Charlie Soong[*][[Charlie Soong (Methodist Episcopal missionary, late Qing revolutionary, businessman (1863-1918))|]] Ni Kwei-tseng[*][[Ni Kwei-tseng ((1869-1931), mother of Soong sisters)|]]
Frați și surori
Soong Ai-ling[*][[Soong Ai-ling (wife of H. H. Kung (1889-1973))|]] Soong May-ling[*][[Soong May-ling (Chiang Kai-shek's wife, First Lady of the Republic of China (1898–2003))|]] T. V. Soong[*][[T. V. Soong (politician chinez)|]] Soong Tse-an[*][[Soong Tse-an (Chinese businessman, youngest brother of Madame Chiang Kai-Shek)|]] T. L. Soong[*][[T. L. Soong (banker (1903–1987))|]]
McTyeire School[*][[McTyeire School (Chinese educational facility for girls)|]] Wesleyan College[*][[Wesleyan College (educational facility in Georgia)|]]
Fotografia de nuntă a lui Sun Yat-sen și Song Qingling (1915)
Song Qingling s-a născut în familia omului de afaceri și misionar Charlie Soong în Chuansha, Pudong, Shanghai,[9][10] fiind cel de-al doilea dintre cei șase copii. A absolvit Școala de Fete McTyeire în Shanghai și Wesleyan College în Macon, Georgia, Statele Unite ale Americii.[11] Ca și surorile ei, vorbea fluent limba engleză deoarece a fost educată în limba engleză pentru cea mai mare parte din viață. Numele creștin a fost Rosamonde. În primii ani, numele romanizat din pașaport era Chung-ling Soong, iar pe diploma de la Wesleyan College numele este trecut ca Rosamonde Chung-ling Soong.
Song s-a căsătorit cu Sun Iat-sen, liderul revoluției din 1911 și fondator al Kuomintang (KMT sau Partidul Naționalist), pe 25 octombrie 1915, contrar dorinței părinților săi. Dr. Sun era cu 26 de ani mai în vârstă. După moartea lui Sun în 1925, a fost aleasă în Comitetul Executiv Central KMT. Cu toate acestea, ea a părăsit China și a plecat în Moscova după alungarea comuniștilor din KMT în 1927, acuzând KMT de trădarea moștenirii soțului ei. Sora ei mai mică, Meiling, s-a căsătorit cu Chiang Kai-shek la scurt timp după aceea.
Funcții politice și activitate după 1949
Song Qingling și Li Jishen la Ceremonia de inaugurare a RPC (1949)
Song era respectată de comuniștii victorioși, care o considerau drept legătură între mișcarea lor și cea a lui Sun.[12] După înființarea oficială a Republicii Populare Chineze în 1949, a devenit unul dintre cele șase vice-președinți ai Guvernului Popular Central[13] și unul dintre vice-președinții Asociației de Prietenie Sino-Sovietice.[13] În aprilie 1951, a fost anunțat că Song a fost distinsă cu Premiul Stalin pentru Pace pentru anul 1950.[14]
Song a apărut foarte puțin în public după Revoluția Culturală, având în general o sănătate precară, dar articolele scrise de ea, în principal pe subiecte legate de bunăstarea copiilor, au continuat să apară în presă. Ultima ei apariție publică a avut loc pe 8 mai 1981, când a sosit într-un scaun cu rotile în Sala Mare a Poporului pentru a accepta un doctorat onorific de la Universitatea din Victoria. Câteva zile mai târziu, ea a început să sufere de febră mare și nu a reușit să își revină. Pe 16 mai 1981, la mai puțin de două săptămâni înainte de moartea sa, Song a fost admisă în Partidul Comunist și numită Președinte Onorific al Republicii Populare Chineze (în chineză simplificată: 中华人民共和国名誉主席). Este singura persoană care a deținut acest titlu.[15] Conform unuia dintre biografii lui Song, a vrut să adere la Partidul Comunist din China încă din 1957. Cu toate acestea, atunci când i-a cerut voie lui Liu pentru a se alătura partidului, cererea sa a fost respinsă pentru că „s-a crezut că e mai bine pentru revoluție ca ea să nu se alăture în mod oficial, dar să fie începând cu acel moment informată, iar opinia ei considerată cu privire la toate aspectele importante din interiorul partidului, și nu doar cele care implică guvernul."[16]
