Răscoala de Sfântul Ilie-Schimbarea la Față

Hartă a revoltei din regiunile Macedonia și Tracia.

Răscoala de Sfântul Ilie-Schimbarea la Față, sau pur și simplu Răscoala de Sfântul Ilie din august-octombrie 1903, sau după denumirile bulgărești ale sărbătorilor, Răscoala de Ilinden-Preobrajenie sau Răscoala de Ilinden (în bulgară Илинденско-Преображенско въстание, transliterat: Ilindensko-Preobrajensko văstanie; în macedoneană Илинденско востание, transliterat: Ilindensko vostanie; în greacă Εξέγερση του Ίλιντεν, transliterat: Exegersi tou Ilinten), a fost o revoltă organizată împotriva Imperiului Otoman, care a fost pregătită și realizată de Organizația Revoluționară Internă Macedoneană-Adrianopol,[1][2] cu sprijinul Comitetului Suprem Macedonean-Adrianopol.[3] Numele revoltei provine de la cele două sărbători din calendarul creștin care au marcat perioada din an în care a avut ea loc: Sfântul Ilie (Ilinden) și Schimbarea la Față (Preobrajenie). Revolta a durat de la începutul lunii august până la sfârșitul lunii octombrie și a acoperit un teritoriu vast de la coasta de est a Peninsulei Balcanice la Marea Neagră până la malul lacului Ohrid.[a]

Rebeliunea din regiunea Macedonia a afectat cea mai mare parte a părților centrale și sud-vestice ale vilayetului Monastir, primind sprijinul în principal al țăranilor bulgari locali,[4][5] și într-o anumită măsură a populației aromâne din regiune.[6] Guvernul provizoriu a fost stabilit în orașul Kruševo, unde insurgenții au proclamat Republica Kruševo, care a fost cucerită după doar zece zile, pe 12 august.[7] La 19 august, o revoltă strâns legată organizată de țăranii bulgari în vilayetul Adrianopol[8] a dus la eliberarea unei suprafețe mari în Munții Strandja și la crearea unui guvern provizoriu în Vassiliko, Republica Strandja. Aceasta a rezistat aproximativ douăzeci de zile înainte de a fi înăbușită de către turci. Insurecția a cuprins, de asemenea, vilayetele Kosovo și Salonic.[9]

Până la începerea rebeliunii, mulți dintre cei mai promițători lideri ai săi, inclusiv Ivan Garvanov și Goțe Delcev, fuseseră deja arestați sau uciși de otomani, iar efortul a fost anulat în câteva luni.Supraviețuitorii au reușit să mențină o campanie de gherilă împotriva turcilor pentru următorii câțiva ani, dar efectul său mai mare a fost că a convins puterile europene să încerce să-l convingă pe sultanul otoman că trebuie să aibă o atitudine mai conciliantă față de supușii săi creștini din Europa.

Note de completare

  1. ^ Denumirile răscoalei din 1903 au fost date de istorici, nu de rebeli. Numele de Răscoala de „Ilinden” („Sfântul Ilie”) și „Preobrajenie” („Schimbarea la Față”) au căpătat în Bulgaria popularitate după Primul Război Mondial. Atunci, mișcarea traco-macedoneană de eliberare, unită până la Războaiele Balcanice, s-a divizat în două organizații. Mai numeroși și mai activi, activiștii macedoneni au impus publicului bulgar mai ales numele de „Ilinden”. Din anii 1960, membrii comunității istoricilor bulgari au tot încercat să popularizeze numele de „Răscoala de Sfântul Ilie-Schimbarea la Față”. Logica lor este că la începutul secolului al XX-lea, organizația era una singură: „Macedoneano-Adrianopolitană”, iar obiectivul ei principal era o răscoală comună. Unii istorici bulgari insistă ca numelui răscoalei să i se adauge și „Înălțarea Crucii” (Krastovden), pentru că atunci a izbucnit răscoala în Districtul Revoluționar Serres. Înainte de al Doilea Război Mondial, istoricii din Iugoslavia puneau accent pe proveniența bulgărească a răscoalei, dar după Război au început să insiste că acestea erau două răscoale separate fără legătură între ele, una bulgărească și alta macedoneană, întrucât aceasta este teza politică susținută de ei în Macedonia de Nord până în zilele noastre.

