România a participat la Jocurile Olimpice de iarnă din 2010 cu 29 de sportivi care au concurat la 9 sporturi (biatlon, bob, patinaj artistic, patinaj viteză, sanie, schi acrobatic, schi alpin, schi fond și skeleton).
Participarea românească
România a trimis la Vancouver o delegație formată din 29 sportivi (14 bărbați și 15 femei), care au concurat la 9 sporturi cu 28 probe (11 masculine și 17 feminine). La această ediție s-a înregistrat prima participare la o olimpiadă de iarnă a unui reprezentant al României în proba de skeleton.
Rezultatele celorlalte concurente în proba de biatlon au fost slabe. Cea mai bună clasare în probele de schi a fost locul 16 obținut de echipajul de sprint la schi fond, format din Paul Constantin Pepene și Petrică Hogiu. Înscrisă la trei probe, schioarea Edith Miklos a suferit o întindere de ligamente în proba de coborâre, în momentul căzăturii rupând trei garduri. Ea nu a mai luat startul în celelalte două probe. Schioarea Ruxandra Nedelcu s-a accidentat în probele de calificări, suferind o fractură de platou tibial și ruptură de menisc cu mică distanță înainte de linia de sosire.[3]Violeta Strămăturaru s-a accidentat la o ședință de pregătire și nu a mai concurat, în timp ce sora ei, Raluca (locul 21) și Mihaela Chiraș au avut și ele probleme cu sania. La prima participare în proba de skeleton, reprezentanta României Maria Marinela Mazilu s-a clasat pe ultimul loc (locul 19).
La această ediție a Jocurilor Olimpice, delegația României nu a obținut niciun punct.
Premierea sportivilor
Comitetul Olimpic și Sportiv Român a premiat cele patru componente ale echipei feminine de ștafetă 4x6 km la biatlon (care a terminat pe locul 10), cu câte 5.000 de euro.[3]