Roger Vadim era fiul lui Igor Nicolaievici Plemiannikov (1904-1938), care făcea parte dintr-o familie a nobilimii ruse. Înrolat în armata lui Wrangell la paisprezece ani pentru a lupta împotriva bolșevicilor, Igor a fost luat prizonier și condamnat la moarte. Reușind să fugă cu o zi înainte de execuție, s-a alăturat familiei sale care se refugiase la Varșovia. A ajuns în Franța în octombrie 1924, a devenit student la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale, fiind naturalizat francez în 1928[12]. A fost numit viceconsul al Franței în Egipt, unde fiul său, Roger Vadim și-a petrecut prima parte a copilăriei într-un univers romantic.
Mama lui Roger, Marie-Antoinette Ardilouze, pe care tatăl ei a cunoscut-o când era studentă la limba rusă, era originară din Languedoc prin tatăl ei și din Provence prin mama ei. Născută în 1904 la Marsilia, ea a murit în 1990.
La data nașterii lui Roger Vadim, părinții săi nu erau căsătoriți, tatăl său fiind pe atunci încă soțul unei rusoaice cu care se căsătorise la Brest Litovsk pe 11 august 1924[13].
La sfârșitul anului 1938, pe când Roger avea 10 ani, tatăl său a murit la Morzine (Haute-Savoie) din cauza malariei. În septembrie 1939, Roger și sora sa Hélène (Hélène Plemiannikov, care mai târziu s-a ocupat cu montajul de film), s-au stabilit împreună cu mama lor în micul sat Folliets, comuna Les Gets, din departamentul Haute-Savoie. Acolo, Roger l-a întâlnit pe viitorul regizor Yves Robert(d), cu care s-a împrietenit. În septembrie 1940, el s-a întors în departamentul Var pentru a-și urma studiile secundare. În 1945, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, familia s-a stabilit în sudul Franței, la Mandelieu-la-Napoule, apoi s-a întors la Paris. Roger Vadim a rămas fidel locurilor din Les Gets, unde a filmat câteva exterioare pentru filmele sale Les Liaisons Dangereuses, L'Amour fou și Hellé și unde a locuit cu Marie-Christine Barrault. În 1992, a cumpărat o fermă veche acolo, în Plan-Ferraz[14].
În 1949, Roger Vadim a observat-o pe Brigitte Bardot, pe atunci în vârstă de 15 ani, pe coperta revistei Elle și i-a cerut lui Marc Allégret să accepte o audiție a acesteia pentru un rol într-un film.
Dragostea la prima vedere dintre Roger și Brigitte a fost imediată și reciprocă.
În 1950, tânărul cuplu de îndrăgostiți (el avea 22 de ani, iar ea doar 16), a mers într-o vacanță de vară în Cap Myrtes, lângă Saint-Tropez. Pentru a se conforma dorințelor părinților lui Brigitte (Louis și Anne-Marie Bardot[16]), ei au trebuit să aștepte până când Brigitte Bardot a împlinit 18 ani pentru a se putea căsători. În 1952, tânăra actriță Brigitte Bardot a sărbătorit a 18-a sa aniversare și, pe 4 aprilie 1952, cei doi îndrăgostiți s-au putut căsători în sfârșit la primăria din Arondismentul 16 din Paris, apoi, religios, la Biserica Notre-Dame-de-Grâce-de-Passy[17].
Roger Vadim se străduiește să-și lanseze tânăra soție în lumea cinematografiei. Obține pentru ea un rol în filmul Futures vedettes(d) („Viitoare vedete”), regizat de mentorul său Marc Allégret (film pentru care Vadim a scris adaptarea și dialogurile), în care tânăra îl tulbură pe Jean Marais.
Odată cu filmul Et Dieu... créa la femme („Și Dumnezeu a creat femeia (film din 1956)(d)”) din 1956, regizat de soțul ei, Brigitte Bardot devine o adevărată vedetă, apreciată atât de public, cât și de criticii de cinema. Ea avea 22 de ani când a interpretat rolul principal feminin în acest film (cel masculin fiind jucat de Jean-Louis Trintignant). Juliette, interpretată de Brigitte Bardot, este o tânără total lipsită de griji, ingenuă, aflată în culmea frumuseții ei și care îi fascinează pe toți bărbații din satul de pescari Saint-Tropez, unde locuiește. Ea se gândește doar la distracție și la plăcerile vieții într-o comunitate atașată în mod tradițional de bunele moravuri și de munca serioasă. În acest film, Roger Vadim a lansat o nouă imagine a feminității, eliberată de complexe, directă, inocentă și provocatoare totodată.[18] Filmul a avut un succes relativ în Franța, dar a triumfat în Statele Unite. Brigitte Bardot devine un mit viu, un model social și un sex-simbol internațional. Filmul dezlănțuie la fel de multă pasiune și idolatrie, ca și scandal și mânie împotriva imoralității și a făcut din micul sat pescăresc Saint-Tropez un loc de legendă prin simpla prezență a lui Bardot.[19]
Cei doi au divorțat în 1957; ei nu au avut copii împreună, dar au rămas în legătură și chiar au colaborat la proiecte ulterioare. Motivul declarat al divorțului a fost faptul că Brigitte Bardot intrase într-o relație extraconjugală cu Jean-Louis Trintignant, partenerul ei din filmul Et Dieu... créa la femme.[19] Roger Vadim a mai regizat încă alte patru filme cu Brigitte Bardot: Îndrăgostiți sub clar de lună (1958), La Bride sur le cou(d) (1961), Le Repos du guerrier(d) (1962) și Don Juan 73(d) (1973), dar acestea nu au reușit să întreacă notorietatea lui Et Dieu... créa la femme, în pofida abordării unor subiecte considerate scandaloase în acea perioadă.[20]
Deși Vadim spera să aibă un succes similar cu cel avut cu Et Dieu... créa la femme, a fost dezamăgit, criticii tradiționali neiertându-i această nouă abatere de la morală.
