Roy Cohn

Roy Cohn
Date personale
Nume la naștereRoy Marcus Cohn Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
New York City, New York, SUA Modificați la Wikidata
Decedat (59 de ani)[1][2][3] Modificați la Wikidata
Bethesda⁠(d), comitatul Montgomery, Maryland, SUA Modificați la Wikidata
ÎnmormântatUnion Field Cemetery[*][[Union Field Cemetery (cemetery in Ridgewood, Queens County, New York City)|​]][4] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (deces din cauza SIDA[*]​) Modificați la Wikidata
PărințiAlbert C. Cohn[*]​ Modificați la Wikidata
Cetățenie Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
Ocupațieavocat
scriitor
biograf[*]​
om de afaceri Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea Columbia
Facultatea de Drept Columbia[*]​
Horace Mann School[*][[Horace Mann School (private school in New York City)|​]]
Ethical Culture Fieldston School[*][[Ethical Culture Fieldston School (New York City Private Independent School)|​]]  Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Democrat  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Roy Marcus Cohn (n. , New York City, New York, SUA – d. , Bethesda⁠(d), comitatul Montgomery, Maryland, SUA) a fost un avocat american care a ajuns cunoscut în calitate de consilier juridic⁠(d) al senatorului Joseph McCarthy în timpul investigațiilor din 1954 a armatei Statelor Unite⁠(d) suspectată de simpatii comuniste. Istoricii moderni caracterizează abordarea sa din timpul acestei anchete ca fiind fundamentată pe acuzații demagogice, nesăbuite și nefondate. Spre finalul anilor 1970 și pe parcursul anilor 1980, Cohn ajunge avocatul newyorkez care poate rezolva orice⁠(d).[5][6][7][8] Acesta l-a reprezentat pe viitorul președinte al Statelor Unite Donald Trump la începutul carierei sale de dezvoltator imobiliar⁠(d) și a devenit mentorul său.

Născut în cartierul Bronx din New York City și educat la Universitatea Columbia, Cohn intră în atenția publicului odată cu procesul lui Ethel și Julius Rosenberg unde, în calitate de procuror al Departamentului de Justiție al Statelor Unite, reușește să-și susțină cazul și să asigure condamnarea la moarte a cuplului Rosenberg în 1953. Reputația sa a avut însă de suferit odată cu decăderea lui McCarthy spre finalul anilor 1950 și finalul anilor 1970.

În 1986, a fost exclus din barou de Curtea Supremă din New York⁠(d) din cauza comportamentului imoral după ce a forțat un client muribund să-și modifice testamentul și să-i lase lui moștenirea.[9] A murit cinci săptămâni mai târziu ca urmare a unor complicații cauzate de SIDA,[10] negând vehement în tot acest timp că suferă de HIV.

Biografie

Născut într-o familie de evrei din Bronx, Cohn a fost unicul fiu al cuplului Dora (născută Marcus; 1892-1967) și Albert C. Cohn⁠(d) (1885-1959); tatăl său era un judecător cu influență în Partidul Democrat.[11][12][13] Unchiul său de gradul doi a fost Joshua Lionel Cowen⁠(d), fondatorul și proprietarul Lionel Corporation⁠(d), un producător de trenuri de jucărie.[14] Cohn a locuit în casa părintească până la moartea mamei sale, iar apoi în New York, districtul Columbia și Greenwich, Connecticut.

Mediul familial era nefericit și rece; mama sa îl ironiza deoarece, din punctul său de vedere, nu era atrăgător și avea un comportament timid.[15] Cu toate acestea, cei doi erau foarte apropiați, iar Cohn a locuit alături de ea până la vârsta de 40 de ani.[15] Când tatăl său l-a trimis într-o tabără de vară, Dora a închiriat o cameră în apropierea taberei, prezența sa afectându-i experiența. În interacțiunile personale, Cohn era tandru, dar în același timp îngâmfat și manifesta o lipsă de încredere în sine⁠(d).[15]

Unchiul său, Bernard Marcus, a fost condamnat pentru fraudă bancară și încarcerat în închisoarea Sing Sing unde tânărul Cohn obișnuia să-l viziteze.[16]

A urmat cursurile școlii Horace Mann⁠(d)[17] și Fieldston⁠(d),[18] iar apoi a ajuns la Universitatea Columbia în 1946.[19] Cohn a absolvit Facultatea de Drept⁠(d) la vârsta de 20 de ani.[20]

Cariera

Cohn a fost nevoit să aștepte până după împlinirea vârstei de 21 de ani ca să poată intra în barou și s-a folosit de legăturile familiei sale pentru a obține o poziție în biroul procurorului general⁠(d) Irving Saypol⁠(d) din Manhattan în ziua admiterii.[20] Unul dintre primele sale cazuri a fost cel al liderilor Partidului Comunist al Statelor Unite⁠(d).[11][21]

