, a început să colaboreze cu Orchestra Militară din Belgrad. A îmbogățit repertoriul muzical al orchestrei cu piese precum a Simfonia 8 a lui Franz Schubert, uvertura lui Richard WagnerRienzi, Dansurile slave ale lui Antonín Dvořák și Simfonia italiană a lui Felix Mendelssohn Bartholdy.[10] Prima operă sârbă, Na uranku, a fost scrisă de Binički și a avut premiera în 1903.[11][12] Criticii de muzică John Warrack și Ewan West au descris opera ca pe o lucrare de pionierat și au lăudat utilizarea ingenioasă a lui Binički a unor stiluri muzicale contrastante pentru a înfățișa lupta dintre sârbi și turci.[7]
Stanislav Binički
În 1911, Binički a înființat a doua Școală de muzică sârbă din cadrul Societății de Cântare Stanković.[13] A continuat să realizeze primele spectacole sârbe ale Simfoniei nr. 9 a lui Ludwig van Beethoven și a Creației lui Joseph Haydn.[9] A compus o piesă intitulată Serviciul Memorial în 1912.[9] Instrumentele și muzica scenică ale lui Binički au combinat în general elemente sârbești, ale Orientului Mijlociu și europene - în mare parte cele italiene. Lucrările sale corale sunt în mare parte reprezentative pentru muzica populară sârbă.[9]
Încurajat de Stanislav Binički, Teatrul Național a interpretat opere precum Trubadurul, Djamileh, Der Freischütz, Werther și Mignon în sezonul 1913-14. Munca teatrului național a fost întreruptă de izbucnirea Primului Război Mondial în vara anului 1914.[11] Binički s-a alăturat armatei sârbe după declararea războiului. El a compus ceea ce a devenit ulterior cunoscut sub numele de Marșul spre Drina la scurt timp după bătălia de pe Muntele Cer pentru a comemora victoria sârbă. El a dedicat-o comandantului său favorit în armată, colonelul Stojanović, care a fost ucis în luptă. Piesa sa a fost denumită inițial Marșul spre Victorie. Unii cercetători au emis ipoteza că Binički s-a inspirat dintr-un marș militar turc otoman.[14]
În 1915, Serbia a fost invadată de Austro-Ungaria, Imperiul German și Regatul Bulgariei. Liniile sârbești s-au prăbușit rapid, iar armata sârbă a fost forțată să se retragă prin Albania. Orchestra Militară de la Belgrad a pierdut ulterior toate instrumentele și întreaga sa arhivă muzicală. Binički a supraviețuit retragerii și a reușit să ajungă pe insula greacă Corfu, unde a strâns instrumente noi, și-a reconstruit partiturile și a aranjat un concert în Teatrul Național Corfu.[10] El și alți muzicieni sârbi au vizitat Franța în 1917, unde au început o activitate muzicală cu trei concerte susținute la Paris. După război, Binički s-a întors în Balcani și a luat parte la un tur de șase luni prin orașele nou-creatului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor.[15] S-a retras din funcția de șef al Sectorului Operei al Teatrului Național în 1920 [8] și a fost succedat de Stevan Hristić.[9]
Stanislav Binički a murit la Belgrad la 15 februarie 1942.[7]
Moștenire
Binički este considerat unul dintre cei mai importanți compozitori sârbi ai Generației anilor 1870.[16]Marșul spre Drina este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale.[9] Piesa a cunoscut o popularitate răspândită în timpul și după primul război mondial[16] și a devenit una dintre cele mai cunoscute melodii naționaliste sârbe.[17]
