Lolita Markovna Mileavskaia (în rusăЛоли́та Ма́рковна Миля́вская, în ucraineanăЛолі́та Ма́рківна Міля́вська, născută Горелик (Gorelik/Horelik); n. 14 noiembrie 1963, Mukaceve, RSS Ucraineană, URSS), cunoscută mai mult ca Lolita, este o cântăreață, actriță, prezentatoare TV și regizoare ruso-ucraineană.
Viața personală
Lolita a fost căsătorită de cinci ori. Primul soț (1985) — Aleksandr Beleaev, era actor, coleg de studii cu Lolita. Al doilea soț (1986) — Vitali Mileavskii;[7] conform spuselor Lolitei, mariajul a fost fictiv. Cel de-al treilea său soț (1987—1999) și cel mai cunoscut — Aleksandr Țekalo (n. 22 martie 1961), este un showman ruso-ucrainean. Împreună cu acesta are o fiică pe nume Eva (n. 1999).[8]
Al patrulea soț al Lolitei (19 iunie 2004—2009) — Aleksandr Zarubin (n. 6 mai 1968), este un om de afaceri.[9] Al cincilea soț al Lolitei este Dmitri Ivanov (n. 1975), cu care s-a căsătorit pe 20 martie 2010.[10] El este tenisman,[11] antrenor de squash și fitness.[12]
Viziuni
Timp de mai mulți ani, Lolita și-a exprimat susținerea pentru comunitatea LGBT. Ea a susținut concerte pentru public LGBT,[13][14] și s-a expus contra homofobiei și a altor tipuri de discriminare a minorităților sexuale; a participat la emisiuni televizate[15][16] și conferințe de presă[17] dedicate acestei probleme. În 2013 ea a condamnat adoptarea „legii cu privire la interzicerea propagandei homosexualismului în Rusia”, indicând asupra pericolului de creștere a predispozițiilor naționaliste și extremiste.[18][19]