Mycena inclinata

Mycena inclinata
Genul Mycena, aici M. inclinata
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Mycenaceae
Gen: Mycena
Specie: M. inclinata
Nume binomial
Mycena inclinata
(Fr. Quél. (1872)
Sinonime
  • Agaricus inclinatus Fr. (1838)
  • Agaricus galericulatus var. calopus Fr. (1873)
  • Mycena galericulata var. calopus (Fr.) P.Karst. (1879)
  • Mycena calopus Bres. (1907)
  • Mycena alcalina var. luteopes Killerm. (1931)
  • Mycena inclinata var. exstria Rick (1938)
  • Mycena inclinata var. albopilea Derbsch & J.Aug.Schmitt (1987)
  • Mycena inclinata var. kinabaluensis Corner (1994)
  • Mycena inclinata var. subglobospora Corner (1994)

Mycena inclinata (Elias Magnus Fries, 1838 ex Lucien Quélet, 1872) din încrengătura Basidiomycota, în familia Mycenaceae și de genul Mycena,[1][2] este o specie foarte frecventă saprofită de ciuperci necomestibile, fiind o descompunătoare ulterioară. O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri cu multe exemplare, preponderent în mănuchiuri, într-o împrejurare mai umedă, pe și pe lângă copaci deja morți, trunchiuri sau cioturi de lemn îngropat de foioase, cu predilecție pe lemn de fag și stejar, mai rar pe alte specii de arbori. Apare de la câmpie la munte, din (august) septembrie până în noiembrie (decembrie), atât timp cât vremea nu este geroasă.[3][4]

Taxonomie

Lucien Quelet

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus inclinatus de renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[5]

Apoi, în 1872, cunoscutul micolog francez (Lucien Quélet a transferat specia corect la genul Mycena sub păstrarea epitetului, de verificat în lucrarea sa Les champignons du Jura et des Vosges, publicată în volumul 5 al Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard,[6] fiind și numele curent valabil (2024). Mai departe, toate variațiile descrise sunt acceptate sinonim.

Trebuie menționat că termenul Mycena calopus, creat de micologul italian Giacomo Bresadola în 1907,[7] a fost văzut pentru un anumit timp drept specie proprie.

Numele generic este derivat din cuvântul de limba greacă veche (greacă veche μύχης=ciupercă, burete),[8] iar epitetul specific de la cuvântului latin (latină inclinatus= înclinat, îndoit),[9] datorită conduitei piciorului și pălăriei.

Descriere

Bres.: Mycena inclinata
  • Pălăria: subțire, fragilă, higrofană și ridat-striată translucid cu un diametru de 1-4 (5) cm este la început obtuz conică până la campanulată, se extinde apoi spre larg conică sau larg campanulată, uneori aproape plană, rar cocoșată, despicându-se frecvent radial, parțial cu crăpături diferite. Marginea fie dreaptă, fie curbată spre lamele devine de obicei dantelată. Coloritul la început, sumbru până la un cenușiu închis apos, se decolorează treptat alb, rămânând în centru de obicei puțin cenușiu până la bej-maroniu.
  • Lamelele: sunt subțiri, nu foarte dense, bulboase, cu lamele intermediare de lungime diferită și dințat aderente la picior. Coloritul inițial alb până la cenușiu sau ușor crem, uneori nuanțat de roz, devine cu avansarea în vârstă adesea uniform roșiatic cu o nuanță cărnoasă, îngălbenind adesea la bătrânețe. Muchiile albicioase sunt netede.
  • Piciorul: fragil cu o înălțime de 5-10 cm și o grosime de 0,2-0,4 (0,5) cm este mereu mai lung ca diametrul pălăriei, fiind cilindric, aproape mereu îndoit, uneori chiar sucit, tubular sau gol pe dinăuntru și fără inel. Baza este dens striată, partea inferioară la început acoperită cu un înveliș alb de fibriloză, care se desface în pete de fibriloză și în cele din urmă dispare, uneori rămânând apăsat și provocând tija să pară fibrilos-striată. Fibrilele bazale devin cu timpul brune. Miceliul este luminescent.[10]
  • Carnea: gri-albicioasă, cenușie până la albicioasă, este fragilă, destul de groasă în centrul pălăriei și subțire în altă parte. Mirosul slab făinos seamănă adesea cu cel al untului rânced sau al fumului de lumânare, gustul fiind făinos sau de castravete și blând până la picant.[3][4]
  • Caracteristici microscopice are spori albi până la ușor crem, elipsoidali până la larg elipsoidali, netezi, puternic amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), cu picătură mare de ulei în centru, măsurând 7-9 (10) x 5-6,5 (7) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu catarame și 4 sterigme fiecare măsoară 30-35 (40) x 7 (8) microni. Elementele cuticulei (pileipellis) are o peliculă distinctă, un hipoderm bine diferențiat și un corp tramal filamentos, gălbui pal cu noduri scurte și proiecții asemănătoare unor degete sau bastonașe cu o lățime de 10-12 µm. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) de 19-36 x 5-12 microni pot fi aproape cilindrice, dar sunt adesea neregulate în formă de măciucă, în formă de pară inversă, cu excrescențe polimorfe în formă de deget. Vârfurile prezintă proeminențe distorsionate = capete de meduză bifurcate. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) lipsesc. Toate componentele se decolorează gălbui pal până la brun sordid în iod.[11][12]
  • Reacții chimice: cuticula se poate decolora cu hidroxid de potasiu maroniu, dar efectul lipsește uneori. Carnea devine cu Reactivul Melzer gălbuie pal până la maro murdar, fiind mai închisă la pălărie.[13]

