Batang Gadis este un parc național care acoperă 1.080 km² din provincia Sumatra de Nord, Indonezia, având altitudini cuprinse între 300 și 2.145 metri. Este numit după râul Batang Gadis, care curge în acest parc.[1] Aici au fost observate semne ale tigrului de Sumatra, o specie pe cale de dispariție, și ale pisicii asiatice aurii, pisicii leopard și leopardului pătat. Protejarea parcului Batang Gadis ca parc național este parte a unui plan de a crea un coridor al conservării biodiversității Sumatrei de Nord care va fi conectat, printr-o serie de arii și păduri protejate, de Parcul Național Gunung Leuser, care se află în nordul insulei.[2]
În anul 2008, populația de tigri de Sumatra din parc a fost estimată ca fiind între 30-100 de exemplare.[4] În anul 2013, a fost estimată ca fiind între 23–76 de tigri, adică aproximativ 20 % din populația totală de tigri de Sumatra.[5]
Conservare și amenințări
Părți de pădure dinăuntrul parcului au fost protejate în anul 1921 de către guvernul colonial olandez. Propunerea ca parcul să devină național a fost susținută în anul 2003 de guvernul local,[1] astfel, Batang Gadis a devenit parc național în anul 2004.[2]
Viețuitoarele din parc sunt amenințate de braconaj și de alunecările de teren cauzate de activitatea unei companii australiane de exploatare a aurului căreia i-au fost concesionate 2.000 km² de teren, o parte din care se suprapune cu parcul.[5]