Mir (taină)

Ungerea cu Mir în ritul ortodox
Sfintele taine
ale bisericii
creștine
<

Mirul (sau confirmațiunea), în creștinism, este o taină prin care cel botezat, prin punerea mâinilor, ungere și rugăciune, îl primește pe Duhul Sfânt spre întărirea lăuntrică a vieții supranaturale și spre mărturisirea cu curaj a credinței.

Desăvârșește Botezul, conferind copiilor intre 7-14 ani o mai mare responsabilitate religioasă. În timpul „Confirmațiunii” ar avea loc pogorârea în corpul copilului a Sf. Spirit. La Catolici și la Anglicani “Confirmațiunea” se săvârșește prin așezarea mâinii episcopului pe capul copiilor și miruirea frunții cu ulei sfințit („crisam”). La Ortodocși și la Greco-Catolici aceasta are loc odată cu Botezul. Originea nu tocmai clară a acestui sacrament (bazat pe „Faptelor Apostolilor”, 8,14-17) a determinat, în secolul XVI, Bisericile Reformate să nu mai recunoască “Confirmațiunea” drept sacrament.

Pentru Biserica Ortodoxă, Catolică, vechi-orientale, precum și pentru mișcările religioase Biserica Apostolică și Biserica Nouapostolică, mirul, laolaltă cu botezul și euharistia, face parte din tainele de inițiere creștină.

Caracterul sacramental al mirului

Mirul este un sacrament propriu-zis, fiind instituit de către Iisus Hristos.

Acest lucru reiese în mod indirect din Scriptură, ținând seama de următoarele:

  • apostolii săvârșeau un rit sacramental, constând în impunerea mâinilor și rugăciune (cf. Fp 8, 14-17; 19, 6; Evr 6, 2);
  • efectul acestui rit era comunicarea Duhului Sfânt (cf. Fp 8, 18);
  • apostolii acționau potrivit misiunii încredințate de Hristos. Ținând seama de făgăduința trimiterii Duhului (In 7, 38), putem presupune că a dat apostolilor și îndrumări mai precise privind modul comunicării acestuia.

Semnul exterior al mirului

În Bisericile răsăritene, ungerea cu mir se face, după o rugăciune de invocare a Duhului Sfânt, asupra diferitelor părți ale corpului, fiecare ungere fiind însoțită de formula "Pecetea darului Duhului Sfânt" (gr. Σφραγὶς δωρεᾶς πνεύματος ἁγίου).

În Biserica catolică, ritul esențial este ungere cu sfânta crismă pe frunte, făcută cu punerea mâinii și însoțită de cuvintele: "Primește pecetea darului Duhului Sfânt".

În ritul bizantin, mirul este oferit împreună cu botezul. În ritul romano-catolic, în cazul botezului copiilor, deoarece se cere administrarea lui de către episcop, mirul este oferit separat de botez, de obicei, la vârsta priceperii, după prima împărtășanie (în cazul botezului adulților, cele trei sacramente ale inițierii se acordă, totuși, împreună).

Efectele mirului

Legat de har, ca taină a celor vii, mirul sporește harul sfințitor; acțiunea specifică a mirului este desăvârșirea harului botezului.

În al doilea rând, mirul întipărește în suflet un semn spiritual de neșters, caracterul mirului, și, de aceea, acest sacrament nu poate fi primit decât o singură dată.

Necesitatea mirului

Datorită instituirii lui de către Hristos, se poate deduce că mirul este de nelipsit pentru Biserică în ansamblu. Mirul îi oferă puteri spirituale pentru depășirea greutăților din interiorul și exteriorul ei.

În privința fiecărui creștin în parte, în general, se afirmă că un creștin botezat poate dobândi mântuirea veșnică și fără mir.

Oficiantul mirului

În Biserica ortodoxă și alte Biserici răsăritene, începând din secolul IV s-a generalizat acordarea mirului de către simpli preoți. În Constituțiile apostolice (sfârșitul secolului IV), impunerea mâinilor (χειροθεσία) la mir se atribuie nu numai episcopului, ci și preotului. Deși această taină este acordată de către preot, mirul trebuie să fie sfințit de către o adunare de episcopi, și de aceea se spune că mirungerea este o taină episcopală. Ea suplinește taina punerii mâinilor de către apostoli asupra celor botezați, prin care se conferă creștinului laic, harul "Preoției Împărătești" despre care vorbește Sfântul Petru.

În Biserica latină, oficiantul de drept al mirului este numai episcopul. Un simplu preot poate fi oficiant extraordinar al mirului, dacă i se acordă această facultate de către episcop. Dacă un simplu preot oficiază botezul unui adult, pentru acest lucru are nevoie de aprobarea episcopului, care, în acest caz, implică, din oficiu, și facultatea de a conferi mirul (în cazul botezului adulților păstrându-se uzul acordării împreună a celor trei sacramente ale inițierii: botezul, mirul, euharistia).

Subiectul mirului

Poate primi mirul orice creștin botezat care nu a fost încă miruit. Repetarea mirului nu este valabilă. Pentru primirea cu vrednicie a mirului se cere starea de har sfințitor.

