Otto-Guillaume de Burgundia

Otto-Guillaume de Burgundia
Date personale
Născut958 d.Hr.[1] Modificați la Wikidata
Decedat (68 de ani) Modificați la Wikidata
Dijon, Franța Modificați la Wikidata
Înmormântatcathédrale Saint-Bénigne de Dijon[*][[cathédrale Saint-Bénigne de Dijon (cathedral located in Dijon, Burgundy, France)|​]] Modificați la Wikidata
PărințiAdalbert de Italia
Gerberga of Chalon[*][[Gerberga of Chalon (10th-century Queen consort of Italy)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuErmentruda de Roucy[*]​
Adelaide-Blanche of Anjou[*][[Adelaide-Blanche of Anjou (Frankish noblewoman (945–1026))|​]][2] Modificați la Wikidata
CopiiReginald I[*]​
Agnes de Burgundia
Guy I de Mâcon[*]​
Mathilde of Burgundy[*][[Mathilde of Burgundy (976-1005)|​]]
Gerberge de Bourgogne[*][[Gerberge de Bourgogne (- 1020/1023)|​]][3] Modificați la Wikidata
Ocupațiefeudal[*]​ Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriconte de Burgundia[*]​
Familie nobiliarăCasa de Ivrea
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Otto-Guillaume (n. 958 d.Hr. – d. , Dijon, Franța) a fost conte de Mâcon, de Nevers și de Burgundia.

Viața

Otto-Guillaume a fost fiul margrafului Adalbert de Ivrea, devenit apoi rege al Italiei, și Gerberga de Mâcon.[4] Prin mama sa a obținut ceea ce avea să devină Comitatul liber de Burgundia din jurul orașului Dole în 982. Otto a mai moștenit și Ducatul Burgundia de pe malul celălalt al râului Saône în 1002 de la tatăl său vitreg Otto Henric "cel Mare".[5] Ducatul corespundea la acea vreme diocezei de Besançon din Sfântul Imperiu Roman. Către 990 Otto-Guillaume a devenit și conte de Nevers.[5] El a mai fost, de asemenea, și conte de Mâcon în Franța.[4] Fiind el însuși fiu de rege, nu a fost nevoie ca Otto să caute de soție o viță regală.[6] Prin 975—980, s-a căsătorit cu Ermentruda de Roucy, a cărei bunică pe linie maternă, Gerberga de Saxonia era una dintre surorile împăratului Otto I "cel Mare", prin această alianță matrimponială realizându-se o legătură de consanguinitate între regii Franței, Germaniei, Burgundiei și dinastia Carolingiană.[6] Chiar și nevestele fiilor săi, deși provenind din mari familii, își aveau originea în regiuni îndepartate ale Franței.[6]

Burgundia avea să fie anexată coroanei Franței de către regele Robert al II-lea în 1004. Hotărât să fie conducător suveran al posesiunilor sale, Otto s-a răsculat împotriva împăratului Henric al II-lea în 1016. Acest lucru se petrecea după ce Rudolf al III-lea de Burgundia, ultimul rege al acestui regat, prestase omagiu față de Henric la Strasbourg, făcându-l protectorul și moștenitorul său. La moartea lui Otto, comitatul liber a căzut sub suzeranitea Imperiului german. Otto-Guillaume a murit în 1026[7]

Căsătorie și urmași

Prima soție a lui Otto-Guillaume, Ermentruda

Prima soție a lui Otto-Guillaume a fost Ermentruda, fiica contelui Renaud de Roucy.[4]

Cu aceasta, el a avut doi fii și trei fiice:

Otto s-a căsătorit apoi, către sfârșitul vieții, cu cea care era deja de patru ori văduvă, Adelaide-Bianca de Anjou, cu care nu a avut copii.[8][9]

Note

  1. ^ Othon-Guillaume, Comte de Macon, Nevers et Bourgogne, The Peerage, accesat în  
  2. ^ Adélaïde d'Anjou, sa famille, ses unions, sa descendance. État de la question 
  3. ^ Genealogics 
  4. ^ a b c d e f g h Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984, Tafel 59.
  5. ^ a b W. Scott Jessee, Robert the Burgundian and the Counts of Anjou, Ca. 1025-1098, The Catholic University of America Press, 2000, p. 15.
  6. ^ a b c Constance Brittain Bouchard, Those of My Blood: Creating Noble Families in Medieval Francia, Philadelphia, The University of Pennsylvania Press, 2001, p. 50.
  7. ^ David Douglas, 'Some Problems of Early Norman Chronology', The English Historical Review, Vol. 65, No. 256, (Jul., 1950), p. 298.
  8. ^ Constance B. Bouchard, 'The Origins of the French Nobility: A Reassessment', The American Historical Review, Vol. 86, No. 3 (Jun., 1981), p. 515-516.
  9. ^ Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band III Teilband 1, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984, Tafel 116.