Confuzii

Mycena inclinata poate fi confundată de exemplu cu alte specii ale genului cu toate necomestibile, cum sunt de exemplu Atheniella sin. Mycena flavoalba,[14]Mycena abramsii sin. Mycena praecox,[15] Mycena fagetorum,[16] Mycena galericulata (miros de pepene, gust făinos)[17] Mycena galopus (miros de ridichi, lapte alb),[18] Mycena pearsoniana,[19] Mycena renati sin. Mycena flavipes (miros de clor),[20] Mycena strobilicola (miros de clor),[21] Mycena tintinnabulum,[22] Mycena vitilis,[23] și Mycena zephirus,[24] dar, de asemenea, cu Hydropus marginellus (comestibil).[25]

Specii asemănătoare în imagini

Valorificare

Mycena inclinata nu este otrăvitoare, dar din cauza calității inferioare a cărnii precum al mirosului și gustului nu prea plăcut necomestibil.

Note

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MycoBank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 278-279, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 218-219 - 3, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 107 [1]
  6. ^ Lucien Quélet: „Les champignons du Jura et des Vosges”, în: „Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard”, seria a doua, vol. 5, Editura Imprimerie et Lithographie de Henri Barbier, Montbéliard 1873, p. 105
  7. ^ Giacomo Bresadola: „Mycena calopus”, în: „Annales mycologicae”, vol. 5, nr. 3, 1907, p. 235
  8. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, ed. a 5-a, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1837, p. 580
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 586, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ E. C. Wassink: „Observations on the luminescence in fungi, I, including a critical review of the species mentioned as luminescent in literature”, în: „Recueil des Travaux Botaniques Néerlandais”, vol. 41, 1948,p. 178
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. V, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 236
  12. ^ Alexander H. Smith, Ann Arbor (ed.): „North American species of Mycena”, Editura University of Michigan Press, Michigan 1947, p. 338
  13. ^ Mushroom Expert
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 242-243 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 288-289 - 1, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  16. ^ Mirko Svrc̆ek, Bohumil Vančura: „Das grosse Pilzbuch”, Editura Artia, Praga 1983, p. 183
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 280-281, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Die Gattungen der Grosspilze Europas. Bestimmungsschlüssel und Gesamtregister der Bände I bis V“, Editura G. Fischer, Stuttgart 1983, p, 119-120, ISBN: 978-3-4373-0352-4
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 282-283 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 276-277, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 304-305, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 296-297 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 282-283 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 332-333, ISBN 88-85013-37-6

