Ronny Someck

Ronny Someck, în 2007

Ronny Someck (ebraică רוני סומק; născut în 1951 la Bagdad) este un poet și scriitor israelian de limbă ebraică, originar din Irak. „Poezia sa tratează într-un mod original și convingător despre elementele cele mai de bază ale vieții de zi de zi” (Rami Saari)

Biografie

Ronny Someck s-a născut la Bagdad în anul 1951 în familia evreiască Somekh, și a emigrat în Israel la doi ani, în 1953. Someck a copilărit în tabăra de imigranți (maabará) de la limita dintre localitățile Holon și Bat Yam, mai târziu, mutându-se într-o zonă de blocuri de lângă cartierul Tzahala din Tel Aviv. A învățat la liceul „Hasharon” din Neve Maggen, în Ramat Hasharon, unde unul din profesorii care l-au influențat în mod deosebit a fost pictorul, pedagogul și publicistul Rafi Lavi. De asemenea, a jucat o vreme în echipa de tineret a clubului de baschet „Makabi Tel Aviv”. La 17 ani el a publicat prima sa poezie într-un ziar. Cum numele de familie i-a fost scris greșit, Someck în loc de Somekh, tânărul poet a hotărât să adopte, totuși, acest nou nume. (Somek înseamnă „îmbujorare”). A studiat literatura ebraică și filozofia evreiască la Universitatea din Tel Aviv,de asemenea a făcut studii de desen la Institutul de arte plastice Avni din Tel Aviv. În cadrul serviciului militar a lucrat ca instructor pedagogic în scopul reinserției sociale a unor bande de tineri certați cu legea din localitatea Beit Shemesh, continuând apoi o activitate similară în rândurile tineretului problematic din Pardes Katz, Mai târziu a devenit profesor de literatură ebraică și de media de comunicație la Liceul municipal nr. 11 din Tel Aviv și profesor de poezie la Seminarul pedagogic al kibuțurilor la Tel Aviv, de asemenea, el predă în cadrul unor ateliere de scris creativ, de exemplu, la Biblioteca Beit Ariela din Tel Aviv și la biblioteca orășenească din Dimona. Someck este membru în colegiul de redacție al revistei „Nanopoetica”, de asemenea in consiliul public al Ansamblului de dans Bat Sheva și al Teatrului arabo-evreiesc din Jaffa.

Cariera literară și artistică

În tinerețe Someck a urmat un curs de scris creativ, avându-i drept profesori pe poeții Dan Pagis și Amir Gilboa. Intre poetii care l-au influentat el îi menționează pe Bertolt Brecht și pe Jacques Prévert.[1] Someck a publicat 11 volume de poezii. De asemenea, a scris două cărți pentru copii împreună cu fiica sa, Shirley. În anul 1997 Someck a înregistrat împreună cu muzicianul Eliott Sharp două discuri de poezie si muzică „Răzbunarea copilului bâlbâit” - la New York, și „Linia sărăciei” - la Viena, iar in anul 2001 - un al treilea disc „Scurta istorie a vodcii”. În 1998 a prezentat împreună cu Benny Efrat spectacolul „Fabrica naturii”, cuprinzând 6 instalații artistice bazate pe poezii. Expoziția a fost găzduită de galeria Hamumhe din partea Muzeului Israel și pe urmele ei, lucrarea de video art „Fabrica naturii” în regia lui Shahar Ben Hur. În anul 2004 a expus sub titlul glumeț „Hawaja Bialik” (Hogea Bialik) 10 desene și o poezie inspirate de șapte poezii ale lui Haim Nahman Bialik. În 2007 a expus o expoziție „RIhAL Madrid” (joc de cuvinte între Real Madrid și numele prescurtat al lui Rabi Yehuda Halevi) de 12 desene și o poezie bazate pe 9 poezii ale lui Yehuda Halevi. Alte expoziții ale sale au fost „Mapit” (Șervețel) (2010), „Lacul lebedelor” (2012), „Sritá Bemarpek Hashirá” (Zgârietură în cotul poeziei). Cinci din expozițiile menționate au fost prezentate la Muzeul de artă israeliană de la Ramat Gan, sub îngrijirea lui Meir Aharonson. În mai 2009 cu prilejul centenarului orașului Tel Aviv, la galeria D.Sh. Danon a fost organizată o expoziție în cinstea lui Someck. 20 artiști plastici au creat lucrări inspirate de poezia sa, „Vultur tatuaj” din volumul „Paradis al orezului ” Ronny Someck locuiește la Ramat Gan, este căsătorit cu Liora și are o fiică.

