Rezoluția 754 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, adoptată fără vot la 18 mai 1992, după examinarea cererii de aderare a Republicii Slovenia și cercetarea raportului întocmit de Comitetul pentru admiterea de noi membri, a recomandat Adunării Generale admiterea Sloveniei ca stat membru al Organizației Națiunilor Unite.[1] Recomandarea a venit în contextul destrămarii Iugoslaviei.[2]
Efect
Adunarea Generală a admis Slovenia ca stat membru al Organizației Națiunilor Unite la 22 mai 1992.[3][4] Ședința Adunării Generale a fost prezidată de ambasadorul saudit Sinan Shihabi, în prezența secretarului general al ONU Boutros Boutros Ghali.[5] Slovenia a fost acceptată ca membru al ONU prin aclamația celor prezenți în Sala Mare.[5] Odată cu Slovenia, au fost admise ca membre cu drepturi depline ale ONU fostele state iugoslave Croația și Bosnia și Herțegovina.[5] Delegația slovenă a fost condusă la această ședință de președintele Milan Kučan, care a mulțumit comunității mondiale în discursul său.[5] Secretarul general al ONU, Boutros Boutros-Ghali, a condus apoi delegațiile celor trei țări nou admise la intrarea principală a clădirii Națiunilor Unite, unde au fost arborate drapelele lor, și a subliniat cu acel prilej că apartenența la ONU aduce drepturi, dar și obligații.[5]
Note
Vezi și
Legături externe
