PROFILPELAJAR.COM

Pentru alte sensuri, vedeți Rachetă (dezambiguizare).

Racheta este un vehicul, un proiectil, o aeronavă sau o navă spațială a cărui forță necesară deplasării este obținută prin reacțiunea obiectului însuși la ejectarea cu viteză ridicată a unor gaze realizate în urma arderii unui combustibil lichid sau gazos provenind dintr-un motor de rachetă.

Principiile, respectiv legile fizicii după care o rachetă se deplasează sunt Principiul acțiunii și reacțiunii, care reprezintă una din legile mecanicii clasice (cunoscute și sub numele de Legile lui Newton) și legea conservării impulsului.

Principalele elemente constructive ale oricărei rachete sunt: corpul, motorul și încărcătura utilă.

Clasificare

Rachetele pot fi clasificate după mai multe criterii:

după destinație: cosmice, meteorologice, de cercetare științifică, de luptă.
după modul de asigurare a stabilității pe traiectorie: rachete cu ampenaj, cu aripi (avioane-rachetă), cu stabilizare giroscopică (fără ampenaj).
după dirijarea traiectoriei spre țintă: nedirijate sau dirijate (ghidate) printr-un sistem de dirijare amplasat la bordul rachetei (autodirijate), de dirijare la distanță (teledirijate) sau printr-un sistem combinat.
după numărul de trepte: cu o singură treaptă (rachete simple) sau cu mai multe trepte (rachete compuse sau etajate) în serie sau în paralel.
după combustibilul utilizat: rachete cu combustibil solid, cu combustibil lichid și cu combustibil nuclear.

Istoric

Până la mijlocul anilor 1960, specialiștii considerau că racheta în trepte a fost inventată în 1650, de inginerul polonez lituanian Kazimierz Siemienowicz.^[1] Printr-o comunicare științifică, prezentată în 1966 la Congresul Internațional de Aeronautică de la Madrid, savantul român Elie Carafoli, care era și președintele Federației Internaționale de Astronautică, a răsturnat definitiv această ierarhie.^[1] Bazat pe un vechi manuscris găsit în arhivele de la Sibiu, Carafoli a demonstrat că primele rachete în trepte au fost construite de sasul Conrad Haas, la Sibiu, în 1529.^[1]

Zborul rachetă

Zborul rachetă folosește un motor de propulsie, numit motor de rachetă, care produce un jet de gaze care curg cu viteză mare, reacțiunea față de jet fiind tocmai forța de propulsie a rachetei. În acest scop, motorul folosește energia chimică a unui combustibil, pe care o degajează prin arderea unui jet presurizat de carburant într-un jet, de asemenea presurizat, de comburant. Camera de ardere este o cavitate de o anumită formă curbilinie (datorită formei flăcării), prevăzută cu un singur orificiu de ieșire, gura de ejectare, prin care curge jetul de gaze arse produs. Ambele substanțe, atât carburantul, cât și comburantul, trebuie să se găsească la bordul vehiculului.

Momentul de rotație se transmite ajutajului, pe pereții fuzelajului apărând astfel un moment de rotație de sens contrar care tinde să răsucească racheta în spațiu. Așa se explică rotația rachetei în primele faze ale zborului și după aceea, afectând astfel tot zborul, chiar dacă racheta are o formă simetrică.