Premii și onoruri

  • premii literare al orașelor Holon (premiul Haim Kugel) și Ramat Gan
  • 1986 Premiul jubilear al Asociației israeliene a compozitorilor și autorilor pentru o realizare deosebită a unui tânăr creator
  • 1989, 2000 - Premiul primului ministru al Israelului
  • 1999 Premiul Efrat
  • 1999 Premiul Ahi - al Asociației pentru promovarea cercetării, literaturii și artei în rândurile intelectualilor israelieni originari din Irak
  • 2004 Premiul Yehuda Amihay pentru poezie
  • 2005 Premiul întâi la Concursul poeziei vinului de la Festivalul Serile de Poezie de la Struga, Macedonia
  • 2006 Premiul pentru poezie Hans Berghhuis la Festivalul Nopților de poezie de la Maastricht
  • 2012 Ordinul Crucii de merit al Poloniei, cu gradul de cavaler
  • 2013 Cavaler al Ordinului Artei și Literaturii din Franța

Scrieri

volume de versuri:
  • 1976 - Golá (Exil)
  • 1980 cu Eli Bakhar și Peretz Banay Ehad bishvil shloshá, shloshá bishvil ehad ( Unul pentru trei, trei pentru unul)
  • 1980 - Solo
  • 1984 - Asfalt
  • 1987 - Sheva shurot al pele Hayarkon (Șapte rânduri despre minunea Yarkonului)
  • 1989 - Bardelas (Cita)
  • 1994 - Bloody Mary
  • 1996 - Gan eden laorez (Paradis al orezului),
  • 2001 - Hametofef shel Hamahapeha (Tambur majorul revoluției)
  • 2005 - Mahteret Hehalav Rețeaua subterană a laptelului
  • 2009 - Alger
  • 2013 - Koah sus (Cal putere),
pentru copii
  • 1998 cu Shirley Someck Kaftor hatzhok (Butonul râsului)
  • 2012 cu Shirley Someck Hakof Shlof vehakof blof (Monkey Tough, Monkey Bluff)


alte cărți:
  • împreună cu poetul irakian în exil Salah al Hamdani Copiii din Bagdad

Legături externe

  1. ^ situl omnigraphies, interviu luat de Roselyne Déry 2009

Read other articles:

1963 British film by Arthur Knight My Bare LadyMy Bare Lady movie posterDirected byArthur KnightWritten byJervis MacArthurProduced byTony Tenser (as Phineas Lonestar Jnr)StarringCarl ConwayJulie MartinMusic byDe WolfeRelease date 6 December 1962 (1962-12-06) Running time64 min.CountryUnited KingdomLanguageEnglish My Bare Lady is a 1963 British exploitation film directed by Arthur Knight and starring Julie Martin and Carl Conway.[1] It is also known as Bare Lady, Bare Wo...

 

Gedung JohorKelurahanPeta lokasi Kelurahan Gedung JohorNegara IndonesiaProvinsiSumatera UtaraKotaMedanKecamatanMedan JohorKodepos20144Kode Kemendagri12.71.11.1005 Kode BPS1275020002 Luas3,15 km²Jumlah penduduk25.952 jiwa (2020)Kepadatan8.239 jiwa/km² Gedung Johor adalah nama kelurahan yang ada di kecamatan Medan Johor, Medan, Sumatera Utara, Indonesia. Pada tahun 2020, kelurahan ini mempunyai penduduk sebesar 25.952 jiwa, dengan luas wilayah 3,15 km² dan kepadatan penduduknya ada...

 

Artikel ini membutuhkan rujukan tambahan agar kualitasnya dapat dipastikan. Mohon bantu kami mengembangkan artikel ini dengan cara menambahkan rujukan ke sumber tepercaya. Pernyataan tak bersumber bisa saja dipertentangkan dan dihapus.Cari sumber: Nyoman Rudana – berita · surat kabar · buku · cendekiawan · JSTOR Nyoman Rudana - Juni 2008 Nyoman Rudana (lahir 17 September 1948) adalah seorang kolektor seni, wirausahawan, dan anggota Dewan Perwakilan Dae...

Indian cheesemaker Namrata SundaresanNationalityIndianOccupation(s)cook and entrepreneurKnown forwinning the Nari Shakti Puraskar Namrata Sundaresan is an Indian social entrepreneur, chef and cheesemaker. She won the 2017 Nari Shakti Puraskar with Anuradha Krishnamoorthy. Career Namrata Sundaresan was born an Odia and moved to Chennai in Tamil Nadu after getting married.[1] She built her career through founding an international consulting agency.[1] Sundaresan learnt how ...

