Născut în localitatea Ballyshannon din Comitatul Donegal,[5] și crescut în orașul Cork, Gallagher a înregistrat albumuri solo de-a lungul anilor 1970 și 1980, după realizarea și conducerea formației Taste de-a lungul anilor 1960. Albumele sale muzicale au fost vândute în peste 30 de milioane de copii în întreaga lume.[6][7]
Biografie
Biografie timpurie
Gallagher s-a născut în Ballyshannon, Comitatul Donegal în 1948.[8] Tatăl său, Daniel lucra pentru una din companiile de electricitate a Irlandei, Electricity Supply Board, la construcția uzinei hidroelectrice Cathleen Fall de pe râulErne, aflată deasupra orașului.[9] Familia s-a mutat la Derry City, unde s-a născut, în 1949, fratele său mai tânăr, Dónal.[8][10]
Mama lui Rory, Monica, și cei doi băieți s-au mutat la Cork, unde băieții au fost crescuți. Rory a urmat școala la North Monastery School.[10] Daniel Gallagher era un instrumentist la acordeon și a cântat și concertat cu formația Tír Chonaill Céilí Band pe când se afla în Donegal;[9] în timp ce mama Monica era cântăreață și actriță la Abbey Players din Ballyshannon. Teatrul din Ballyshannon unde Monica interpretase diverse roluri este numit acum după Rory, fiind Rory Gallagher Theatre.[11]
Frați talentați muzical
Ambii frați aveau talent muzical, care a fost încurajat, sprijinit și cultivat de părinți.[10] La doar nouă ani, Rory a primit cadou prima sa chitară. A practicat îndemânarea sa la instrumentul hawaiian numit ukulele, exerciții care i-au folosit la abilitatea de a practica la chitară. După ce a câștigat un concurs de îndemânare la doar 12 ani, și-a cumpărat prima sa chitară din banii premiului. Rory Gallagher și-a consolidat îndemânarea sa cu chitara sa acustică, dar și cu cea electrică. O dată cu cumpărarea unei Fender Stratocaster, în 1961, Rory a devenit cunoscut ca fiind asociat cu acea chitară, care a devenit instrumentul său favorit.[12]
Inițial, Rory a fost foarte atras de genul skiffle, după descoperirea la radio a lui Lonnie Donegan. În acea perioadă, Donegan a cântat frecvent versiuni covered din genurile blues și folk interpretate în special de artiști muzicali din Statele Unite. Studiul avansat de măiestrie a lui Rory s-a bazat exclusiv pe ascultarea programelor muzicale de radio și televiziune.