Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.
Liviu Papadima (n. 1957, București) este un critic, eseist, istoric și teoretician literar român contemporan.
Biografie
Este fiul criticului interbelic Ovidiu Papadima, unul dintre asistenții lui G. Călinescu și colaborator al revistei Gândirea. Este de asemenea profesor universitar al Facultății de Litere, Universitatea București, eseist, prozator. Actualmente deține funcția de prorector al Universității din București, ales în 2012. 1977-1981 student la Facultatea de Litere (Facultatea de Limba și Literatura Română) din București, specialitatea română-engleză. A absolvit Facultatea de Litere, cu diplomă de merit, 1981. Doctorat în filologie, specializarea literatură română, cu teza Relația autor-cititor în literatura română, secolul al XIX-lea. Proza pașoptistă și postpașoptistă. Teza de doctorat a fost coordonată de profesorul Paul Cornea. În perioada 1995-1996 a fost bursier al New Europe College din București, incluzând o călătorie de studii de o lună (aprilie 1996) la Vrije Universiteit, Amsterdam (cercetarea empirică a receptării literare).
Lucrări publicate
Volume individuale
Literatură și comunicare. Relația autor – cititor în proza pașoptistă și postpașoptistă, Iași, Polirom, 1999
Caragiale, firește, București, Ed. Fundației Culturale Române, 1999
Mai are timpul răbdare? Studii și eseuri istorie și de critică literară, București, Ed. Curtea Veche, 2007
Ediții
Comediile lui I. L. Caragiale (prefață, analize de text, note, bibliografie comentată), București, Ed. Humanitas, 1996, pp. 7–36, 246-269
Care-i faza cu cititul?, coordonator al volumului, Editura Arthur, 2010
The Canonical Debate. Crossing Disciplinary and Cultural Boundaries, coredactor, Rodopi, 2011
Beletristică
În livada de cremene, povestiri, București, Ed. Albatros, 1981, 205 p.