În 1961, Roger Vadim, care împlinise 33 de ani, a cunoscut-o pe Catherine Deneuve, care avea doar 17 ani, pe platourile de filmare ale filmului Pariziencele, regizat de Marc Allégret, film pentru Vadim scrisese scenariul secțiunii Sophie (Deneuve a jucat în acea secțiune a filmului alături de Johnny Hallyday).[24]. În același an, Vadim a scris adaptarea și dialogurile pentru filmul Et Satan conduit le bal(d), în care au jucat Françoise Brion, Catherine Deneuve și Bernadette Lafont.
Roger și Catherine s-au îndrăgostit și au format un cuplu. Ei au avut un fiu, Christian Vadim(d), născut pe 18 iunie 1963.[25] Douăzeci de ani mai târziu, tatăl său i-a oferit acestuia unul dintre rolurile principale din Surprise Party(d) (1983). În 1962, Vadim a produs și scurtmetrajulÇa c'est la vie cu Catherine Deneuve, Serge Marquand și Juliette Mayniel.
Roger Vadim i-a oferit lui Catherine Deneuve primul ei rol major din carieră în filmul Le Vice et la Vertu („Viciul și virtutea(d)”), regizat de el în 1963. Filmul, inspirat de personajele Marchizului de Sade, transpuse însă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, având scenariul scris de Roger Vailland și în care a mai jucat și Annie Girardot, a fost însă primit cu ostilitate de către critici și a fost ocolit de public.
Legătura dintre Roger și Catherine s-a încheiat în 1964. Această legătură i-a adus o anumită notorietate lui Catherine Deneuve, care a fost totuși percepută mai mult ca o figură publică decât ca actriță, în perioada respectivă.[26]
Regizorul îi încredințează noii sale soții rolul principal în filmul La Curée(d), după romanul omonim al lui Émile Zola, cu dialoguri scrise de Jean Cau. Deși filmul a avut succes la public, situând-se printre primele zece filme din box office-ul francez în 1966[29], criticii de specialitate nu l-au apreciat atunci când a fost proiectat la Festivalul de Film de la Veneția.[30]
Un an mai târziu, o cunoaște pe Catherine Schneider, fiica lui Charles Schneider și a lui Lilian Constantini, moștenitoarea „imperiului siderurgic” Schneider-Creusot(d), cu care are un fiu, Vania. S-au căsătorit în 1975, dar au divorțat doi ani mai târziu, în 1977.
În 1980, după ce împlinise 52 de ani, a cunoscut-o pe Ann Biderman(d), o scenaristă americană de 29 de ani, cu care s-a logodit în 1984, dar de care s-a despărțit în 1986.[41]
În 1990, la vârsta de 62 de ani, și-a găsit în sfârșit liniștea alături de actrițaMarie-Christine Barrault, pe care a cunoscut-o la Festivalul de Film al Poliției din Cognac, unde amândoi erau membri ai juriului. După ce au conviețuit împreună o vreme, s-au căsătorit la 13 decembrie 1990 în Levallois-Perret (Hauts-de-Seine). Vadim a regizat câteva piese de teatru în care a jucat Marie-Christine Barrault, printre care Même heure l'année prochaine („La aceeași oră, anul viitor”) și Enfin seuls! („În sfârșit singuri!”), precum și filmele de televiziune Amour fou(d) (1993), La Nouvelle tribu(d) (1996), Mon père avait raison(d) (1996) și Un coup de baguette magique(d) (1997).
Roger Vadim a scris și patru romane, printre care Le Goût du bonheur („Gustul fericirii”), în care și-a descris soțiile, cu care a rămas în relație strânsă, prietenoasă și profesională de-a lungul întregii sale vieți.[43]
.jpg)