 

Only child of Douglas MacArthur Arthur MacArthur IVMacArthur in 1950Born (1938-02-21) February 21, 1938 (age 86)Manila, Commonwealth of the PhilippinesNationalityAmericanEducationBrowning School Columbia CollegeParentsDouglas MacArthur (father)Jean MacArthur (mother) Arthur MacArthur IV (born February 21, 1938) is the only child of General of the Army Douglas MacArthur and Jean MacArthur. He is also the grandson of Lieutenant General Arthur MacArthur Jr. Early life Arthur MacArthur IV's ...

 

Sunderbruch ParkTypePublic parkLocation4675 Telegraph Rd., Davenport, IowaCoordinates41°31′22″N 90°38′33″W / 41.52278°N 90.64250°W / 41.52278; -90.64250Area134-acre (0.54 km2)Created2007Operated byDavenport Parks and Recreation Sunderbruch Park is a 134-acre (0.54 km2) park located in the west end of Davenport, Iowa, United States.[1] The park is largely undeveloped and consists of three different trail systems: hiking, off road bikin...

American football coach (1874–1956) J. A. PierceBiographical detailsBorn(1874-08-31)August 31, 1874Jefferson Hills, Pennsylvania, U.S.DiedJune 23, 1956(1956-06-23) (aged 81)McKeesport, Pennsylvania, U.S.Coaching career (HC unless noted)1899–1900Tennessee Head coaching recordOverall9–4–1 Joseph Audley Pierce (August 31, 1874 – June 23, 1956) was an American football coach. He was the first head football coach at the University of Tennessee, serving from 1899 to 1900 and compilin...

 

Mungkin yang Anda maksud adalah Pikachu. Untuk kelainan, lihat pika (kelainan). Terwelu-siul[1] Periode Oligocene–Recent PreЄ Є O S D C P T J K Pg N [2] Ochotona Pika Amerika, (Ochotona princeps), di Taman Nasional SequoiaTaksonomiKerajaanAnimaliaFilumChordataKelasMammaliaOrdoLagomorphaFamiliOchotonidaeGenusOchotona Link, 1795 Tata namaSinonim taksonLagomys Spesieslbs Pika (/ˈpaɪkə/ PY-kə; pica ejaan lama) atau terwelu-siul adalah mamalia penghuni gunung kecil yang dit...

 

Elezioni regionali in Valle d'Aosta del 2020 Stato  Italia Regione  Valle d'Aosta Data 20-21 settembre 2020 Legislatura XVI Assemblea Consiglio regionale della Valle d'Aosta Affluenza 70,50[1]% ( 5,38%) Liste Lega Union Valdôtaine Progetto Civico Progressista[2] Voti 15.83723,90% 10.47015,80% 10.10615,25% Seggi 11 / 35 7 / 35 7 / 35 Distribuzione del voto per Polo di scrutinio Presidente della Giunta Regionale Erik Lavévaz (2020-2023) Renzo Testolin (2023-) 2018 L...

此條目需要补充更多来源。 (2021年7月4日)请协助補充多方面可靠来源以改善这篇条目,无法查证的内容可能會因為异议提出而被移除。致使用者:请搜索一下条目的标题(来源搜索:美国众议院 — 网页、新闻、书籍、学术、图像),以检查网络上是否存在该主题的更多可靠来源(判定指引)。 美國眾議院 United States House of Representatives第118届美国国会众议院徽章 众议院旗...

 

2020年夏季奥林匹克运动会波兰代表團波兰国旗IOC編碼POLNOC波蘭奧林匹克委員會網站olimpijski.pl(英文)(波兰文)2020年夏季奥林匹克运动会(東京)2021年7月23日至8月8日(受2019冠状病毒病疫情影响推迟,但仍保留原定名称)運動員206參賽項目24个大项旗手开幕式:帕维尔·科热尼奥夫斯基(游泳)和马娅·沃什乔夫斯卡(自行车)[1]闭幕式:卡罗利娜·纳亚(皮划艇)&#...