Vezi și

Bibliografie

Legături externe

Read other articles:

Artikel ini perlu diwikifikasi agar memenuhi standar kualitas Wikipedia. Anda dapat memberikan bantuan berupa penambahan pranala dalam, atau dengan merapikan tata letak dari artikel ini. Untuk keterangan lebih lanjut, klik [tampil] di bagian kanan. Mengganti markah HTML dengan markah wiki bila dimungkinkan. Tambahkan pranala wiki. Bila dirasa perlu, buatlah pautan ke artikel wiki lainnya dengan cara menambahkan [[ dan ]] pada kata yang bersangkutan (lihat WP:LINK untuk keterangan lebih lanjut...

 

 

Romania Project‑class Romania portalThis page is within the scope of WikiProject Romania, a collaborative effort to improve the coverage of Romania-related topics on Wikipedia. If you would like to participate, please visit the project page, where you can join the discussion and see a list of open tasks.RomaniaWikipedia:WikiProject RomaniaTemplate:WikiProject RomaniaRomania articlesProjectThis page does not require a rating on Wikipedia's content assessment scale.To-do list:edithistorywatc...

 

 

مثال لمثلثان يظهر كيفية عمل الضغط الكسيري الضغط كسيري (بالإنجليزية: Fractal compression)‏ هو طريقة ضغط بفقد بيانات للصور الرقمية، وهي تعتمد على الكسيريات. وتعد الطريقة الانسب للأنسجة والصور الطبيعية، معتمداً على تشابه اجزاء من الصورة لبعضها.[1] وتقوم الخوارزميات الكسيرية بتحو�...

This article is about the album. For the band named after it, see Last in Line. One Night in the City redirects here. Not to be confused with One Night in One City. 1984 studio album by DioThe Last in LineStudio album by DioReleasedJuly 2, 1984StudioCaribou Ranch (Colorado)GenreHeavy metalLength41:07LabelWarner Bros. (North America)Vertigo (rest of the world)ProducerRonnie James DioDio chronology Holy Diver(1983) The Last in Line(1984) Sacred Heart(1985) Singles from The Last in Line ...

 

 

1701 battle between Algiers and Morocco Battle of ChelifPart of the Maghrebi war (1699-1702)Date28 April 1701LocationChelif, Algeria36°02′22″N 0°07′59″E / 36.03944°N 0.13306°E / 36.03944; 0.13306Result Algerian victory[1] Moroccan routBelligerents Sultanate of Morocco Regency of Algiers Beylik of MascaraCommanders and leaders Ismail Ibn Sharif Hadj Mustapha DeyBouchelaghem BeyUnits involved Mainly Black Guard[2][3]Auxiliary tribesmen...

 

 

Kabupaten SarolangunKabupatenTranskripsi bahasa daerah • Abjad JawiسارولاڠونGerbang Selamat Datang di Sarolangun LambangMotto: Sepucuk adat, serumpun psekoPetaKabupaten SarolangunPetaTampilkan peta SumatraKabupaten SarolangunKabupaten Sarolangun (Indonesia)Tampilkan peta IndonesiaKoordinat: 2°18′S 102°39′E / 2.3°S 102.65°E / -2.3; 102.65Negara IndonesiaProvinsiJambiTanggal berdiri12 Oktober 1999Dasar hukumUU 54/1999Ibu kotaSa...

Sceaux 行政国 フランス地域圏 (Région) イル=ド=フランス地域圏県 (département) オー=ド=セーヌ県郡 (arrondissement) アントニー郡小郡 (canton) 小郡庁所在地INSEEコード 92071郵便番号 92330市長(任期) フィリップ・ローラン(2008年-2014年)自治体間連合 (fr) メトロポール・デュ・グラン・パリ人口動態人口 19,679人(2007年)人口密度 5466人/km2住民の呼称 Scéens地理座標 北緯48度4...

 

 

Politician of Taiwan In this Chinese name, the family name is Hsu. Hsu Li-teh徐立德Minister of Council for Economic Planning and Development of the Republic of ChinaIn office15 December 1994 – 10 June 1996Preceded byVincent SiewSucceeded byChiang Pin-kungVice Premier of the Republic of ChinaIn office27 February 1993 – 1 September 1997PremierLien ChanPreceded byShih Chi-yangSucceeded byJohn ChiangMinister of Economic Affairs of the Republic of ChinaIn office28 May 1984...

 

 

Lynn Garrison e Richard Bach di fronte a Helio Courier Richard David Bach (Oak Park, 23 giugno 1936) è un aviatore e scrittore statunitense. Ha ottenuto un'ampia popolarità a livello internazionale, a partire dagli anni settanta, con la pubblicazione de Il gabbiano Jonathan Livingston, Illusioni: Le avventure di un messia riluttante e altre opere letterarie. Attualmente vive e lavora a Seattle. Indice 1 Biografia 2 La produzione letteraria 3 Opere 4 Note 5 Altri progetti 6 Collegamenti este...

