Papa Paul al VI-lea l-a numit în anul 1970 administrator apostolic în statul Mato Grosso din Brazilia, iar un an mai târziu episcop. Casaldáliga a condiționat hirotonirea sa episcopală de consultarea laicilor, dacă sunt de acord sau nu cu el ca episcop, iar în al doilea rând a cerut să poarte drept mitră episcopală o pălărie de paie specifică indigenilor din Mato Grosso.
În anul 1975 a pus bazele inițiativei Comissão Pastoral da Terra(it)[traduceți], care s-a implicat împotriva exproprierilor terenurilor țăranilor indigeni prin marile concerne și speculanții imobiliari. Din 1983 până în 1985 a fost vicepreședintele Comissão Pastoral da Terra, organism al Conferinței Episcopale Braziliene. În anul 1988 a trebuit să dea explicații cardinalului Joseph Ratzinger, pe atunci prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței.[11]
Amenințări cu moartea
Activitatea literară
Casaldáliga a fost unul din cei mai populari poeți brazilieni, cu versuri scrise în portugheză, spaniolă și catalană.
Francesc Escribano(es)[traduceți], Descalç sobre la terra vermella. Vida del bisbe Pere Casaldàliga („Desculț peste pământul înroșit. Viața episcopului Petre Casaldáliga”), Barcelona 1999.