Bibliografie

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Ettore Bielli: „Funghi. Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi più diffuse”, Editura De Agostini, Novara 2012, ISBN: 978-88418-7695-4
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder, Tanja Böhning: „Welcher Pilz ist das?“, Editura Kosmos Naturführer, Halberstadt 2020, ISBN 3-4401-6452-7
  • Andreas Gminder, Peter Karasch: „Das Kosmos Handbuch Pilze: Mit über 1200 Zeichnungen“ - 1400 Arten im Porträt“, Editura Franckh-Kosmos, Halberstadt 2023, ISBN 978-3-440-17027-4
  • Bruce Ing: „The Fungi of North East Wales: A Mycota for Vice-Counties 50 (Denbighshire) and 51 (Flintshire)”, Editura University of Chester Press, Chester 2020, ISBN: 978-1910-48142-4
  • Irmgard Krisai-Greilhuber: „Die Makromyceten im Raum von Wien: Ökologie und Floristik“, Editura IHW-Verlag, Eching 1992, ISBN: 978-3-980-27326-8
  • Jean-Louis Lamaison, ‎Jean-Marie Polese: „Encyclopédie visuelle des champignons”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2005, p. 131, ISBN: 284416-399-8
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Yves-François Pouchus: „Guide de poche de mycologie officinale”, Editura Lavoisier, Paris 2012, ISBN: 978-27430-1474-2

Legături externe

Read other articles:

Municipality in South, BrazilItá, Santa CatarinaMunicipality FlagSealCountry BrazilRegionSouthStateSanta CatarinaMesoregionOeste CatarinensePopulation (2020 [1]) • Total6,129Time zoneUTC -3 Itá, Santa Catarina is a municipality in the state of Santa Catarina in the South region of Brazil.[2][3][4][5] See also List of municipalities in Santa Catarina References ^ IBGE 2020 ^ Divisão Territorial do Brasil (in Portuguese). Divisão...

 

 

لا يزال النص الموجود في هذه الصفحة في مرحلة الترجمة إلى العربية. إذا كنت تعرف اللغة المستعملة، لا تتردد في الترجمة. (أبريل 2019) سفير المغرب لدى المملكة المتحدة هو أعلى ممثل دبلوماسي للمملكة المغربية في المملكة المتحدة. منذ 1588م إلى 2009 انتدب المغرب 45 سفيرا لدى الدولة البريطاني�...

 

 

Cet article est une ébauche concernant la mer. Vous pouvez partager vos connaissances en l’améliorant (comment ?) selon les recommandations des projets correspondants. Académie de marine « Per hanc prosunt omnibus artes » (« Grâce à elle, les arts profitent à tous »)HistoireFondation 1752 (création) 1921 (recréation)Origine Brest, FranceCadreZone d'activité FranceForme juridique Établissement public national à caractère administratifDomaine d'activi...

Lambang kota Peta kotamadya Glarusⓘ (bahasa Prancis: Glaris, bahasa Italia: Glarona, bahasa Romansh: Glaruna) ialah ibu kota Kanton Glarus, Swiss. Glarus terletak di Sungai Linth, kaki Bukit Glärnisch di Pegunungan Alpen Glarus. Kotamadya ini berpenduduk sekitar 5.700 jiwa. Amat sedikit bangunan yang didirikan sebelum kebakaran pada tahun 1861 yang masih tersisa. Kayu, tekstil, dan plastik, begitupun percetakan, merupakan industri yang dominan. Simbol kota ini adalah gereja neo-Romawi. Sej...

 

 

Pakistani playback singer (1946 - 1999) For the Indian politician, see Akhlaq Ahmed (politician). For the Pakistani Olympic hockey player, see Muhammad Akhlaq Ahmed. Akhlaq Ahmedاخلاق احمدBorn(1946-01-10)10 January 1946Delhi, British IndiaDied4 August 1999(1999-08-04) (aged 53)London, United KingdomOccupationPlayback singer of film songsYears active1973 – 1998AwardsWon 7 Nigar Awards during his career Akhlaq Ahmed (Urdu: اخلاق احمد; 10 January 1946 – 4 Augu...

