Russula aurea (burete)

Russula aurea sin. Russula aurata
Hulubiță aurie
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. aurea
Nume binomial
Russula aurea
Pers. (1796)
Sinonime
  • Russula esculenta Pers. (1796)
  • Agaricus aureus (Pers.) Pers. (1801)
  • Agaricus auratus With. (1801)
  • Russula aurata (With.) Fr. (1838)
Modifică text Consultați documentația formatului

Russula aurea (Christian Hendrik Persoon, 1796), sin. Russula aurata (William Withering ex Elias Magnus Fries, 1838)[1] denumită în popor hulubiță aurie[2] sau numai hulubiță,[3] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord oriunde pe teren mai mult sau mai puțin calcaros solitară sau în grupuri mai mici, în păduri de foioase și de conifere, de la câmpie la munte, din iulie până în octombrie.[4][5]

Descriere

Bres.: R. aureata
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 5-10 cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată și ușor adâncită în centru cu margini atunci răsucite. Cuticula care poate fi cojită numai parțial, este netedă și lucioasă, umedă în tinerețe, striată câteodată fin radial la periferie. Culoarea pălăriei diferă, putându-se schimba de la tipicul roșu înfocat sau roșu cu pete viu galbene spre galben de lămâie.
  • Lamelele: sunt strânse, bifurcate, cam late și de aceeași lungime, țăndărind, precum unite cu piciorul și puțin decurente. Ele sunt pentru mult timp palide, apoi de culoare galben de lămâie sau galben de crom.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-8 cm și o lățime de 1,5-2,5 cm, fiind cilindric, cărnos, tare și plin, la maturitate complet împăiat cu o suprafață deseori ridată. Tija este de obicei albă până la galben deschis, având uneori tonuri maronii deseori cu pete mici brune.
  • Carnea: este densă și foarte compactă, câteodată chiar granuloasă, cu miros imperceptibil și gust dulceag. Coloritul este alb, nu devenind gri la contact cu aerul. Carnea pălăriei sub cuticulă este colorată galben.
  • Caracteristici microscopice: are spori cu o mărime de 9-11 x 7,5-10 microni, aproape rotunzi și ascuțit-reticulari, pulberea lor fiind galbenă.
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu sulfat de fier într-un ocru-roz palid.[4][5]
  • R. aurea bătrână și tânără
    R. aurea bătrână și tânără
  • R. aurea mai tânără: lamele și picior
    R. aurea mai tânără: lamele și picior
  • R. aurea mai bătrâne: pălărie, lamele și picior
    R. aurea mai bătrâne: pălărie, lamele și picior

Confuzii

Hulubița este ușor de recunoscut datorit culorii pe care o au lamelele și carnea pălăriei sub cuticulă. La o privire superficială, ar putea fi confundată între altele cu soiurile comestibile Russula decipiens,[6] Russula decolorans,[7] Russula flava,[8] Russula integra,[9] Russula mustelina, [9] Russula paludosa,[10] Russula rosea sin. Russula lepida, Russula rosacea,[11] Russula vesca (se decolorează cu sulfat de fier portocaliu-roșu) [12] sau Russula xerampelina.[13]

Dar de asemenea soiul poate fi confundat cu specii iute sau otrăvitoare ca Russula emetica (cea mai toxică),[14] Russula luteotacta,[15] Russula mesospora sin. Russula intermedia,[16] Russula persicina,[17] Russula pseudointegra,[18] Russula rhodopus,[19] Russula rubra, [20] respectiv Russula sanguinea.[21]

Russula.badia sin. Russula friesii este necomestibilă din cauza mirosului (miroase ca o cutie de țigări după cedru), dar și gustul este neplăcut.[22]

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[23][24]

Ciuperci asemănătoare

  • Russula decipiens
    Russula decipiens
  • Russula decolorans
    Russula decolorans
  • Russula flava
    Russula flava
  • Russula integra
    Russula integra
  • Russula.mustelina
    Russula.mustelina
  • Russula paludosa
    Russula paludosa
  • Russula rosea
    Russula rosea
  • Russula vesca
    Russula vesca
  • Russula xerampelina
    Russula xerampelina
  • !Russula.badia!
    !Russula.badia!
  • !!Russula emetica!!
    !!Russula emetica!!
  • !Russula mesospora!
    !Russula mesospora!
  • !Russula luteotacta!
    !Russula luteotacta!
  • !Russula persicina!
    !Russula persicina!
  • !Russula pseudointegra!
    !Russula pseudointegra!
  • !Russula rhodopus!
    !Russula rhodopus!
  • !Russula rubra!
    !Russula rubra!
  • !Russula sanguinea!
    !Russula sanguinea!

Valorificare

Hulubița este, pricinuit cărnii foarte dense și compacte, pentru unii, o ciupercă excelentă pentru consum, pentru alții, din cauza lipsirii unui miros accentuat, mai puțin. Ea poate fi mâncată cel mai bine tânără, tăiată fin și crudă într-o salată cu maioneză, hrean, verdețuri sau cu hrean și frișcă precum pe mod ardelean, friptă, cu cepe, boia ardei, smântână și pătrunjel tocat.[25] Buretele poate fi pregătit de asemenea la grătar cu unt „à la maître d'hôtel”.[26] Uscat, singur nu este de mare valoare, dar el poate fi amestecat cu alți bureți de pădure.

Note

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 372-373, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 506, ISBN 3-85502-0450
  6. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 398-399, ISBN 88-85013-25-2
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 376-377, ISBN 3-405-11774-7
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 324-325, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 197-198, 200, ISBN 3-426-00312-0
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 378-379, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 396-397, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 412-413, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 194-196, ISBN 3-426-00312-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 352-353, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 344-345, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 340-341, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 360-361, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 358-359, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 390-391, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 202- 204, ISBN 3-426-00312-0
  23. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  24. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7
  25. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 78-80, ISDN 3-453-40334-7
  26. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 84, ISBN 3-7670-173-X

Bibliografie

  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
  • Bruno Cetto, vol. 1-4 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928

Legături externe