Viața cuviosului Petru este cunoscută în primul rând prin intermediul unei legende anonime.[1] Petru a trăit, potrivit tradiției, în secolul al VIII-lea și a fost inițial un militar grec în armata bizantină.[1] Legenda consemnează că ar fi fost luat prizonier în timpul unui război cu Califatul Abbasid și închis apoi în cetatea Samarra din Orientul Mijlociu, stăpânită de dinastia Abbasizilor.[1]
A reușit să evadeze din închisoare cu ajutorul minunat al Sfântului Nicolae și al Sfântului Simeon cel Drept, iar mai apoi a călătorit la Roma pentru a-și îndeplini promisiunea făcută lui Dumnezeu că se va călugări dacă va scăpa din robie.[1] Odată ajuns la Roma, a fost călugărit chiar de papă, care l-a instruit în ceea ce privește disciplina monahală. Petru s-a rugat lui Dumnezeu să fie îndrumat către un loc unde să-și îndeplinească nevoința pustnicească și a avut o viziune în care Fecioara Maria l-a povățuit să meargă la Muntele Athos.[1] Urmând indicațiile din acea viziune, Petru a călătorit la Muntele Athos și s-a stabilit într-o peșteră „plină de târâtoare veninoase”, unde a trăit ca pustnic timp de 53 de ani.[1]
Sfântul Petru din Muntele Athos este pomenit pe 12 iunie[1][2] în înteaga creștinătate.