Иерусалим на Мадабской карте Карта из Мадабы или Мадабская карта — мозаичная карта-панно на полу православной Георгиевской церкви в городе Мадаба (Иордания). Представляет собой самую древнюю карту Святой земли, от Леванта на севере до дельты Нила на юге. Созданная визан�...

 

 

This article is about the history of international relations. For the scholarly journal, see Diplomatic History (journal). For the textual analysis of historical documents, see Diplomatics. Diplomatic history deals with the history of international relations between states. Diplomatic history can be different from international relations in that the former can concern itself with the foreign policy of one state while the latter deals with relations between two or more states. Diplomatic hist...

 

 

White playing for England in 2019: she played 113 games for England and eight for Great Britain.[1] Ellen White is an English former professional footballer who played for both England and Great Britain between 2010 and 2022, and scored 58 international goals during that time.[2] For England, White scored 52 goals in 113 international appearances, making her the country's all-time top scorer;[2] she surpassed Kelly Smith's record of 46 goals by scoring the third goal ...

هاينريش فولمر (بالألمانية: Heinrich Vollmer)‏  معلومات شخصية اسم الولادة (بالألمانية: Heinrich Vollmer)‏  الميلاد 6 يناير 1885   الوفاة 7 يناير 1961 (76 سنة)   توبينغن  مواطنة ألمانيا ألمانيا النازية  الحياة العملية المهنة مهندس،  وسياسي،  ومهندس تصميم  اللغات الألمانية ...

 

 

منتجمعلومات عامةصنف فرعي من شيء تعديل - تعديل مصدري - تعديل ويكي بيانات جزء من سلسلة مقالات حولالتسويق أسس التسويق المنتج السعر الترويج التوزيع مفاهيم رئيسة بحث السوق خطة التسويق إدارة التسويق إنفاق تسويقي بنية تسويقية نظام المعلومات التسويقية استخبارات تسويقية تسويق ال�...

 

 

老論派諺文노론 汉字老論 文观部式no ron 马-赖式no ron 此條目可参照外語維基百科相應條目来扩充。 (2017年7月23日)若您熟悉来源语言和主题,请协助参考外语维基百科扩充条目。请勿直接提交机械翻译,也不要翻译不可靠、低品质内容。依版权协议,译文需在编辑摘要注明来源,或于讨论页顶部标记{{Translated page}}标签。 此條目没有列出任何参考或来源。 (2017年7月23日)維基�...

Comics originating in Portugal Portuguese comicsA page from O Gafanhoto comic magazine (1910).Earliest publications1872PublishersKingpin BooksEl PepPolvoPublicationsA fórmula da felicidadeHans, o cavalo cansadoKuronekoMarço AnormalThe PositivesCreatorsRafael Bordalo PinheiroCarlos BotelhoJoão Abel MantaEduardo Teixeira CoelhoCarlos RoqueSeries and charactersBanzaiO GafanhotoO MosquitoZé PovinhoTom VitoinLanguagesPortugueseRelated articlesBrazilian comicsEuropean comicsSpanish comics Comic...

 

 

Willem-Alexander Regeringstid 30 april 2013–(11 år och 80 dagar) Företrädare Beatrix av Nederländerna Gemål Máxima Zorreguieta (vigda 2 februari 2002) Barn Catharina-Amalia (född 2003)Alexia (född 2005)Ariane (född 2007) Personnamn Willem-Alexander Claus George Ferdinand Postumt namn Willem-Alexander Claus George Ferdinand Ätt Huset Nassau-Oranien Far Claus von Amsberg Mor Beatrix av Nederländerna Född 27 april 1967 (57 år)Utrecht, Nederländerna Namnteckning Heraldiskt v...

 

 

ألكسندر كنافس معلومات شخصية الميلاد 5 ديسمبر 1975 (49 سنة)[1][2]  ماريبور  الطول 1.90 م (6 قدم 3 بوصة) مركز اللعب مدافع الجنسية سلوفينيا (1991–) جمهورية يوغوسلافيا الاشتراكية الاتحادية (–1991)  مسيرة الشباب سنوات فريق نادي ليوبليانا الأولمبي لكرة القدم  [لغا...

Карта Святой земли, 1759 год. Свята́я земля́ (ивр. אֶרֶץ הַקֹּדֶשׁ‎, Эрец ха-Кодеш; лат. Terra Sancta; др.-греч. Ἅγῐοι Τόποι; церк.-слав. Ст҃а́ѧ землѧ̀; араб. اَلْأَرْض اَلْمُقَدَّسَة‎, ’аль-’Ард̣ ’аль-Мук̣аддаса) — территория, расположенная примерно между Средиземным м�...

 

 

District in Prey Veng, CambodiaBa Phnum បាភ្នំDistrictBa Phnum Districtស្រុកបាភ្នំBa PhnumLocation in CambodiaCoordinates: 11°14′N 105°22′E / 11.233°N 105.367°E / 11.233; 105.367Country CambodiaProvincePrey VengPopulation (1998)[1] • Total71,662Time zoneUTC+7 (ICT)Geocode1401 This article contains Khmer text. Without proper rendering support, you may see question marks, boxes, or other symbols ...