Tatăl ei, József Benke de Laborfalva (1781-1855)[2], era un actor și director de teatru, de origine nobilăsecuiască,[3] iar mama ei era actrița Zsuzsanna Rácz. Numele său inițial era Judit Benke de Laborfalva (laborfalvi Benke Judit, potrivit stilului ortografic al numelor maghiare), dar și-a schimbat ulterior prenumele în cel de „Róza” și a preluat numele ei nobiliar „Laborfalvi” ca nume de familie, devenind astfel Róza Laboralvi.
Și-a început cariera de actriță la Teatrul Castelului din Buda în 1833, fiind încurajată de omul de cultură Gábor Döbrentei. Începînd din 1837 a jucat la Teatrul Național din Pesta, unde a interpretat roluri tragice ca succesoare a actriței Anna Engelhardt Kántorné. Mulți au apreciat vocea ei profundă, talentul ei recitativ și privirea expresivă.
Pe 15 martie 1848 l-a întâlnit pe scriitorul Mór Jókai la o reprezentație a piesei Bánk bán a lui József Katona. Cei doi s-au căsătorit în același an. Căsătoria lor a cauzat un mare scandal; mai mulți prieteni ai scriitorului (printre care Sándor Petőfi) s-au opus căsătoriei, în principal pentru că actrița era cu opt ani mai în vârstă decât Jókai și avea o fiică ilegitimă în vârstă de 12 ani, Róza Benke, al cărei tată era celebrul actor Márton Lendvay. Oponenții căsătoriei au fost împăcați atunci când Laborfalvi i-a salvat viața lui Jókai în timpul Revoluției Maghiare de la 1848-1849. (Róza Benke a avut ulterior o fiică ilegitimă, numită tot Róza, care s-a căsătorit mai târziu cu pictorul Árpád Feszty).
Până la retragerea ei în 1859, Róza Laborfalvi a fost una dintre cele mai de succes actrițe ale vremii sale. În 3 septembrie 1857 noua clădire a Teatrului Național din Miskolc a fost inaugurată cu discursul lui Jókai și cu interpretarea Rózei Laborfalvi ca actriță invitată. Mai târziu, în 1883, ea a apărut din nou pe aceeași scenă într-o ceremonie de rămas bun.
Roluri importante
Printre cele mai importante roluri jucate se pot enumera: Gertrudis (József Katona: Bánk bán); Volumina (Shakespeare: Coriolanus); Mary, regina Scoției (Schiller: Maria Stuart); Lady Macbeth (Shakespeare: Macbeth); Goneril (Shakespeare: Regele Lear); Orsina (Lessing: Emilia Galotti); Lady Milford (Schiller: Intrigă și iubire); Predszlava (Szigligeti: A trónkereső).