În 1948, Cohn a devenit membru al consiliului de administrație al Ligii Evreilor Americani împotriva Comunismului⁠(d).[22]

În calitate de procuror federal⁠(d) în biroul lui Saypol, Cohn a contribuit la condamnarea inculpaților din câteva procese de spionaj puternic mediatizate. Unul dintre acestea a fost cel al fostului membru al Camere de Comerț a Statelor Unite⁠(d) William Remington⁠(d) - acuzat de spionaj de către colaboratorul KGB Elizabeth Bentley⁠(d) - inițiat în decembrie 1950.[11] Deși acuzația de spionaj nu a putut fi susținută, Remington a negat că a fost membru al Partidului Comunist al Statelor Unite de două ori și a fost condamnat pentru sperjur în două procese diferite.[23]

Cohn a contribuit la inculparea a 11 membri ai Partidului Comunist American care militau pentru răsturnarea violentă a guvernului Statelor Unite în baza Legii Smith⁠(d) cât timp a activat pentru Saylpol.[24][25]

Procesul cuplului Rosenberg

Articol principal: Ethel și Julius Rosenberg.

Cohn a jucat un rol important în procesul de spionaj al cuplului Julius și Ethel Rosenberg din 1951. Interogarea⁠(d) lui David Greenglass - fratele lui Ethel - de către Cohn a produs suficiente informații care să asigure condamnarea și execuția celor doi. Greenglass a mărturisit că a înmânat cuplului documente secrete cu informații despre proiectul Manhattan pe care le-a furat de la Klaus Fuchs. Greenglass va declara mai târziu că a mințit la proces cu scopul de „a se proteja pe sine și pe soția sa, Ruth, și că a fost încurajat de către procurori să o facă”.[26] Cohn a fost întotdeauna mândru de verdictul obținut în cazul cuplului Rosenberg și a susținut că rolul său din proces a fost mult mai important decât cel public. A declarat în autobiografia sa că datorită influenței sale atât procurorul general Saypol, cât și judecătorul Irving Kaufman⁠(d) au fost participat la proces. De asemenea, a susținut că Kaufman a impus pedeapsa cu moartea la recomandarea sa.[necesită citare] A negat că ar fi participat la orice discuții ex parte⁠(d).[27]

În 2008, spionul Morton Sobell⁠(d), care a fost încarcerat timp de 18 ani, a declarat că Julius a spionat pentru Uniunea Sovietică, însă nu și Ethel.[28] Totuși, în 2014, cinci istorici specializați pe cazul Rosenberg au susținut că documentele sovietice arată că „Ethel Rosenberg a ascuns bani și echipamente de spionaj pentru Julius, a activat ca intermediar între el și agenții sovietici, i-a oferit evaluări personale ale unor posibili recruți și era prezentă la întâlnirile lui Julius cu sursele sale. De asemenea, demonstrează că Julius a transmis KGB-ului că Ethel a convins-o pe Ruth Greenglass⁠(d) să călătorească în New Mexico cu scopul de a-l recruta pe Dave ca spion”.[29]

Există un consens al istoricilor cu privire la vinovăția lui Julius, însă procesul cuplului a fost marcat de evidente erori judiciare și legale - multe din cauza lui Cohn - și nu ar fi trebuit executați.[30][31] Cu privire la acest consens, profesorul de drept al Universității Harvard⁠(d) Alan Dershowitz⁠(d) menționează că cuplul Rosenberg a fost găsit vinovat, dar în același timp procesul a fost regizat.[32]

Moartea

În 1984, Cohn a fost diagnosticat cu SIDA și a încercat să-și ascundă boala cât era sub un tratament cu medicamente experimentale.[33] A participat la studiile clinice ale zidovudinei, un medicament sintetizat inițial pentru tratarea cancerului, dar administrat ca medicament anti-HIV primilor pacienți cu SIDA. A declarat până în ziua morții că este bolnav de cancer hepatic⁠(d).[34] A încetat din viață pe 2 august 1986 în Bethesda, Maryland⁠(d) ca urmare a unor complicații cauzate de SIDA la vârsta de 59 de ani.[10] După ce a murit, Internal Revenue Service⁠(d) i-a confiscat aproape toate proprietățile.[35] Unul dintre lucrurile pe care nu le-a confiscat a fost o pereche de butoniere⁠(d) de diamant oferite de clientul său Donald Trump.[36]

Conform lui Roger Stone, „scopul absolut al lui Cohn era să moară complet falit și să aibă datorii de milioane la IRS. A reușit”.[37] A fost înmormântat în cimitirul Union Field din Queens. Deși pe piatra funerară este descris drept avocat și patriot,[11][38][39] AIDS Memorial Quilt l-a descris „Roy Cohn. Bătăuș. Laș Victimă”.[40][41]