Note bibliografice

  1. ^ J.D.B.(1911)." Macedonia (Insurecția bulgară din 1903)". Enciclopedia Britannica; Un dicționar de arte, științe, literatură și informații generale.XVII (LORD CHAMBERLAIN la MECKLENBURG) (a 11-a ed.). Cambridge, Anglia: La University Press. p.221. Accesat la 18 iulie 2018 – prin Internet Archive.
  2. ^ Înființarea Statelor Naționale Balcanice, 1804–1920, C. și B. Jelavich, 1977, pp. 211–212
  3. ^ Victor.Roudometof, Întrebarea macedoneană de la conflict la cooperare?în Constantin Panos Danopoulos, Dhirendra K.Vajpeyi, Amir Bar-Or ca ed., Civil-military Relations, Nation Building și National Identity: Comparative Perspectives, Greenwood Publishing Group, 2004, ISBN 0275979237, p.216.
  4. ^ "Cu toate acestea, contrar impresiei cercetătorilor care cred că organizația internă a îmbrățișat o "conștiință națională macedoneană", revoluționarii locali și-au declarat convingerea că "majoritatea" populației creștine din Macedonia este "bulgară".Ei au respins în mod clar posibilele acuzații cu privire la ceea ce ei numesc "separatism național" față de bulgari și chiar îl consideră "imoral".Deși au declarat o atitudine egală față de toate "populațiile macedonene".Tschavdar Marinov, We the Macedonians, The Paths of Macedonian Supra-Nationalism (1878–1912), în "Noi, poporul: Politica particularității naționale în Europa de Sud-Est" cu Mishkova Diana ca ed., Central European University Press, 2009, ISBN 9639776289, pp.107-137.
  5. ^ Liderii politici și militari ai slavilor din Macedonia la începutul secolului par să nu fi auzit apelul pentru o identitate națională macedoneană separată; ei au continuat să se identifice într-un sens național ca bulgari, mai degrabă decât macedoneni. [...] (Ei) nu par să se fi îndoit niciodată de "caracterul predominant bulgar al populației Macedoniei"."Conflictul macedonean: naționalismul etnic într-o lume transnațională", Princeton University Press, Danforth, Loring M.1997, ISBN 0691043566, p.64.
  6. ^ Autonomia pentru Macedonia și vilayetul Adrianopol (Tracia de Sud) au devenit revendicările-cheie pentru o generație de activiști slavi. În octombrie 1893, unii din ei au fondat Comitetul Revoluționar Bulgar Macedono-Adrianopolitan la Salonic...El s-a lansat în crearea unei rețele de comitete secrete și de gherile înarmate în cele două regiuni, precum și în Bulgaria, unde trăia o diaspora din regiunile macedoneană și tracă, din ce în ce mai mare și mai influentă politic. Puternic influențată de ideile socialismului și anarhismului timpurii, activiștii IMARO vedeau viitoarea Macedonie autonomă ca un stat multinațional, și nu urmăreau autodeterminarea slavilor macedoneni ca etnie separată. Prin urmare, termenii de macedonean (și adrianopolitan) erau termeni-umbrelă care cuprindeau bulgari, turci, greci, vlahi (aromâni), albanezi, sârbi, evrei, și așa mai departe. Acest mesaj a fost adoptat și de mulți vlahi și de unii slavi patriarhiști, dar nu a reușit să-și lase amprenta asupra altor grupuri pentru care IMARO rămânea „comitetul bulgar”. Historical Dictionary of Republic of Macedonia, Historical Dictionaries of Europe, Dimitar Bechev, Scarecrow Press, 2009, ISBN: 0810862956, Introduction.
  7. ^ Khadziev, Georgi (), Down with the Sultan, Long live the Balkan Federation!, accesat în   Fragment din cartea "Eliberarea Națională și Federalismul Libertarian" (Natsionalnoto osvobozhdeniye i bezvlastniyat federalizum), tradusă în engleză de Will Firth.
  8. ^ Regiunea Adrianopol a devenit una dintre cele mai râvnite iredente ale bulgarilor, a doua după Macedonia. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, populația totală din regiunea Adrianopol se ridica la aproape un milion de oameni, dintre care aproape o treime erau bulgari... O mișcare bulgară de eliberare națională a început să se dezvolte imediat după 1878, în strânsă cooperare cu mișcarea de eliberare națională din Macedonia, și a dobândit un caracter organizat după crearea Organizației Revoluționare Interne Macedoneano-Adrianopolitane (IMARO) în 1893. S-a bazat în principal pe refugiații din regiunea Adrianopol care locuiau în Bulgaria, dar a existat și o organizație "internă". Acțiunile sale au culminat cu Revolta de la Preobrajenie (Schimbarea la Față), care a izbucnit la două săptămâni după Revolta de la Ilinden, la 6/19 august 1903. Raymond Detrez, Historical Dictionary of Bulgaria, Historical Dictionaries of Europe, No. 46, Scarecrow Press, 2006, ISBN: 0810849011, p. 3.
  9. ^ Nadine Lange-Akhund, The Macedonian Question, 1893-1908, from Western Sources, East European Monographs, 1998; ISBN: 0880333839, p. 125.