 

 

Bayam dempo Klasifikasi ilmiah Domain: Eukaryota Kerajaan: Plantae Divisi: Magnoliophyta Kelas: Magnoliopsida Ordo: Caryophyllales Famili: Amaranthaceae Genus: Alternanthera Spesies: Alternanthera philoxeroides(Mart.) Griseb.[1] Alternanthera philoxeroides atau bayam dempo[2] adalah spesies tumbuhan asli daerah beriklim sedang di Amerika Selatan yang meliputi Argentina, Brasil, Paraguay, dan Uruguay.[3] Jangkauan geografisnya dulunya hanya mencakup wilayah Sungai Para...

Prosesi para martir perawan yang membawa palem dan rangkaian bunga martir tersebut sebagai mahkota dari seorang perawan (Sant'Apollinare Nuovo, abad ke-6) Gelar Perawan (Latin Virgo, Yunani Παρθένος) adalah sebuah gelar kehormatan yang diberikan kepada santa dan beata dalam Gereja Ortodoks Timur dan Gereja Katolik Roma. Kemurnian adalah salah satu dari tujuh kebajikan dalam tradisi Kristen, yang dinyatakan oleh Paus Gregorius I pada akhir abad ke-6. Dalam 1 Korintus, Santo Paulus meny...

 

 

Akitakata 安芸高田市KotaNegaraJepangWilayahChugokuPrefekturHiroshimaPemerintahan • Wali KotaKodama KotaroLuas • Total537,79 km2 (207,64 sq mi)Populasi • Total32,323 • Kepadatan60,1/km2 (156/sq mi)Lambang • PohonSakura • BungaHydrangeaZona waktuUTC+9 (JST)Situs webkota Akitakata Akitakata (安芸高田市; -shi) adalah sebuah kota yang terletak di bagian utara dari Prefektur Hiroshima, Jepang. Seja...

 

 

Spaceport in Sriharikota, Andhra Pradesh, India SHAR redirects here. For the video game, see The Simpsons: Hit & Run. Satish Dhawan Space Centre (SDSC)LVM3 M3 on the SLP with 36 OneWeb satellites (2023).LocationSriharikota, Nellore district, Andhra Pradesh, IndiaCoordinates13°43′N 80°14′E / 13.72°N 80.23°E / 13.72; 80.23Time zoneUTC+05:30 (IST)Short nameSDSCOperatorISROTotal launches95Launch pad(s)Operational: 2 Retired: 1 Planned: 1SLV/ASLV launch pad laun...

Unincorporated community in the American state of Missouri Uniontown is an unincorporated community located in Union Township in southeastern Perry County, Missouri, United States.[1] It is situated on U.S. Route 61, ten miles southeast of Perryville. Etymology Uniontown was originally known as Paitzdorf, and was named after the same village in Greiz county in Thuringia, Germany, from where many of the settlers originated. However, Paitzdorf became known as Uniontown during the Civil...

 

 

† Палеопропитеки Научная классификация Домен:ЭукариотыЦарство:ЖивотныеПодцарство:ЭуметазоиБез ранга:Двусторонне-симметричныеБез ранга:ВторичноротыеТип:ХордовыеПодтип:ПозвоночныеИнфратип:ЧелюстноротыеНадкласс:ЧетвероногиеКлада:АмниотыКлада:СинапсидыКласс:�...

 

 

American football player (1932–1993) Don DohoneyDohoney from The 1954 WolverineBorn:March 4, 1932Died:July 4, 1993(1993-07-04) (aged 61)Meridian, Michigan, U.S.Career informationPosition(s)EndCollegeMichigan State CollegeNFL draft1954, Round: 5, Pick: 50Drafted byChicago CardinalsCareer historyAs player1953Michigan St. Spartans Career highlights and awards Consensus All-American (1953) First-team All-Big Ten (1953) Donald Clay Dohoney (March 4, 1932 – July 4, 1993...

هذه المقالة يتيمة إذ تصل إليها مقالات أخرى قليلة جدًا. فضلًا، ساعد بإضافة وصلة إليها في مقالات متعلقة بها. (يوليو 2019) ريد كون معلومات شخصية الميلاد 25 أكتوبر 1904   تاريخ الوفاة 19 يوليو 1964 (59 سنة)   مواطنة كندا  الوزن 170 رطل  الحياة العملية المهنة لاعب هوكي الجليد[1]...