Note

  1. ^ a b Roy Cohn, Find a Grave, accesat în  
  2. ^ a b Roy Cohn, Cohn, Roy (20 February 1927–02 August 1986), anti-Communist crusader, powerbroker, and attorney[*][[Cohn, Roy (20 February 1927–02 August 1986), anti-Communist crusader, powerbroker, and attorney (encyclopedia article)|​]] 
  3. ^ a b Roy Cohn, SNAC, accesat în  
  4. ^ Find a Grave, accesat în  
  5. ^ William E. Geist. „THE EXPANDING EMPIRE OF DONALD TRUMP”. The New York Times. Accesat în . 
  6. ^ Scott, A.O. „'Where's My Roy Cohn?' Review: A Fixer's Progress”. The New York Times. Accesat în . 
  7. ^ STEPHEN SCHAEFER. „Documentary spotlights infamous fixer 'Roy Cohn'”. Boston Herald. Accesat în . 
  8. ^ Naomi Fry. „Roy Cohn and the Making of a Winner-Take-All America”. The New Yorker. Accesat în . 
  9. ^ „Coh Ko'd”. Time. Arhivat din original la . Accesat în . One hospital attendant testified in a Florida court that Cohn 'tried to take (Rosenstiel's) hand for him to sign' the codicil to his will. The lawyer eventually emerged with a document bearing what the New York judges described as 'a number of "squiggly" lines which in no way resemble any letters of the alphabet. 
  10. ^ a b JOAN MOWER. „Roy Cohn, Ex-Aide to Joseph McCarthy, Dead at 59”. AP News. Accesat în . Roy Cohn, the flamboyant New York lawyer who catapulted to public prominence in the 1950s as the grand inquisitor of Sen. Joseph McCarthy's communist-hunting congressional panel, died Saturday at the age of 59. Irene Haske, a spokeswoman at the National Institutes of Health, said the primary cause of Cohn's death at 6 a.m. EDT was cardio-pulmonary arrest, with "dementia" and "underlying HTLV-III infections" listed as secondary causes. 
  11. ^ a b c d ALBIN KREBS. „Roy Cohn, Aide to McCarthy and Fiery Lawyer, Dies at 59”. The New York Times. Accesat în . Roy M. Cohn, the flamboyant, controversial defense lawyer who was chief counsel to Joseph R. McCarthy's Senate investigations in the 1950s into Communist influence in American life, died yesterday at the age of 59 
  12. ^ „Mrs. Albert C. Cohn Dies; Roy Cohn's Mother, 74”. The New York Times. Arhivat din original în . Accesat în . Mrs. Dora Marcus Cohn, widow of Justice Albert C. Cohn of the State Supreme Court and mother of Roy M. Cohn, lawyer and industrialist, died last evening at her home, 1165 Park Avenue. She would have been 75 years old on Thursday 
  13. ^ „Albert Cohn. A Former Justice. Practiced Law Here With Son Roy Since Retiring From Appellate Bench”. Accesat în . 
  14. ^ „Joshua Lionel Cowen”. JVL. Accesat în . 
  15. ^ a b c Marcus, David L. „5 Things You May Not Know About My Vile, Malicious Cousin Roy Cohn (Guest Blog)”. TheWrap. Accesat în . 
  16. ^ Brenner, Marie. „HOW DONALD TRUMP AND ROY COHN'S RUTHLESS SYMBIOSIS CHANGED AMERICA”. Vanity Fair. Arhivat din original în . Accesat în . 
  17. ^ Walter Goodman. „In Business for Profit; Imagine That?”. The New York Times. Accesat în . The family's main derelictions occupy three chapters. One has to do with Mr. Newhouse's friendship with Roy Cohn, which began at Horace Mann, a Bronx preparatory school for affluent lads 
  18. ^ „In a Neutral Corner; Roy Marcus Cohn”. The New York Times. Accesat în . By the time he was 20, Cohn, an alumnus of the Fieldston School in … 
  19. ^ „Columbia College (Columbia University). Office of Alumni Affairs and Development; Columbia College (Columbia University) (1960–61)”. Columbia University Libraries. New York, N.Y. : Columbia College, Office of Alumni Affairs and Development. Accesat în . 
  20. ^ a b Martin Gottlieb. „NEW YORK COURT DISBARS ROY COHN ON CHARGES OF UNETHICAL CONDUCT”. The New York TImes. Accesat în . 
  21. ^ „Roy Cohn dies at 59”. United Press International. Accesat în . 
  22. ^ Krause, Allen. „Allen Krause, Rabbi Benjamin Schultz and the American Jewish League Against Communism: From McCarthy to Mississippi”. Southern Jewish History. Southern Jewish Historical Society: 167 (quote), 208 (fn25 on founding). Accesat în . 
  23. ^ „William Remington”. Spartacus Educational. Accesat în . 
