Seria a fost începută de Bradley și a devenit faimoasă datorită volumelor publicate în numele ei, dar la ora actuală este continuată de Diana L. Paxson.
Intriga
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
În 259, Rian, Doamna din Avalon, moare dând naștere lui Eilan, fata concepută cu Coelius, Prințul de Camulodunum. Ei îi succede în funcția de Mare Preoteasă Ganeda, care își încredințează nepoata lui Coelius. Zece ani mai târziu, Eilan revine în Avalon pentru a fi instruită și a deveni preoteasă. Relațiile cu Ganeda sunt tensionate, dar Eilan câștigă prietenia fiicei acesteia, Dierna. Viziunea unei preotese indică sosirea unui "restaurator al luminii", identificat în persoana romanului Constantius Chlorus. Aelia, preoteasa însărcinată să-l aducă pe Constantius alături de cauza Avalonului, este cuprinsă de frică, astfel încât locul ei este luat de Eilan.
Tânăra preoteasă se îndrăgostește de carismaticul Constantius, iar această iubire interzisă atrage mânia Ganedei, care o alungă din Avalon. La cererea împăratului Aurelian, Constantius urmează o carieră militară și o ia cu el pe Eilan (devenită Elena). După câtva timp, Elena rămâne însărcinată și dă naștere unui băiat, care va ajunge cunoscut în istorie sub numele de Constantin cel Mare. Succesiunea imperială devine tot mai complicată, iar Dioclețian instaurează Tetrarhia: puterea este împărțită de doi auguști și doi cezari. Constantius este numit Cezar, dar este nevoit să se despartă de Elena și să se căsătorească cu Teodora, fiica augustului Maximian.
Douăzeci de ani mai târziu, auguștii abdică, astfel încât cezarii, implicit și Constantius, devin auguști. Constantius moare un an mai târziu, ceea ce-i permite lui Constantin să se proclame cezar. Sistemul Tetrarhiei se clatină serios, iar războiul civil distruge imperiul. Câștigătorul de pe urma acestei stări de fapt este Constantin, care oficializează cultul creștin. Elena devine împărăteasă-mamă și-l ajută pe Crispus, fiul nelegitim al lui Constantin cu Minervina, să ajungă cezar. Fausta, noua soție a lui Constantin, dă naștere mai multor fii și complotează împotriva lui Crispus, reușind să-l convingă pe Constantin să-și execute fiul.
Elena încearcă să-i salveze viața, dar este trimisă la Ierusalim pentru a vizita locurile sfinte. Aici, ea caută să înțeleagă vechile învățături ale Zeiței în lumina noii religii și să găsească răspuns la întrebările care iau naștere la întâlnirea dintre cele două curente religioase. Revenită la Roma, decide să se retragă pe insula Avalon, alături de văduva lui Crispus, Elena și fiica acesteia.
Împărțirea cărții
Prolog - 249 AD
Partea I - Calea spre iubire
Partea a II-a - Calea spre putere
Partea a III-a - Calea spre înțelepciune
Personaje
Eilan [Iulia Coelia Elena, mai târziu Flavia Elena Augusta] – protagonista cărții, fiica prințului Coelius, soția lui Constantius, mama lui Constantin și preoteasă în Avalon
Constantius Chlorus - soțul Elenei, cezar și, mai târziu, august, 293-306 AD
Vitellia - matroană creștină care trăia în Londinium
Wren - fecioară inițiată pe Avalon
Câinii Elenei: Eldri, Hylas, Favonius și Boreas, Leviyah
Comparație cu realitatea istorică
Acțiunea se petrece în perioada în care creștinismul a trecut de la stadiul de religie interzisă la cel de religie oficială. O serie de personaje din roman au corespondent în realitatea istorică, printre ele numărându-se personaul principal, Elena, soțul ei Constantius Chlorus, fiul lor Constantin și fiul nelegitim al acestuia, Crispus.
În prefața cărții, Diana L. Paxson recunoaște că puține fapte pot fi dovedite din poveștile legate de Elena, deși documentarea istorică făcută pentru acest roman a fost una complexă. Cu toate acestea, ea este de părere că "Elena deține un loc special în legendele Britaniei", astfel încât "nu exagerăm când o punem în legăturăcu mitologia din Avalon și adăugăm încă o legendă celor deja existente."[1]
La modul general, povestea respectă evenimentele consemnate în istorie în secolul trecut cu privire la viața lui Constantin. Între timp, unele dintre aceste fapte au ajuns subiect de dezbatere. Un exemplu îl constituie apariția viziunii semnului crucii cu deviza In hoc signo vinces chiar înaintea bătăliei de la Podul Milvius, eveniment care nu este menționat de istoricii vremii, ci doar de Eusebiu din Cezareea câteva secole mai târziu.
Opinii critice
SF Site elogiază modul în care este prezentat contactul dintre religia veche și cea nouă, catalogând romanul drept "o poveste stranie și minunată pe care niciun fan al cărților anterioare din seria Avalon n-ar trebui s-o rateze"[2]. La rândul său, Publisher's Weekly apreciază că "talentul lui Paxson de a aduce la viață locuri și personaje istorice îmbogățește povestea Elenei", adăugând că "această ultimă carte din canonul lui Bradley va satisface cu siguranță fanii și-i va aduce alții noi"[3].
Note
^MARION ZIMMER BRADLEY, DIANA L. PAXSON - "Preoteasa din Avalon", ed. Nemira, 2009, "Mulțumiri", pag. 7-9
Brisingamen·White Mare, Red Stallion·The Paradise Tree·The White Raven·The Serpent's Tooth
Alte cărți
Celestial Wisdom for Every Year of Your Life: Discover the Hidden Meaning of Your Age·Taking Up the Runes: A Complete Guide to Using Runes in Spells, Rituals, Divination, and Magic·Essential Asatru: Walking the Path of Norse Paganism·Trance-Portation: Learning to Navigate the Inner World