 

يفتقر محتوى هذه المقالة إلى الاستشهاد بمصادر. فضلاً، ساهم في تطوير هذه المقالة من خلال إضافة مصادر موثوق بها. أي معلومات غير موثقة يمكن التشكيك بها وإزالتها. (ديسمبر 2018) النوع 95 الدبابة الثقيلة نوع 95 النوع دبابة ثقيلة بلد الأصل الامبراطورية اليابانية المصنع ميتسوبيشي للصنا...

American historian (born 1950) Anthony GraftonGrafton lecturing at the Gotha Research Center in 2010BornAnthony Thomas Grafton (1950-05-21) May 21, 1950 (age 74)New Haven, Connecticut, USSpouse Louise Erlich ​(m. 1972)​[1]AwardsBalzan Prize (2002)Academic backgroundAlma materUniversity of ChicagoAcademic workDisciplineHistorySub-disciplineEarly modern European historyhistoriographyhistory of scienceintellectual historyInstitutionsCornell UniversityPri...

 

В Википедии есть статьи о других людях с фамилиями Александров и Ольминский. Михаил Степанович Ольминский Имя при рождении Михаил Степанович Александров Дата рождения 3 (15) октября 1863 Место рождения Воронеж, Российская империя[1] Дата смерти 8 мая 1933(1933-05-08)[1] ...

 

2016年夏季奥林匹克运动会圣文森特和格林纳丁斯代表團圣文森特和格林纳丁斯国旗IOC編碼VINNOC圣文森特和格林纳丁斯奥林匹克委员会網站svgnoc.org(英文)2016年夏季奥林匹克运动会(里約熱內盧)2016年8月5日至8月21日運動員4參賽項目2个大项旗手开幕式、闭幕式:Kineke Alexander(田径)[1][2]历届奥林匹克运动会参赛记录(总结)夏季奥林匹克运动会198819921996200020042...

عازف جاز لويس أرمسترونغ أحد من أهم موسيقي الجاز الأمريكان تسمية الإناث عازفة جاز  فرع من موسيقي  المجال جاز  تعديل مصدري - تعديل   عازف الجاز هو موسيقي يعزف موسيقى الجاز بآلات عزف الجاز المحددة وهي الساكسفون، والتشيللو، والبيانو، والترومبون، وآلات القرع.[1] و�...

 

大连商品交易所Dalian Commodity Exchange公司類型期货交易所成立1993年2月28日代表人物冉华(理事长)總部 中国辽宁省大连市会展路129号产业金融 產品期货网站大连商品交易所官网 大连商品交易所(縮寫:DCE)成立于1993年2月28日,是经国务院批准的四家期货交易所之一,也是中国东北地区唯一一家期货交易所。 目前已上市的品种:玉米、玉米淀粉、黄大豆1号、黄大豆2�...

 

Austrian royal Archduke Alexander LeopoldBorn(1772-08-14)14 August 1772Florence, TuscanyDied12 July 1795(1795-07-12) (aged 22)BurialImperial Crypt, Vienna (body)Herzgruft, Augustinian Church, Vienna (heart)NamesAlexander Leopold Johann JosefHouseHabsburg-LorraineFatherLeopold II, Holy Roman EmperorMotherMaria Luisa of Spain Archduke Alexander Leopold of Austria (Alexander Leopold Johann Josef; Hungarian: Sándor Lipót; 14 August 1772 – 12 July 1795) was Palatine of Hungary, appointed ...

Questa voce sull'argomento calciatori italiani è solo un abbozzo. Contribuisci a migliorarla secondo le convenzioni di Wikipedia. Segui i suggerimenti del progetto di riferimento. Loris BorgioliNazionalità Italia Calcio RuoloAllenatore (ex portiere) Termine carriera1949 - giocatore1957 - allenatore CarrieraSquadre di club1 1927-1933 Empoli79 (-?)1933-1935 Livorno27 (-47)1935-1936 Siena30 (-46)1936-1941 Atalanta121 (-117)1941-1943 Padova50 (-?)1943-1944...

 

The State of Alaska is both a producer and consumer of natural gas. In 2006, Alaska consumed 180.4 Bcf of natural gas.[1] Share of total US gas consumption (percentage) Use 2001 2002 2003 2004 2004 2006[2] Residential 0.35 0.33 0.33 0.37 0.37 0.47 Commercial 0.52 0.50 0.54 0.59 0.56 0.65 Industrial 0.92 0.88 0.58 0.65 0.80 0.58 Vehicle Fuel 0.09 0.08 0.09 0.09 0.17 0.17 Electric Power 0.61 0.56 0.67 0.69 0.67 0.70 Alaskan gas wells are located in two regions. The largest sourc...