 

 

لا غرانج   الإحداثيات 40°02′32″N 91°30′02″W / 40.0422°N 91.5006°W / 40.0422; -91.5006   [1] تقسيم إداري  البلد الولايات المتحدة[2]  التقسيم الأعلى مقاطعة لويس  خصائص جغرافية  المساحة 4.811106 كيلومتر مربع4.811099 كيلومتر مربع (1 أبريل 2010)  ارتفاع 149 متر  عدد السكان &...

 

 

غوستاف كليمت (بالألمانية: Gustav Klimt)‏  معلومات شخصية اسم الولادة (بالألمانية: Gustav Klimt)‏  الميلاد 14 تموز 1862بومجارتن ، الإمبراطورية النمساوية الوفاة شباط 1918فيينا، الإمبراطورية النمساوية المجرية سبب الوفاة سكتة دماغية[1]  المعمودية 16 يوليو 1862  الجنسية نمساوي العر...

Questa voce sull'argomento battaglie è solo un abbozzo. Contribuisci a migliorarla secondo le convenzioni di Wikipedia. Segui i suggerimenti del progetto di riferimento. Battaglia di Ghediparte delle Guerre di LombardiaData15 agosto 1453 EsitoVittoria del Ducato di Milano Schieramenti Ducato di Milano Marchesato di Mantova Repubblica di Venezia ComandantiFrancesco Sforza[1]Roberto Sanseverino d'Aragona[2]Tiberto Brandolini[3]Jacopo Piccinino[4]Paolo...

 

 

Dalam nama Tionghoa ini, nama keluarganya adalah Chen. Chen Quanguo陈全国 Sekretaris Partai Komunis Wilayah Otonomi Uighur XinjiangPetahanaMulai menjabat 29 Agustus 2016WakilShohrat Zakir (ketua)Sekretaris jenderalXi JinpingPendahuluZhang ChunxianPenggantiPetahanaSekretaris Partai Komunis Wilayah Otonomi TibetMasa jabatan25 Agustus 2011 – 28 Agustus 2016GubernurPadma CholingLosang JamcanSekretaris jenderalHu JintaoXi JinpingPendahuluZhang QingliPenggantiWu YingjieGubernur Pr...

 

 

American football player (born 1996) American football player Sean ChandlerChandler in 2021Personal informationBorn: (1996-04-27) April 27, 1996 (age 28)Camden, New Jersey, U.S.Height:5 ft 10 in (1.78 m)Weight:200 lb (91 kg)Career informationHigh school:Brimm Medical Arts / Camden(Camden, New Jersey)College:Temple (2014–2017)Position:SafetyUndrafted:2018Career history New York Giants (2018–2020) Carolina Panthers (2020–2022) Arizona Cardinals (2023)* Washin...

Disambiguazione – Se stai cercando il tennista brasiliano, vedi Thiago Monteiro. Disambiguazione – Se stai cercando tennistavolista, vedi Thiago Monteiro (tennistavolista). Tiago MonteiroNazionalità Portogallo Automobilismo CategoriaWTCR, Michelin Pilot Challenge RuoloPilota Squadra Engstler Motorsport (WTCR) LA Honda World Racing (Michelin Pilot Challenge) CarrieraCarriera in Formula 1Esordio6 marzo 2005 Stagioni2005-2006 Scuderie Jordan 2005 Midland 2006 Miglior risulta...

 

 

Iput IIMakamPiramida di SaqqaraPekerjaanRatu MesirSuami/istriPepi IIOrang tuaPepi I Meryre Iput Era: Kerajaan Baru(1550–1069 BC) Hieroglif Mesir Iput merupakan seorang permaisuri Mesir Kuno dari Dinasti keenam, ia adalah saudari dan istri Pepi II.[1] Gelar Gelar-gelarnya adalah: Putri Raja (z.t-nỉswt), dan Putri Sulung Raja (z.t-nỉswt-šms.t) menunjukkan bahwa Iput II adalah putri Firaun (Pepi I Meryre). Gelar Putri Herediter (ỉrỉỉ.t-pˁt) mengenalinya sebagai seoran...