* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern la data de 13 noiembrie2015 # Selecții și goluri la națională până la data de 13 noiembrie2015
Tatăl lui Lorik l-a îndrumat către sport, deoarece și el a avut experiență fotbalistică. În 1997 se alătură echipei Dardania Lausanne din comunitatea locală Lausanne, unde tatăl său este antrenor. Acesta a evoluat timp de 3 ani în Albania până când a fost racolat de francezii de la PSG.
PSG
Înainte să ajungă la PSG, acesta a fost în probe la Arsenal dar nu i s-a putut elibera o viză așa că a decis să se transfere în Franța. Cana și-a petrecut 3 ani din carieră la Paris, unde a început să fie titular din 2003, devenind unul dintre cei mai importanți jucători. Sezonul 2003-2004 a fost unul din cele mai prolifice pentru el: a jucat 32 de meciuri și a înscris o dată, câștigând Cupa Franței și fiind vicecampion cu PSG. Următorul sezon a fost identic din punctul de vedere al aparițiilor și al golurilor marcate. Este de apreciat faptul că la primul său meci la echipa mare a lui PSG a fost desemnat Omul Meciului.
Olympique Marseille
În sezonul 2005-2006 acesta a părăsit formația din capitala Franței din cauza schimbării de antrenor, simțind că nu mai este favorit. Acesta și-a asigurat un loc în primul 11 al celor de la Marseille. Cana și-a făcut debutul chiar împotriva fostului său club, PSG, marcând și un gol. După plecarea lui Habib Beye la Newcastle United în 2007, acesta a fost desemnat căpitan. El a recunoscut că evoluarea la Olympique de Marseille a fost unul din visurile copilăriei sale.
Cana a ajuns în Turcia la Galatasaray pentru o sumă de aproximativ 4,5 milioane de euro, pe data de 8 iulie2010, semnând un contract pe 4 ani în valoare de 2 milioane de euro sezonal plus bonusurile aparițiilor.
Lazio
După un sezon slab al său, dar și al lui Galatasaray, acesta a semnat cu Lazio Roma pe data de 3 iulie2011. Cana a marcat primul său gol într-o victorie a echipei sale cu 3-2 împotriva lui Lecce pe data de 10 decembrie2011.
Lorik este fiul lui Agim, fost fotbalist. Acesta și-a mutat familia în Kosovo dar, din cauza războaielor, a fost nevoit să se mute în Elveția la Lausanne, unde și-a petrecut 9 ani. Lorik vrea ca după retragere să urmeze o facultate de istorie în Albania.