  24. ^ Caute, David (1978). The Great Fear: The Anti-Communist Purge Under Truman and Eisenhower. New York: Simon and Schuster. p. 63. ISBN 0671226827. OCLC 3293124.
  25. ^ Clune, Lori (2016). Executing the Rosenbergs: Death and Diplomacy in a Cold War World. Oxford: Oxford University Press. p. 15. ISBN 978-0190265885.
  26. ^ „False testimony clinched Rosenberg spy trial”. BBC News. Accesat în . 
  27. ^ Radosh, Ronald; Milton, Joyce (1997) [1983]. The Rosenberg File. New Haven, Connecticut: Yale University Press. pp. 277–278. ISBN 0300072058.
  28. ^ Sam Roberts. „Figure in Rosenberg Case Admits to Soviet Spying”. The New York Times. Accesat în . 
  29. ^ Radosh, Ronald; Klehr, Harvey; Earl, John; Hornblum, Allen; Usdin, Steven. „The New York Times Gets Greenglass Wrong”. The Weekly Standard. Accesat în . 
  30. ^ RONALD RADOSH. „Rosenbergs Redux”. The Weekly Standard. Arhivat din original în . Accesat în . 
  31. ^ Bailey, Frankie Y.; Chermak, Steven (2007). Crimes and Trials of the Century. Santa Barbara, California: ABC-CLIO. p. 205. ISBN 978-1-57356-973-6.
  32. ^ Dershowitz, Alan M. „Rosenbergs Were Guilty--and Framed : FBI, Justice Department and judiciary conspired to convict a couple accused of espionage”. Los Angeles Times. Arhivat din original în . Accesat în . Just because Julius Rosenberg was guilty of spying for the Soviet Union does not mean that he was not also framed. It certainly does not mean that his wife was not framed. The likelihood is that Julius was both guilty and also framed by false evidence, and that Ethel was only marginally involved in her husband's activities and was framed by false evidence and by the perfidy of one of her lawyers. 
  33. ^ „Roy Cohn”. American Heritage. Arhivat din original la . Accesat în . 
  34. ^ David Bianco. „Who is Roy Cohn?”. PlanetOut. Arhivat din original în . Accesat în . 
  35. ^ Arnold H. Lubasch. „U.S. SUES COHN FOR $7 MILLION IN TAXES AND FEES”. The New York Times. Accesat în . 
  36. ^ JEVA LANGE. „Donald Trump once gifted his best friend diamond Bulgari cuff links. They turned out to be knockoffs”. The Week. Accesat în . 
  37. ^ Toobin, Jeffrey. „The Dirty Trickster”. The New Yorker. Accesat în . He was interested in power and access. He told me his absolute goal was to die completely broke and owing millions to the I.R.S. He succeeded in that 
  38. ^ Drogin, Bob. „Roy Cohn, Hero and Villain of McCarthy Era, Dies at 59”. Los Angeles Times. Arhivat din original în . Accesat în . Millions of Americans watched the real-life TV drama as McCarthy and Cohn tangled with top Army officials, trading bitter charges and accusations. Army counsel John G. Adams testified that Cohn had threatened to "wreck the Army." Army special counsel Joseph N. Welch also accused Cohn of doctoring a photo that was introduced as evidence 
  39. ^ „From Haunted Mansions To The Brooklyn Bridge”. NYC 24. Arhivat din original la . Accesat în . 
  40. ^ Blair, Carole; Michel, Neil (2007). "The AIDS Memorial Quilt and the Contemporary Culture of Public Commemoration". Rhetoric and Public Affairs. 10 (4): 595–626. doi:10.1353/rap.2008.0024. ISSN 1094-8392. JSTOR 41940327. S2CID 145772060.
  41. ^ Sloane, David Charles (2005). "Roadside Shrines and Granite Sketches: Diversifying the Vernacular Landscape of Memory". Perspectives in Vernacular Architecture. 12: 64–81. ISSN 0887-9885. JSTOR 20062046.

Bibliografie

  • Cohn, Roy Marcus (1969). Interviewed by Herbert S. Parmet (ed.). Reminiscences of Roy Marcus Cohn: Oral History, 1969. New York City: Columbia University Libraries. p. 15.
  • Von Hoffman, Nicholas (1988). Citizen Cohn; The Life and Times of Roy Cohn. Doubleday. ISBN 978-0-385-23690-4.
  • Ward, Geoffrey C. (1988). "Roy Cohn". American Heritage Magazine. Archived from the original on November 15, 2007.
  • Wolfe, Tom (April 3, 1988). "Dangerous Obsessions". The New York Times.
  • Zion, Sidney & Cohn, Roy (1988). The Autobiography of Roy Cohn. St Martins. ISBN 978-0-312-91402-8.

Legături externe