În calitate de primar al orașului Buzău, întrucât primăria nu avea un sediu propriu, Constantinescu a comandat construirea în centrul orașului a Palatului Comunal,[3] care este și astăzi clădirea-simbol a Buzăului. De asemenea, a asanat și a pavat oborul și a construit Bulevardul Parcului, cunoscut astăzi sub numele de Bulevardul Nicolae Bălcescu, care lega centrul orașului cu Parcul Crâng. În timpul mandatelor sale s-au construit sedii pentru mai multe școli, inclusiv pentru liceul Al. Hâjdeu, astăzi denumit Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hasdeu.[2][3]
În memoria sa
În fața părculețului din Bulevardul Nicolae Bălcescu, Nr. 28, se află un monument cu bustul lui. O stradă din oraș îi poartă numele, iar în Palatul Comunal, Buzău, din octombrie2016, Sala de Festivități se numește Sala Nicu Constantinescu. Cu această ocazie, la intrarea sălii, pe stânga, o fost montată o placă comemorativă cu un scurt istoric bilingv (română și engleză) a ceea ce primarul Nicu Constantinescu a realizat pentru orașul Buzău. Intrarea este flancată de busturile a doi dintre cei mai importanți primari pe care i-a avut municipiul Buzău, pe stânga Nicu Constantinescu, pe dreapta Stan Săraru.[4]
De asemenea Nicu Constantinescu este cetățean de onoare (post-mortem) al MunicipiuluiBuzău.[5]